La aproape 30 de ani de la schimbarea configurației statale europene, lumea pare că se reflectă în oglindă, divizându-se din nou, nu doar fizic, dar mai ales ideologic, maniheistic, în blocuri contrapuse. Pericolele la adresa națiunilor sunt însă mult mai mari și mai multe, iar armele cu care actorii internaționali se pot opune unul altuia sunt mult mai sofisticate. Țările de nivel mediu, precum România sau Bulgaria, Serbia sau Croația, suferă cel mai mult de pe urma acestei situații, fiind prinse în jocul marilor puteri fără posibilitatea de a ridica pretenții de a se așeza la masa bogaților. Și asta nu pentru că nu au resursele necesare, diplomatice, economice și politice, ci mai ales pentru că iau decizii proaste, în momente-cheie, doar pentru a obține și ele un scaun, pe colțul mesei respective. Lipsa viziunii strategice și a gândirii laterale a decidenților sunt alte două cauze ale eșecului în plan economic, în primul rând.

   Scrutând viitorul, Alexis de Tocqueville scria în anul 1835: „Pe pământ există acum două mari popoare, care, pornind din puncte diferite, par să înainteze spre acelaşi punct: ruşii şi anglo-americanii. Punctul lor de plecare este diferit şi diferită este şi calea lor, şi totuşi, după un plan secret al providenţei, fiecare dintre ele pare chemată să conducă destinul unei jumătăţi de lume”. Prăbuşirea blocului socialist din Europa de Est în 1989 şi destrămarea Uniunii Sovietice în 1991, păreau să invalideze scenariul gânditorului francez şi îl determinau pe Francis Fukuyama de la Departamentul de Stat al SUA să afirme prematur, în cartea „Sfârşitul istoriei şi ultimul om”, că democraţia liberală este cea mai înaltă formă de organizare economică şi socială a umanităţii. Însă criza economică izbucnită la finele anului 2007 în SUA, repercutată ulterior şi asupra Europei occidentale, precum şi revenirea în forţă a Federaţiei Ruse în arena politică internaţională după „Euromaidanul” ucrainean de la sfârşitul anului 2013, au pus sub semnul întrebării teoria politologului american şi îl readuc în actualitate pe Alexis de Tocqueville. 

   Evenimentul care a focalizat atenţia întregului mapamond pe începutul de an a fost, fără îndoială, învestirea lui Donald Trump în funcţia de președinte al SUA. Schimbările anunţate de Trump în perioada campaniei electorale au insuflat speranţe pe toate coordonatele geografice, politica externă nord-americană având impact asupra întregii lumi. Nervozitatea Administraţiei Obama pe final de mandat nu prevestea nimic bun, elocventă fiind în acest sens expulzarea a 35 de diplomaţi ruşi din SUA la sfârşitul lunii decembrie 2016. La rândul său, fostul vicepreşedinte american Joe Biden afirma deschis în ultimul său discurs, rostit pe 18 ianuarie 2017 la Forumul Economic Mondial de la Davos  (Elveţia), că Rusia este ce mai mare ameninţare pentru democraţiile liberale şi că „SUA şi UE trebuie să conducă lupta”. Agresivitatea declaraţiei aminteşte de o telegramă din 14 august 1939, prin care ministrul de externe nazist Joachim von Ribenntrop îi trimitea ambasadorului de la Moscova, contele Schulenburg, instrucţiuni precise despre politica Reichului: „democraţiile capitaliste din Occident sunt duşmanii neînduplecaţi atât ai Germaniei naţional-socialiste cât şi ai URSS”. Şi în scurt timp, Germania nazistă avea să declanşeze cel mai mare dezastru din istoria omenirii...

   În opinia publică, venirea lui Donald Trump la Casa Albă a echivalat cu o altă abordare a problemelor de politică externă, menită să ducă la detensionarea relaţiilor internaţionale. Noul preşedinte american declara că „nu veţi vedea din partea noastră ostilitate, veţi vedea parteneriat şi nu conflict... ne vom înţelege bine cu toate naţiunile care vor să se înţeleagă cu noi... Statele Unite nu doresc să impună modul lor de viaţă altor ţări, ci vor mai degrabă să fie un exemplu pentru alţii”. Apare însă un semn de întrebare: în ce măsură îşi va respecta Donald Trump promisiunile făcute? Un răspuns îl poate oferi chiar citatul anterior din Alexis de Tocqueville: „punctul lor de plecare este diferit şi diferită este şi calea lor”. Unele calcule arată că de la apariţia ca stat independent în 1776 şi până în anul 2015, SUA s-a aflat în războaie timp de 222 de ani, din cei 239 de ani de existenţă. Dar nu pe teritoriul propriu, ultimele lupte duse în SUA consemnându-se în 1865, la încheierea Războiului de Secesiune!

