în tălmăcirea lui Alexandru Mîţă

Serghei Armeyskov este Candidat în Stiinţe Culturale (echivalentul Doctoratului în Studii Culturale) şi fondatorul site-ului cultural Russian Universe. Realizat în limba engleză pentru o acoperire globală, site-ul este un portal dedicat civilizaţiei ruse, care conţine sinteze ştiinţifice destinate să furnizeze publicului o imagine corectă şi completă a Rusiei, o foarte necesară apropiere de ceea ce, generic numim “sufletul rus”, a cărui cheie de înţelegere o căutăm în fiece dovadă a vieţii spirituale şi materiale a acestui popor.

Viktor Vasneţov – Covorul Zburător, 1880

Viktor Vasneţov – Covorul Zburător, 1880

Cuvânt înainte

Trebuie menţionat, înainte de orice, faptul că a a vorbi despre “Occident” şi despre “Rusia” ca entităţi monolitice este, în sine, o practică stereotipă. Însă este justificată aici, deoarece folosind aceste concepte generale se poate distinge perfect geneza şi evoluţia acestor stereotipuri, fără a mai fi nevoie de aprofundare în detalii interesante, dar care ne îndepărtează de esenţa fenomenului. Autorul nu pretinde că privirea sa e obiectivă: această analiză reprezintă propriile consideraţii care s-au format ca un rezultat al studierii asidue a aşa-numitului „discurs al Occidentului despre Rusia”. Concluzia, de asemenea, nu este o entitate omogenă, ci mai degrabă un amestec de diferite concepte occidentale şi politici aplicate complexei construcţii discursive intitulată „Rusia”.

După cum se concluzionează într-un articol intitulat „Cum vedem Rusia”, citându-l pe Daniel Treisman, cercetător ştiinţific al problematicii Rusiei, există două metode de a scrie despre Rusia, în Occident:

„concentrarea pe partea întunecată a ţării, pentru a prezenta Rusia ca o ţară a anormalităţii”

sau

„extazul mistic atunci când Rusia e menţionată, exultarea în paradoxuri şi excesul de exotism”.

adică

mistificare şi defăimare.

Ambele abordări au fost utilizate de Winston Churchill, al cărui citat faimos despre Rusia statuează că:

 E o ghicitoare, învăluită în mister, în interiorul unei enigme...

Ce sandwich magic, am putea exclama!

Istoricul american Martin Malia a consemnat într-o lucrare intitulată „Rusia sub privirile Occidentului” faptul că:

„În diferite epoci istorice, Rusia a fost demonizată sau divinizată de opinia occidentală, şi aceasta mai puţin din cauza rolului său real în Europa, cât mai ales din cauza temerilor sau frustrărilor, or a speranţelor şi aspiraţiilor generate în ansamblul societăţii europene de însăşi problemele sale interne. Un prim exemplu al imaginii Rusiei refractate prin prisma crizelor şi contradicţiilor societăţii occidentale este, desigur, combinata atracţie-repulsie faţă de Spectrul Roşu, în secolul al XX-lea.” 

Cu alte cuvinte, Malia subliniază un factor foarte important care, până în zilele noastre, continuă să influenţeze atitudinea Occidentului faţă de Rusia: imaginea Rusiei percepută de Occident este strâns legată de propria imagine a Occidentului şi de proiectarea acestei imagini în oglinda Aproapelui, a Celuilalt, adică a Rusiei. Spaţiul dintre imaginea de sine idealizată şi colajul defăimător dintre această imagine şi imaginea simplificată şi caricaturală a fost punctul de plecare pentru metoda mistificării/ a defăimării în descrierea Rusiei.

Trendul mistificării din discursul occidental merge mână în mână cu abordarea divinizatoare. In Rusia, această abordare a fost, de asemenea, populară printre mulţi scriitori, poeţi, pictori, filosofi etc., în special printre cei care au fost apropiaţi sau au aparţinut mişcării Slavofile. Cităm cuvintele poetului rus din secolul al XIX-lea, Fiodor Tiucev, simpatizant al Slavofiliei:

Cu mintea n-o poţi măsura

Nici cuvânta cu-orişice nume,

Doar una-i Rusia pe lume

Dacă eşti demn, tu crede-n Ea!

