La aproape 30 de ani de la schimbarea configurației statale europene, lumea pare că se reflectă în oglindă, divizându-se din nou, nu doar fizic, dar mai ales ideologic, maniheistic, în blocuri contrapuse. Pericolele la adresa națiunilor sunt însă mult mai mari și mai multe, iar armele cu care actorii internaționali se pot opune unul altuia sunt mult mai sofisticate. Țările de nivel mediu, precum România sau Bulgaria, Serbia sau Croația, suferă cel mai mult de pe urma acestei situații, fiind prinse în jocul marilor puteri fără posibilitatea de a ridica pretenții de a se așeza la masa bogaților. Și asta nu pentru că nu au resursele necesare, diplomatice, economice și politice, ci mai ales pentru că iau decizii proaste, în momente-cheie, doar pentru a obține și ele un scaun, pe colțul mesei respective. Lipsa viziunii strategice și a gândirii laterale a decidenților sunt alte două cauze ale eșecului în plan economic, în primul rând.


Un exemplu elocvent, din nefericire, este și țara noastră. În cei aproape 30 de ani de la căderea comunismului, a ratat numeroase oportunități strategice de a se dezvolta doar pentru că a trebuit să se conformeze unor reguli impuse din exterior, care nu au ținut cont de specificul național, și pentru că nici unul dintre conducătorii ce s-au succedat în acest timp nu a avut curajul de a promova interesul național
mai presus de interesele comune ale blocurilor politice și militare din care face parte. Și o să ne referim acum la ratarea șansei României de a valorifica nu neapărat relațiile consolidate, dar mai ales oportunitățile economice oferite pe o piață imensă precum cea rusească.
Ca și în prezent, înainte de 1990, dezvoltarea economică a României s-a bazat, în primul rând, pe cooperarea regională. Acum ne raportăm la piața UE, atunci relaţiile comerciale ale ţării noastre cu URSS s-au derulat atât în cadrul Consiliului de Ajutor Economic Reciproc (CAER), cât şi în baza acordurilor economice mutuale, cu păstrarea echilibrului balanței de plăți şi al raportului dintre exporturi şi importuri.
Asta a permis  ca produsele românești să își găsească cumpărători constanți și numeroși, pentru toată gama de produse oferite. Nu toate erau de calitate superioară, dar nici toți cumpărătorii nu erau foarte pretențioși. Și, lucrul cel mai important, în perioada când a fost conectată la această mare piață- CAER, România a avut cel mai mare volum de schimburi comerciale din întreaga sa istorie.
Cinstit vorbind, modelul economic sovietic de sorginte stalinistă impus de la Moscova a avut și neajunsurile sale. Un mecanism de organizare centralizată, greoi, constituit pe sistemul de conducere pe bază de plan cincinal, în care nu se ținea cont de realitatea economică a statului nostru, s-a dovedit a fi în timp păgubos pentru România. Mai ales odată cu dezvoltarea rapidă a tehnologiilor și apariția la fel de rapidă a
unor produse noi, inerția de cel puțin un an a sistemului centralizat de planificare a frânat în mod ireversibil evoluția economiei românești. Alterarea dinamicii cererii și ofertei a dus la penurie de produse în unele domenii și la stocuri supranormative de produse în alte domenii. Au fost prevăzute investiţii foarte mari în industrie, în proiecte economice ample. S-a insistat foarte mult asupra dezvoltării multilaterale,
industrializării forțate în ramuri ca siderurgia, petrochimia sau construcția de maşini, ce presupuneau multe materii prime. Asta în condiţiile în care minereurile de fier autohtone erau insuficiente, producţia românească de petrol era în scădere, iar preţul petrolului de import era în creştere. Zeci de centrale termoelectrice şi hidroelectrice au fost construite în scopul asigurării independenţei energetice a ţării.
Românii aveau să simtă din greu costurile acestei tentative de „independenţă economică” în următorii ani. Agricultura a fost poate cea mai văduvită ramură economică în anii '80. Deşi era privită ca o problemă de bază a planului cincinal, ea a beneficiat de cele mai mici investiţii. Cum arăta structura economiei în 1989? 46% industrie, 14,5% agricultură, 5,5% construcţii, restul comerţ şi servicii.
Una din repercusiunile acestei politici economice a fost creşterea datoriei externe, care în 1982 ajunsese undeva pe la 11 miliarde de dolari. Lichidarea acesteia a reprezentat o obsesie a autorităţilor comuniste care a dus la deteriorarea relațiilor cu statele din blocul sovietic, mai ales cu Moscova.
Pentru plata datoriei, mare parte din producţia agricolă şi industrială a ţării a luat calea exportului. Cum produsele românești nu erau competitive pe piețele occidentale, au fost dezvoltate relații strânse cu țări mai puțin dezvoltate, pentru a asigura materia primă necesară și piețe de desfacere pentru produsele românești. În această perioadă, România a dezvoltat relații economice strânse cu țări din Africa, Asia și Orientul Mijlociu. Astfel, România a devenit relativ independentă din punct de vedere economic față de URSS, fără a neglija însă potenţialul oferit de această piaţă de desfacere pentru produsele autohtone. Exporturile românești către URSS de utilaj petrolier , de utilaj chimic, de mobilă, de încălțăminte, de medicamente s-au menținut totdeauna la cote ridicate.
După 1990, relaţiile cu succesoarea de drept a URSS, Federaţia Rusă, au cunoscut o deteriorare continuă. Autodesfiinţarea CAER, în 1991, şi destrămarea Uniunii Sovietice au generat un dezechilibru în cooperarea bilaterală, accentuat şi prin procesul de descentralizare a economiilor celor două ţări. 
Oportunităţile oferite de piaţa de desfacere rusească au fost neglijate cu bună știință în faţa considerentelor de natură politică. La aceasta au contribuit, în ultima perioadă, şi măsurile restrictive impuse progresiv de Uniunea Europeană și SUA împotriva Federaţiei Ruse în urma evenimentelor din Ucraina din anul 2014.. Asta în condițiile în care există încă o cerere constantă pentru produse românești, de la mobilă la
alimente, mașini și utilaje.
În pofida promisiunilor de depăşire a complexelor istorice de către autorităţile ţării noastre, acestea  insistă în eroarea de a conserva la rece raporturile cu Rusia. Mai rău, chiar a le agrava, prin măsuri aberante, generate de atitudinea servilă față de NATO. Ideile preconcepute dintre români şi ruşi ar trebui însă să dispară prin construirea bilaterală de punţi de dialog la toate nivelurile, care să conducă mai ales la
relansarea relaţiilor economice dintre cele două ţări. Rusia este o piață cu peste 140 de milioane de consumatori. Clasa de mijloc este în creștere, ceea ce o face să fie una dintre cele mai atrăgătoare pentru export din întreaga lume.
Trebuie să fim conştienţi de faptul că recucerirea unei pieţe precum cea rusă poate fi mai ușoară decât cucerirea uneia noi. Iar oamenii de afaceri români să fie mai interesaţi de potenţialul uriaş al pieţei ruse, a cărui valorificare pragmatică poate avea rezultate favorabile pentru întreaga economie a țării.
Sancțiunile nu vor dura o veșnicie și ar fi bine ca  momentul încetării acestora să ne prindă pregătiți. Să profităm de faptul că există și acum cerere rusească pentru produse românești. Mai ales, să nu uităm de concurența acerbă dintre marii „rechini” economici pentru intrarea pe această piață!