  În lumea rețelelor de socializare putem întâlni mesajul „Marș în Siberia, javră !” adresat oricui postează sau comentează favorabil despre Federația Rusă și despre națiunea sa sau în sprijinul relansării relațiilor româno-ruse.  Insistența cu care apare acest mesaj , pe lângă faptul ca ne arată modul de operare specific trolilor, denotă o tâmpenie crasă. Tâmpenie generată de lipsa de cunoaștere, ce are drept cauză lipsa de informare.
       De regulă, Siberia este percepută în subconștientul multora ca o regiune sălbatică, înapoiată, unde iernile aspre și gerurile năprasnice sunt lucruri obișnuite. Mai ales, Siberia este percepută drept locul unde și-au găsit sfârșitul mulți deținuți politici și prizonieri de război. Această percepție este propagată și întreținută în mod voit de către Occident. Acel Occident rapace, care urmărește să acapareze singurele resurse rămase aproape intacte ale omenirii.Resurse care se află exact în această parte a lumii.

Cel mai demn şi mai potrivit omagiu pe care, în aceste momente, îl putem aduce acestor îngeri de lumină şi sunet dumnezeiesc, este să le ascultăm şi să le reascultăm mereu glasurile, în melodiile lor extraordinare, cu sufletul deschis. Aceste cîntece înălţătoare, pe care ni le-au oferit în toate părţile lumii, la Moscova, la Bucureşti, la Berlin, Paris sau Tokio, cu toată trăirea şi generozitatea fiinţei lor! Prin noi, ei trăiesc şi vor trăi mereu, în ciuda unui destin potrivnic care, pentru o clipă neagră, a vrut să le frîngă zborul!

Rămas bun, Alexandrovci! Rămîneţi, însă, de acum înainte, pentru totdeauna, cu noi!

* * *

Самое достойное и самое подходящее приношение, которое в эти минуты мы можем сделать для этих ангелов света и божественного звука - и вновь слушать их голоса, их потрясающие мелодии, с открытой душой. Эти возвышающие песни, которые они нам дарили во всех краях света, в Москве, в Бухаресте, в Берлине, Париже или Токио, со всей сопричастностью и щедростью их сути! Через нас - они живы и будут жить всегда, несмотря на неблагоприятную к ним судьбу, которая в черную минуту попыталась прервать их полет!

Прощайте, Александровцы! Оставайтесь отныне и навсегда - с нами!

* * *

 

Traducere: Anna Dinuţ

Duminică, 13 noiembrie 2016

   Bine ar mai fi ca toată orchestra asta de flaşnete şi tiribombe de la televiziunile de (ne)ştiri din România să-i lase în pace pe cetăţenii din Republica Moldova, să-şi facă treaba şi să-şi hotărască singuri ce au de hotărît. Se întîmplă EXACT ca în cazul alegerilor din SUA, unde, vezi Doamne, n-a ieşit cine a “trebuit”, şi acum urmează campania de represalii + maidanizarea. Asta e planul mîrşav şi pentru Republica Moldova, să nu spuneţi că nu aţi fost preveniţi:

1) culpabilizarea cetăţenilor moldoveni pentru orientarea către Est (de parcă Estul ar fi la zece mii de kilometri, peste ocean, şi nu e cumva locul foarte apropiat în care le sînt familiile, iar experienţa ucraineană nu le-ar fi un evident contraexemplu de ce se întîmplă cînd alţii ajung să te exploateze material şi ideologic);

2) anatema aruncată asupra studenţilor moldoveni (deja agentul de influenţă sorosist R. Bogdan se agită la Realitatea TV şi-i blamează, vorbindu-le urît şi reproşîndu-le grosolan că nu vor decît să se plimbe prin Europa...);

3) ironizarea a tot ce se întîmplă în Moldova – de parcă nu ar fi fost numai “pro-europeni” la guvernare, în ultimii ani, iar ţara e aproape în marasm economic şi social, cu toate instituţiile puse la pămînt; Chişinăul arată ca după un război atomic, e cel mai distrus oraş european – capitală dărîmată fără războaie sau catastrofe naturale de o catastrofă de primar, “pro-european”, prost administrator, dar priceput afacerist, care ar fi făcut bine să rămînă în corpul de ansamblu de la emisiunile TV ale Andreei Marin, unde-şi începuse “cariera”;