(traducere Alexandru Mîţă)

Fiodor Tiucev 1860—1861 - Fotografie de Serghei Leviţky

Fiodor Tiucev 1860—1861 - Fotografie de Serghei Leviţky

Sau un poem de Serghei Esenin

Chiar oastea Domnului dacă mi-ar zice-aşa:

De Rusia ne-o-nchini, în Rai vei sta cu fală  –

De ceruri n-am nevoie, le voi arăta,

Ci tot ce vreau, e ţara mea natală.

(traducere Alexandru Mîţă)

Serghei Esenin şi  Isadora Duncan - 1923

Serghei Esenin şi  Isadora Duncan - 1923

În prima lucrare, Tiucev descrie Rusia ca pe ceva care, în sine, rămâne necunoscut, un fel de terra incognita care nu poate fi înţeleasă folosind logica, şi astfel, recomandă credo quia absurdum (cred pentru că este absurd) ca atitudine de adoptat faţă de Rusia. Esenin, unul din cei mai mari şi mai populari poeţi ruşi ai secolului al XX-lea (precum Tiucev pentru secolul al XIX-lea), a devenit el-însuşi un fetiş al atitudinii pro-ruse. A fost declarat simbol al "spiritului rus", (nu discutăm despre vodkă aici) şi al "misteriosului suflet rus" pe care rusofili de Vest şi rusofobii ar dori să le includă în atitudinile lor esenţializate de divinizare sau demonizarea narativă.

În afară de perechile conceptuale mistificare/defăimare şi demonizare/divinizare, dorim, de asemenea, să sugerăm un alt unghi de vizualizare a subiectului care a fost deja implicit menţionat mai sus. Tipul de discurs pe care un autor îl adoptă, atunci când scrie despre Rusia este, evident, derivat din atitudinea sa generală faţă de Rusia. Cele două atitudini principale sunt Rusofobia şi Rusofilia, şi aproape tot ceea ce înseamnă spectrul discursului "rus" (cel puţin cel de masă), în Occident se situează între aceste extreme. Tendinţa dominantă în discursul occidental referitor la Rusia (atât în ceea ce priveşte Rusofobia, cât şi Rusofilia) poate fi caracterizată ca fiind foarte asemănătoare sau chiar identică cu discursul colonial occidental, de exemplu, stereotipul "barbar", în primul caz, comparativ cu stereotipul "sălbatic nobil", la cel din urmă.

Viktor Vasnetov – Lupta dintre Peresvet şi  Celubei

Viktor Vasnetov – Lupta dintre Peresvet şi Celubei

Acest discurs al „Orientalizării ruse” transpare în mai multe tipuri minore de discurs stereotip: începând cu imaginea rusoaicelor ca creaturi „hipersexuale, frumoase şi periculoase” şi a ruşilor văzuţi ca nişte „brutali, neciopliţi şi cruzi” (caracteristicile stereotipe pot diferi, femeile pot „fi” urâte şi hulpave iar bărbaţii – bogaţi, deştepţi sau delincvenţi etc), mergând până la stereotipuri legate de alimentaţie şi feluri de mâncare ("mitologia" care înglobează vodka, pirogile, caviarul şi borşul).

Ivan Bilibin - Baba Yaga din povestea Frumoasei Vasilisa - 1899-1900

Ivan Bilibin - Baba Yaga din povestea Frumoasei Vasilisa - 1899-1900

Poziţionarea Rusiei ca „Altceva, aproape, celălalt” şi descrierea ca „înapoiată” şi „Orientală a dat naştere ipostazei civilizatoare, cu mai multe fundamente:

Începând cu secolul a XIX-lea, această rezultantă ideologică a situat relaţiile dintre Occident şi Rusia într-un meta-discurs al libertăţii şi democraţiei. Acest meta-discurs a alternat între două modalităţi de operare: pe de o parte, o cercetare orientalistă în căutarea „cutiei negre” civilizaţionale ruseşti, iar, de cealaltă parte, o viziune misionară, călăuzită de aspiraţia de a re-crea Rusia pentru imaginarul occidental.

