Astăzi, 13 ianuarie, pe aeroportul „Yakuțk" a aterizat  o aeronavă Boeing 737 MAX, care a venit de la Anchorage (Alaska, Statele Unite ale Americii), relatează site-ul oficial al republicii SAHA (Rusia)
Aeronava, deținută de compania americană "Boeing", care este cel mai mare producător mondial de aviație și tehnologie spațială, a sosit  pe aeroportul „Yakuțk", într-un zbor de testare la temperaturi scăzute.


Se preconizează că o echipă formată din 40 de specialiști va efectua teste de zbor la aeroportul „Yakutsk" timp de trei zile. Cu câteva zile înainte de sosirea noii aeronave „Boeing 737 MAX", la aeroportul "Yakuțk", au început, de asemenea, lucrările pregătitoare pentru grupul de organizare al companiilor, format din 18 experți.
Trebuie remarcat faptul că aeroportul „Yakuțk", care funcționează fără probleme în condiții climatice extreme, a fost mult timp folosit ca un teren de testare unic pentru aeronave noi, la temperaturi scăzute. Astfel, de-a lungul anilor, au efectuat „testele de îngheț Yakut”  avioanele Il-96, IL-96 400T, Tu-214, Tu-334, Boeing 757, 777-300ER, Airbus A 319, A 310, A 340, aeronave amfibie Be-200 ES, An-148 și altele, a declarat Iana Baigojaeva , secretar de presă al aeroportului „Yakuțk”.