4) instigarea celor din România împotriva moldovenilor şi a alegerii pe care o vor face; exacerbarea propagandei rusofobe şi crearea unei atmosfere ostile, care să ducă la izolarea Republicii şi la crearea unui maidan – deocamdată informaţional – la Chişinău. Probabil, profesioniştii manipulării de la faţa locului trag sforile pentru a pune în scenă un maidan în centrul Chişinăului, după modelul anilor trecuţi. Piaţa Universităţii, apoi Kievul au fost laboratoare “de succes” a ceea ce se pune în scenă acum în SUA şi în alte ţări, care au apucat să intre sub “umbrela” americanizării.

   Pe scurt, televiziunile româneşti şi celelalte mass-media din România (cu cîteva excepţii notabile, dar care pot fi numărate pe degete), sunt aservite reţelei Soros şi intereselor obscure, practicînd o propagandă antinaţională şi periculoasă, amestecîndu-se în treburile interne ale statelor, instigînd şi manipulînd în favoarea unor interese străine care nu merg doar în direcţia spolierii a ceea ce amai rămas din economia naţională, ci au interese mult mai profunde şi care afectează radical fiinţa naţională, fiind de sorginte pur nazistă – reconfigurarea naţională, reducerea populaţiei autohtone, abandonarea tradiţiilor, uitarea şi ura de sine.

 

  Am aflat că Donald Trump este președintele ales al SUA abia miercuri la prânz. Asta pentru că dimineața m-am odihnit, după o tură solicitantă de noapte la serviciu. Aflând rezultatul, am încercat o senzație de mulțumire, deoarece Hillary Clinton, adepta confruntării directe cu Rusia, a trebuit să guste din cupa amară a înfrângerii. Astfel, perspectiva unui conflict ruso-american, în care copiii noștri aveau rezervat rolul de carne de tun pentru interesele americane, se îndepărtează vizibil. Pentru că America, înainte de a se lansa în orice fel de aventură militară costisitoare, trebuie să-și facă ordine în ograda proprie.

Acum câteva zile, am asistat la un dialog desfășurat pe Facebook între doi prieteni. Unul dintre ei, militar de profesie, a fost deranjat de atitudinea celuilalt și a început să toarne tot soiul de aberații, acuzându-i pe toți ceilalți membri ai grupului din care facem parte că ar fi „patrioți ruși” iar el este un „patriot român” și va părăsi de bunăvoie grupul. Firește, nu a uitat să înșire clișeele de propagandă arhicunoscute;alea cum că rușii cei răi, pe lângă faptul că ne-au luat Basarabia în 1812, cum că au fost parte din pactul Molotov-Ribbentrop în 1940 sau cum în 1989 „l-au dat jos de la putere pe președintele patriot Ceaușescu și l-au împușcat”, etc...etc.

  Odată cu lovitura de stat nereușită din Turcia și măsurile luate de autorități în cazul bazei de la Incirlik (tăierea curentului, sechestrarea personalului american care deservește baza, etc) s-a vehiculat tot mai mult ideea că focoasele nucleare existente acolo vor fi transferate în România, la Deveselu. Este lesne de înțeles că o asemenea acțiune ar reprezenta un pericol mortal pentru România, în cazul unui conflict cu o Federație Rusă tot mai întărâtată de acțiunile agresive ale NATO, în frunte cu SUA. Acțiuni care se desfășoară după un plan numit generic „Anaconda”, foarte asemănător cu planul „Barbarossa” al Germaniei naziste. Plan în care România, prin ai săi conducători iresponsabili, parcă ar vrea să fie „în prima linie”. Numai că, în prezent, există pericolul nuclear. Un pericol mortal, cum am spus anterior, care devine realitate dacă focoasele nucleare au ajuns într-adevăr la Deveselu.

  Pentru îndrăzneala de a ne fi exprimat opiniile pe site-ul Vocii Rusiei, noi cei ce am făcut acest lucru, am fost nu o dată atacaţi şi jigniţi în fel şi chip de indivizi ce se dau mari „patrioţi”. Că aceşti indivizi sunt nişte postaci ordinari, plătiţi pentru a azvârli noroiul propagandistic asupra celor care nu vor să fie „în rând cu lumea” (a se citi turma), nu este o noutate. Este un risc pe care trebuie sa ni-l asumăm şi care face parte din principiul democratic al luptei de idei, al schimbului de opinii. Când ai în faţă un oponent serios, care te combate cu argumente, te lupţi cu acesta folosind argumentele tale, până la găsirea soluţiei comune. În schimb, când nişte troglodiţi (plătiți de la bugetul de stat cu lefuri de 4-5 ori mai mari decât salariul minim pe economie) care nu ştiu ce înseamnă un argument te jignesc, aşa din senin, fie îi ignori, fie îi dirijezi rapid spre obârşiile lor strămoşeşti, pentru a se calma şi a reflecta asupra tainelor dialogului bazat pe bunul simt şi respect.

