A trebuit ca nişte pensionari români anchetaţi de DNA să recurgă la gestul disperat  al sinuciderii, pentru ca autorităţile să ia nişte măsuri pentru această categorie socială. Nu măsuri radicale, care să îmbunătăţească starea acestor oameni, ci unele superficiale, care să mai spele imaginea terfelită a „instituţiilor statului de drept”. Ce s-a întâmplat,de fapt?

 

Departamentul Naţional Anticorupţie, element fundamental al „instituţiilor statului de drept” nu a găsit altceva mai bun de făcut decât să ancheteze nişte bieţi  pensionari, pe motiv că aceştia ar fi dat mită la funcţionarii statului pentru a ieşi la pensie un pic mai devreme decât prevede legea sau pentru a beneficia de câţiva bănuţi în plus la o pensioară amărâtă. Deranjant este modul în care procurorii DNA au procedat în această situaţie: fiecare pensionar a fost ridicat de acasă cu „mascaţii”, cu maşina cu girofar, intimidat în cursul anchetei, ameninţat cu puşcăria...Nu mai vorbesc de faptul că administraţia financiară, în prealabil, le-a trimis bieţilor oameni somaţii să plătească sume enorme, reprezentând, chipurile foloase necuvenite pe câţiva ani de zile! Nu-i de mirare că, în urma acestor „măsuri democratice” câţiva bătrâni s-au sinucis! De teamă, de ruşine, de frustrare!

Acţiunile DNA reprezintă un abuz, o flagrantă încălcare a legii. Conform Codului Penal şi Codului de Procedură Penală, orice cetăţean bănuit de infracţiune este citat să se prezinte la sediul organului de cercetare penală, unde trebuie să i se aducă la cunoştiinţă faptele pentru care este învinuit, să dea declaraţii, etc. Legea nu prevede utilizarea actului de forţă decât în cazuri bine definite, când există infractori periculoşi. Nu în cazul unor pensionari inofensivi, ca acea bătrână  dintr-un sat aproape de Rădăuţi, care a fost luată pe sus de mascaţi şi dusă cu maşina tocmai la Bucureşti, pentru a fi anchetată şi intimidată ore în şir de procurorii DNA.

 Bătrâna, o moldoveancă hâtră, a rezistat cu stoicism acestor încercări, în ciuda faptului că nu a primit nici măcar un pahar cu apă, în ciuda umilinţei la care a fost supusă, când  un individ din „onorabila instituţie”, văzând că biata femeie este slăbită de foame şi sete, i-a aruncat cu dispreţ un rest din pizza pe care tocmai o înfulecase! Văzând că nu pot obţine de la ea nici o declaraţie care „să dea bine”, anchetatorii au expediat-o în stradă. Fără să pună la dispoziţie o maşină să o ducă acasă, de unde a fost ridicată împotriva voinţei ei, fără să-i dea măcar bani de tren! Noroc că acolo s-a aflat un suflet milos, un avocat din oficiu, care i-a dat bietei femei bani cu care să-şi plătească trenul până acasă!

Toate acestea s-au întâmplat într-o ţară democratică, într-o ţară ai cărei conducători declară sus şi tare că este înscrisă definitiv în alianţe cu NATO şi UE! Şi că faimosul parteneriat strategic cu SUA este „temelia viitorului luminos” al ţării! Viitor de colonie, ştim deja  şi trăim asta clipă cu clipă! O colonie în care „instituţiile statului de drept” nu sunt decât nişte instrumente prin care ciracii de la Washington se comportă în spaţiul carpato-danubiano-pontic ca pe propria feudă!

 Având în vedere că americanii au dat „semnale repetate” ca să nu se atingă nimeni de DNA nici cu o şoaptă, având în vedere că şefii DNA au fost lăudaţi în discursurile americane, având în vedere că Joe Biden în persoană a venit în România şi a dat „indicaţii preţioase” acestei instituţii, ne este clar tuturor că toate aceste acţiuni de intimidare în forţă, atitudinea arogantă, dispreţul faţă de cetăţean, sunt „metodă de lucru” implementată la ordin extern!

Iată ce se întâmplă când nişte conducători nevolnici, având în spate o populaţie prostită de „american dream”, închină „înaltei porţi” de peste ocean o ţară întreagă, cu toate bogăţiile sale, cu tot potenţialul său uman! Necondiţionat şi cu umilinţă! Nu-i de mirare că unchiul Sam, gras ca un porc, plesnind de trai bun, are faţă de români comportamentul de vătaf  pe plantaţie!

Un lucru să fie clar: cu SUA nu putem fi parteneri! Mentalitatea americană, de sorginte imperială, nu acceptă noţiunea de partener cu drepturi egale. Nu acceptă nici măcar o atitudine demnă, o poziţie verticală din partea celui care visează la acest „parteneriat”! Pentru SUA  suntem fie supuşi, fie duşmani!

Există la români un proverb: „Capul plecat, sabia nu-l taie”. Însă, când dintr-un exces de zel îţi pleci fruntea în ţărână şi oferi, cu mâinile tremurânde şi cu maximum de umilinţă tot ce ai, chiar şi sufletul din oase, implori să-ţi fie acceptat acest dar, cam ce crezi că vor spune ceilalţi despre tine, cum se vor comporta cu tine în viitor? Iară ce vor spune:eşti un om de nimic,o zdreanţă, un nimeni! Şi se vor comporta ca atare. Te vor dispreţui, te vor da la o parte la fiecare încercare de apropiere. Într-un cuvânt, TE VOR IZOLA!

