Nu cu mult timp în urmă, am asistat la un dialog desfășurat pe Facebook între doi prieteni. Unul dintre ei, militar de profesie, a fost deranjat de atitudinea celuilalt și a început să toarne tot soiul de aberații, acuzându-i pe toți ceilalți membri ai grupului din care facem parte că ar fi „patrioți ruși” iar el este un „patriot român” și va părăsi de bunăvoie grupul. Firește, nu a uitat să înșire clișeele de propagandă arhicunoscute;  cum că rușii cei răi, pe lângă faptul că ne-au luat Basarabia în 1812, au fost parte din pactul Molotov-Ribbentrop în 1940 sau cum în 1989  „l-au dat jos de la putere pe președintele patriot Ceaușescu și l-au împușcat”, etc...etc.

  Odată cu lovitura de stat nereușită din Turcia și măsurile luate de autorități în cazul bazei de la Incirlik (tăierea curentului, sechestrarea personalului american care deservește baza, etc) s-a vehiculat tot mai mult ideea că focoasele nucleare existente acolo vor fi transferate în România, la Deveselu. Este lesne de înțeles că o asemenea acțiune ar reprezenta un pericol mortal pentru România, în cazul unui conflict cu o Federație Rusă tot mai întărâtată de acțiunile agresive ale NATO, în frunte cu SUA. Acțiuni care se desfășoară după un plan numit generic „Anaconda”, foarte asemănător cu planul „Barbarossa” al Germaniei naziste. Plan în care România, prin ai săi conducători iresponsabili, parcă ar vrea să fie „în prima linie”. Numai că, în prezent, există pericolul nuclear. Un pericol mortal, cum am spus anterior, care devine realitate dacă focoasele nucleare au ajuns într-adevăr la Deveselu.

  Pentru îndrăzneala de a ne fi exprimat opiniile pe site-ul Vocii Rusiei, noi cei ce am făcut acest lucru, am fost nu o dată atacaţi şi jigniţi în fel şi chip de indivizi ce se dau mari „patrioţi”. Că aceşti indivizi sunt nişte postaci ordinari, plătiţi pentru a azvârli noroiul propagandistic asupra celor care nu vor să fie „în rând cu lumea” (a se citi turma), nu este o noutate. Este un risc pe care trebuie sa ni-l asumăm şi care face parte din principiul democratic al luptei de idei, al schimbului de opinii. Când ai în faţă un oponent serios, care te combate cu argumente, te lupţi cu acesta folosind argumentele tale, până la găsirea soluţiei comune. În schimb, când nişte troglodiţi (plătiți de la bugetul de stat cu lefuri de 4-5 ori mai mari decât salariul minim pe economie) care nu ştiu ce înseamnă un argument te jignesc, aşa din senin, fie îi ignori, fie îi dirijezi rapid spre obârşiile lor strămoşeşti, pentru a se calma şi a reflecta asupra tainelor dialogului bazat pe bunul simt şi respect.

Devenit animal sacru al locuitorilor din Sankt-Petersburg, pisica face parte integrantă din istoria oraşului

La toate colţurile de stradă, pe punţile navelor şi în beciurile muzeelor, pisicile sînt pretutindeni, la Sankt-Petersburg. Venerate şi alintate, parte integrantă a oraşului, ele alimentează numeroase legende. „Curierul de Rusia” a realizat un reportaj despre această felină devenită, cu trecerea timpului, animalul sacru al petersburghezilor.

Pisicile Ermitajului trăiesc în subsolurile muzeului.

Credit foto : Manon Masset / LCDR

„Se spune că, în timpul nopţii, angajaţii Ermitajului le dau drumul în sălile muzeului, pentru a prinde şoareci”, mi se destăinuie un locuitor al Sankt-Petersburgului, cu care discut la coada de la intrarea în Palatul de Iarnă. „Ar fi peste o mie de pisici care trăiesc în subsol”, completează vecinul său, originar din Ekaterinburg, care tremură de nerăbdare la perspectiva de a intra în curînd în cel mai mare muzeu din lume. „Eu nu am auzit niciodată vorbindu-se despre asta” mărturiseşte Vladimir, originar din Moscova. „Un lucru este sigur, pisicile Ermitajului există !” insistă Irina, 75 de ani, arborînd nişte cărţi poştale, retuşate gros, cu pisici plimbîndu-se în sălile muzeului. 

Atunci cînd un stat caută, declanşînd un război, să distragă atenția de la falimentul său

Erwan Castel, fost ofiţer al armatei franceze, voluntar în trupele independantiste din Novorossia, reporter de război, ne relatează direct din miezul evenimentelor fierbinţi care se petrec nu foarte departe de graniţele ţării, în Donbass. Este bine să considerăm cu seriozitate şi preocupare aceste relatări sobre, directe, sincere, făcute cu o rigoare militară, pentru a şti exact în ce context ne situăm şi a putea evalua corect evenimentele în desfăşurare. Erwin Castel își publică articolele de informare pe site-ul său, http://alawata-rebellion.blogspot.com/. 

De mai mult de un an, Kievul se joacă cu focul, încălcînd acordurile de la Minsk pe care beligeranţii reușesc să le mai pună în aplicare cu greu din cauza încălcărilor continue ale încetării focului de către forțele armate dislocate în linia frontului din Donbass. Dar, în ciuda deteriorării brutale a situației militare, speranțele pentru pace au supraviețuit cumva, la întâlnirile regulate ale "formatului Normandia", manieră  în care beligeranții au fost de acord să se întîlnească...

De multă vreme, mass-media din România torturează populaţia acestei ţări cu imaginea falsă a ”ruşilor răi şi primitivi”, cu scopul de a sădi în subconştientul colectiv fantasma „visului european”, dar mai ales a ”visului american”.

Nu numai mass-media acţionează în România în acest scop. Cultele şi sectele neoprotestante, veritabilă ”coloană a 5-a” a Washingtonului, trimit pe străzile localităţilor româneşti cohorte întregi de „misionari” care, sub masca ”vestirii Evangheliei” şi,ulterior, prin nişte avantaje materiale, caută să aducă ”visul american” mai aproape, în noile ”biserici” fastuoase ce au răsărit la oraşe şi sate, precum ciupercile după ploaie.

Serghei Armeyskov este Candidat în Stiinţe Culturale (echivalentul Doctoratului în Studii Culturale) şi fondatorul site-ului cultural Russian Universe. Realizat în limba engleză pentru o acoperire globală, site-ul este un portal dedicat civilizaţiei ruse, care conţine sinteze ştiinţifice destinate să furnizeze publicului o imagine corectă şi completă a Rusiei, o foarte necesară apropiere de ceea ce, generic numim “sufletul rus”, a cărui cheie de înţelegere o căutăm în fiece dovadă a vieţii spirituale şi materiale a acestui popor.

Viktor Vasneţov – Covorul Zburător, 1880

Viktor Vasneţov – Covorul Zburător, 1880