Devenit animal sacru al locuitorilor din Sankt-Petersburg, pisica face parte integrantă din istoria oraşului

La toate colţurile de stradă, pe punţile navelor şi în beciurile muzeelor, pisicile sînt pretutindeni, la Sankt-Petersburg. Venerate şi alintate, parte integrantă a oraşului, ele alimentează numeroase legende. „Curierul de Rusia” a realizat un reportaj despre această felină devenită, cu trecerea timpului, animalul sacru al petersburghezilor.

Pisicile Ermitajului trăiesc în subsolurile muzeului.

Credit foto : Manon Masset / LCDR

„Se spune că, în timpul nopţii, angajaţii Ermitajului le dau drumul în sălile muzeului, pentru a prinde şoareci”, mi se destăinuie un locuitor al Sankt-Petersburgului, cu care discut la coada de la intrarea în Palatul de Iarnă. „Ar fi peste o mie de pisici care trăiesc în subsol”, completează vecinul său, originar din Ekaterinburg, care tremură de nerăbdare la perspectiva de a intra în curînd în cel mai mare muzeu din lume. „Eu nu am auzit niciodată vorbindu-se despre asta” mărturiseşte Vladimir, originar din Moscova. „Un lucru este sigur, pisicile Ermitajului există !” insistă Irina, 75 de ani, arborînd nişte cărţi poştale, retuşate gros, cu pisici plimbîndu-se în sălile muzeului. 

Atunci cînd un stat caută, declanşînd un război, să distragă atenția de la falimentul său

Erwan Castel, fost ofiţer al armatei franceze, voluntar în trupele independantiste din Novorossia, reporter de război, ne relatează direct din miezul evenimentelor fierbinţi care se petrec nu foarte departe de graniţele ţării, în Donbass. Este bine să considerăm cu seriozitate şi preocupare aceste relatări sobre, directe, sincere, făcute cu o rigoare militară, pentru a şti exact în ce context ne situăm şi a putea evalua corect evenimentele în desfăşurare. Erwin Castel își publică articolele de informare pe site-ul său, http://alawata-rebellion.blogspot.com/. 

De mai mult de un an, Kievul se joacă cu focul, încălcînd acordurile de la Minsk pe care beligeranţii reușesc să le mai pună în aplicare cu greu din cauza încălcărilor continue ale încetării focului de către forțele armate dislocate în linia frontului din Donbass. Dar, în ciuda deteriorării brutale a situației militare, speranțele pentru pace au supraviețuit cumva, la întâlnirile regulate ale "formatului Normandia", manieră  în care beligeranții au fost de acord să se întîlnească...

De multă vreme, mass-media din România torturează populaţia acestei ţări cu imaginea falsă a ”ruşilor răi şi primitivi”, cu scopul de a sădi în subconştientul colectiv fantasma „visului european”, dar mai ales a ”visului american”.

Nu numai mass-media acţionează în România în acest scop. Cultele şi sectele neoprotestante, veritabilă ”coloană a 5-a” a Washingtonului, trimit pe străzile localităţilor româneşti cohorte întregi de „misionari” care, sub masca ”vestirii Evangheliei” şi,ulterior, prin nişte avantaje materiale, caută să aducă ”visul american” mai aproape, în noile ”biserici” fastuoase ce au răsărit la oraşe şi sate, precum ciupercile după ploaie.

Serghei Armeyskov este Candidat în Stiinţe Culturale (echivalentul Doctoratului în Studii Culturale) şi fondatorul site-ului cultural Russian Universe. Realizat în limba engleză pentru o acoperire globală, site-ul este un portal dedicat civilizaţiei ruse, care conţine sinteze ştiinţifice destinate să furnizeze publicului o imagine corectă şi completă a Rusiei, o foarte necesară apropiere de ceea ce, generic numim “sufletul rus”, a cărui cheie de înţelegere o căutăm în fiece dovadă a vieţii spirituale şi materiale a acestui popor.

Viktor Vasneţov – Covorul Zburător, 1880

Viktor Vasneţov – Covorul Zburător, 1880