Această „aspiraţie de a re-crea Rusia pentru imaginarul occidental” a fost întotdeauna însoţită de incapacitatea flagrantă de a trece la fapte. Ca urmare, rusofobia este, într-o anume măsură, nemulţumire a Occidentului din cauza incapacităţii perpetue de a-şi re-crea vecinul din Est ca pe o ţară (cvasi-) occidentală. Decepţia pe care Occidentul o resimte în relaţia cu Rusia poate fi explicată şi astfel: este o consecinţă a faptului că Rusia nu s-a „potrivit” măsurii Patului lui Procust la paradigmelor rigide prefabricate şi al concepţiilor explicative (aceasta neînsemnând însă că Rusia nu se potriveşte niciodată niciunei paradigme). Acest eşec conceptual a fost totodată motiv şi motor al mistificării discursive.

Pe de o parte, Rusia este clasificată ca ne-occidentală şi i se neagă „apartenenţa la Occident”, pe de altă parte, normele aplicate Rusiei sunt la fel de înalte ca acelea aplicate oricărei alte ţări „pur” occidentale. Astfel, din diferite motive, Occidentul nu poate accepta Rusia ca pe o parte a civilizaţiei occidentale şi aceasta nu doar din perspectiva „acţiunilor Rusiei” (oricare ar fi acestea) sau, mai exact, datorită plasării Rusiei în viziunea lumii occidentale, aceasta pur şi simplu nu este considerată ca o parte integrantă, ci ca o entitate opusă acestei lumi.

Harta „Ursul Rus”

Harta „Ursul Rus”

Este evident că o modalitate de a descrie Rusia precum cea menţionată anterior este extrem de esenţializată şi condescendentă: „Rusiei” i se refuză faptul de a deveni un subiect, ea este doar un obiect al „democratizării” şi al „îmbunătăţirii” occidentale, fiind văzută/personificată ca pasivă, suferindă şi feminină – „Mama Rusia”, comparativ cu masculinul şi activul Occident (de exemplu, „Unchiul Sam”).

Discursul „misiunii civilizatoare” este susţinut şi de reprezentarea Rusiei şi a ruşilor drept ceva foarte periculos. Povestea „ursului sălbatic şi agresiv” are o lungă istorie. Discursul despre Rusia ca un „univers paralel”, straniu şi ostil, provine din secolul al XVI-lea, atunci când „din povestirile de călătorie europene, se află că ţăranii ruşi din epocă erau beţivi, idolatri şi sodomiţi. Călătorii secolului al şaptesprezecelea indicau faptul că pădurile din nordul ţării au fost un teren fertil al vrăjitoarelor. Au apărut pe urmă faimoasele denunţuri ale Marchizului de Custine laolaltă cu incriminările lui Şadaev – o transformare familiară a acestui idiom – care, exact atunci când Puşkin publica „Eugen Oneghin”, reproşa Rusiei că nu a contribuit cu nimic la civilizaţia umană. El a acuzat Rusia că ar fi fost o „pagină goală” a ordinei intelectuale care nu exista decât pentru a „preda lumii o lecţie importantă”.

In secolul al XX-lea, aceste stereotipuri antiruseşti pre-existente s-au integrat perfect în propaganda antirusă occidentală din perioada Războiului Rece. „Sovietele/Sov-urile” au implicat „Ruşi/rusnaci”şi viceversa. In orice caz, termenul „Sovietici” nu a implicat doar elita sovietică, ci i-a subsumat şi pe oamenii obişnuiţi. Aceste stereotipuri sunt vii şi funcţionale în discursul politic, intelectual şi public occidental contemporan actual, fiind deosebit de încurajate de media şi de cultura populară.

"Concertul European"

(continuarea în episodul al 2-lea)