Iată unde ne-a dus pe noi, românii, mentalitatea implementată de acest proverb! Toată lumea ne priveşte cu dispreţ, cu neîncredere, ne ţine la distanţă! Printre alte prostii ce le-am făcut, de secole, mai menţionez una: în relaţiile cu celelalte ţări mergem exclusiv pe sentimente, uitând cu desăvârşire de pragmatism, de interesele naţionale. Nu ştim să respectăm cuvântul dat, nu ştim să ne apărăm interesele, nu ştim să facem oferte concrete de colaborare, de schimburi comerciale. În relaţiile externe nu ştim să acţionăm ca un tot unitar, ne faultăm reciproc, promovând astfel imaginea unei neseriozităţi maxime! Sunt atâtea cazuri când acorduri pe termen lung au fost încălcate imediat după ce, în urma alegerilor,  au venit la putere cei din tabăra adversă!

  Aşa zisa iubire fără margini faţă de idolii ce-şi spun „cea mai puternică naţiune a planetei” şi ura faţă de „duşmanul de la răsărit” nu sunt elementele cu care naţiunea română poate să –şi clădească necesarele relaţii de colaborare cu ţările lumii, cu care să dobândească stimă şi respect pe plan extern. Trebuie să înţelegem, odată pentru totdeauna, că în acest domeniu există interese concrete, nu sentimente abstracte!

...Oriunde în lume, românii simt o indiferenţă apăsătoare, ostilitate chiar. Recent am aflat că românii din Spania s-au simţit lezaţi de o emisiune Tv, postată ulterior pe Youtube, cu caracter denigrator. Am fost invitat să semnez o petiţie de protest online. Fireşte, am făcut-o. Sper să pot face în viitor mai multe pentru aceşti oameni, în rândurile cărora am prieteni personali. În Italia, în Franţa, în Marea Britanie s-au înmulţit agresiunile contra românilor. Iar indiferenţa şi dispreţul cu care sunt priviţi românii în alte ţări chiar doare...

 S-ar putea spune că românii sunt victimele unei conspiraţii la nivel mondial. Mulţi cred asta. Nu, nu este vorba de aşa ceva. Conspiraţia există, dar acţionează pe plan intern. O grupare ocultă, aservită Occidentului, a pus mâna pe putere în România şi nu mai vrea să-i dea drumul până ţara nu va fi făcută zob iar oamenii nu vor fi împrăştiaţi în cele patru vânturi! Iar noi toţi, întreaga naţie, plătim pentru asta! Suntem dispreţuiţi de către toţi pentru că acceptăm în fruntea ţării acest nucleu distructiv, că nu ne unim pentru a-l îndepărta! Pentru că, în loc să ţinem cu dinţii de ţara noastră, ne împrăştiem singuri în cele patru vânturi!

Acea bătrânică de lângă Rădăuţi, care a trecut prin umilinţa unei anchete la DNA, declara unui reporter TV: „ În ţara asta totul trebuie schimbat! Şi mătura trebuie schimbată!” Da, ar trebui un măturoi moldovenesc, mare şi des, cu care să fie făcută o curăţenie generală! Cu un asemenea măturoi virtual trebuie curăţată conştiinţa colectivă a românilor de gunoaie cum ar fi: „fiecare doar pentru el”, „să faci bani cu orice preţ”, „nu există decât oameni eficienţi şi oameni morţi”, toate acestea făcând parte din arsenalul propagandistic al neoliberalismului american. Două principii trebuie respectate: „Iubeşte-ţi aproapele ca pe tine însuţi”, geniala sinteză a celor 10 porunci făcută de Mântuitorul nostru Iisus Hristos, precum şi „ Împreună pentru lumea viitorului”!

Acest din urmă principiu este postat la loc de cinste pe site-ul www.acs-rss.ro.  Este site-ul Asociaţiei De Cooperare România-Rusia, din care fac parte. Suntem o mână de oameni verticali, demni, conştiinţe libere, care vrem să facem ce ne stă în putere ca ţara noastră să aibă deschidere spre lume, legături multiple de colaborare cu toate ţările, indiferent că se află la est sau la vest, la nord sau la sud! În activitatea noastră, avem foarte mult de luptat cu suspiciunea celor la care apelăm, dar mai ales cu ura făţişă a celor aserviţi neoliberalismului şi intereselor transatlantice, disperaţi de faptul că noi nu plecăm capul, că nu ne integrăm în turma aserviţilor. Tuturor acestor agenţi plătiţi generos din bugetul secătuit al ţării noastre, care ne atacă susţinut, le spun: NU VEŢI REUŞI! CONŞTIINŢELE NOASTRE NU VOR PUTEA FI ÎNGENUNCHEATE!

Atât eu cât şi colegii mei sperăm din suflet ca modesta noastră activitate să fie punctul de plecare al atât de necesarei curăţenii generale la nivel de ţară, al trezirii conştiinţei colective. Elemente absolut necesare pentru instaurarea unei conduceri cu adevărat patriotice, care să stopeze distrugerea ţării, care să oprească exodul populaţiei, care să relanseze economia greu încercată. Şi care să redea României statutul de independenţă, de ţară demnă, de încredere. Ţară care să-şi urmărească interesele cu consecvenţă, ţară al cărei cuvânt ferm să conteze şi să fie respectat ! Ţară care să fie mamă pentru TOŢI cetăţenii săi! Pentru că numai aşa România şi poporul român se vor bucura de respect în lume!