Pe 26 ianuarie 2017, Forţele aeriene ruse au început  programul de testare a avioanelor de preserie MiG-35, derivate din MiG-29. Prototipul MiG-35 a zburat prima oară în 2007, fiind acum total modificat şi echipat cu avionică nouă. MiG-29 este un avion uşor, produs de compania Mikoian-Gurevici, cu calităţi aerodinamice deosebite şi cea mai mare viteză ascensională dintre avioanele multirol ( 330 m/s ). MiG-29 a intrat în serviciu în 1982, fiind produs în 1,600 de exemplare.  În confruntările militare, MiG-29 a fost depăşit de avioanele F-15 şi F-16, datorită avionicii inferioare. Motivul fiind acela că pînă în anul 2004, Rusia nu a dispus de fonduri de cercetare în domeniul avionicii pentru înlocuirea echipamentelor electronice vechi. 

Spre deosebire de Mikoian-Gurevici, Lockheed a preferat să-i aducă permanent îmbunătăţiri avionului F-16, mai ales la avionică, în loc să proiecteze un alt avion de generaţia a 4-a ++. Din 1978, au fost construite 4,500 de avioane în variantele F-16A/B ( Block 1/5/10/15/20 ) şi F-16C/D ( Block 25/ 30/32/ 40/42/50/52 ). Ultima variantă este F-16E/F ( Block 60) care dispune de multe din echipamentele de pe avionul de generaţia a 5-a, F-35. US Air Force are în înzestrare 900 de avioane F-16.

Pentru a-l aduce pe MiG-29 la performaţe apropiate de F-16, fabrica de avioane Sokol din Nizhny Novgorod ( 400 km est de Moscova ), a concernului  Mikoian-Gurevici, a creat variante modernizate precum MiG-29M/M2, MiG 29 SMT şi MiG 29 K/KUB ( îmbarcat pe portavion ). MiG-35 este ultima variantă de MiG-29 şi nu-şi propune să devină un avion de interceptare, întrucît este inferior lui F-22, F-35 şi F-15 C. Prin MiG-35, ruşii şi-au propus să micşoreze de 2.5 ori costurile orei de zbor, să mărească capacitatea lui MiG-29 de a lovi ţinte terestre şi să se poată apăra avioane de generaţia a 4-a ++ precum  F-16 C/D, Saab Gripen, Rafale, Eurofighter Typhoon şi F-18C/D. 

Modernizări

Cabina lui MiG-29 a fost reproiectată, MiG-35 dispune de EFIS (Electronic Flight Instrument System), conţinând trei  LCD-uri color de tip MFD (multi-function displays), pe care sunt afişate informaţiile de navigaţie, cele tactice, control motor, combustibil, instalaţii speciale. Suplimentar, este montat echipamentul HMTDS de vizualizare a parametrilor şi imaginii radar direct pe ecranul căştii pilotului şi afişaj pe parbriz de tip HUD. Comenzile avionului sunt electrice de tip fly-by-wire, cu trei canale. Sistemul de comunicaţii al MiG-35 cuprinde două staţii radio noi, una dintre acestea funcţionând şi ca linie de date secretizată. Prin linia de date sunt vehiculate via satelit, informaţii de la punctele de comandă şi dirijare de la sol şi de pe nave, de la avioanele de alarmare îndepărtată AWACS/AEW. MiG-35 obţine astfel informaţii suplimentare şi certe despre situaţia aeriană, fapt ce îi măreşte probabilitatea de îndeplinire a misiunilor. 

Cele două motoare RD-33 TVN au tracţiunea mărită la 9 000 kgf. fiecare. Spre deosebire de MiG-29, motoarele lui MiG-35 au montate computere BARK de control al consumului şi parametrilor, De aceea, motoarele au un consum specific redus, nu degajă fum  şi au o amprentă în infraroşu foarte scăzută. Motoarele RD-33 TVN dispun şi de tracţiune vectorială, ajutajele mişcîndu-se sus-jos şi stînga-dreapta. Tracţiunea vectorizată permite executarea de manevre bruşte, cu suprasarcini mari pentru evitarea rachetelor aer-aer sau sol-aer. În plus, au fost montate rezervoare de combustibil dorsale ( în spatele cabinei de pilotaj ) şi la încastrarea aripii cu fuselajul. Cantitatea internă de combustibil a crescut cu 950 litri, mărind distanţa de zbor a avionului la 2,000 km.

Radarul Zhuk-AE

Principalul furnizor al informaţiilor aeriene şi terestre este radarul Zhuk-AE de tip AESA (Active Electronically Scanned Array), cu o distanţă de descoperire de 160 km pentru ţintele aeriene şi 300 km pentru navele de suprafaţă. Radarul poate urmării simultan 30 de ţinte şi ataca 10 dintre ele. Radarele anterioare, de tip PESA (Passive Electronically Scanned Array dispuneau de antenă conică, rotită 360 de grade care direcţiona undele radar într-un fascicol îngust. Completul de antene ale radarului AESA de pe MiG-35 este compus din 1.000 – 2.000 de module TR (transmiţător-receptor). Aceste module sunt dispuse în botul avionului, pe aripi sau pe fuselaj şi funcţionează independent unul de altul. Modelarea formei fascicolului radar şi proiectarea lui într-un sector foarte îngust, precis delimitat din spaţiu, este realizată digital de un computer. Computerul selectează puterea radiaţiei emise de fiecare dintre modulele TR, în cîteva milionimi de secundă. În plus, fiecare modul TR poate fi programat să funcţioneze fie numai ca transmitator, fie numai ca receptor, realizând în paralel funcţiuni diferite. Radarul este asistat in functionarea sa de două computere CIP (Common Integrated Processor). 

Echipamente optoelectronice

Echipamentul de navigaţie al MiG-35 este unul combinat: inerţial, radio, GPS. Echipamentul de navigaţie inerţială BINS-SP2 este produs de firma rusească Kret în cooperare cu SAGEM Defense-Franţa şi se bazează pe trei giroscoape laser şi trei accelerometre cu cuarţ. Acest echipament este cuplat la subsistemul  pentru condiţii de vizibilitate scăzută şi de dirijare a armamentului. Avioanele americane de generaţia a 5-a, F-22 şi F-35 au renunţat la montarea în punctele de acroşare a echipamentelor de navigaţie şi dirijare a armelor de precizie. MiG-35 copiază soluţia generaţiei a 5-a, avînd aceste echipamente incorporate pe avion.  Dispozitivul OLS-35 de detecţie şi urmărire în infraroşu ( IRST ) este montat în botul avionului şi este folosit în lupta aeriană. OLS-35 descoperă un avion după emisia de căldură de la 50 km din emisfera din faţă şi de la 90 km din emisfera din spate. MiG-35 mai este prevăzut cu un container integrat în avion de tip FLIR (Forward-Looking Infra-Red) montat sub motorul din dreapta al avionului. Acesta serveşte la navigaţia pe timp de noapte şi afişează pe display imaginea terenului survolat, permiţînd identificarea ţintelor. FLIR mai asigură şi ghidarea autonomă a muniţiilor de precizie, la fel ca la avioanele militare americane. FLIR are un telemetru laser pentru măsurarea distanţei pînă la ţintă ( pînă la 20-30 km ) şi un proiector laser de ghidare a bombelor şi rachetelor. 

Ca urmare a renunţării la acroşarea în pilonii din aripi a echipamentelor optoelectronice, la MiG-35 s-a mărit numărul de puncte de acroşaj de la 6 la 9, sarcina utilă maximă crescînd de la 4,800 la 7,000 kg. 

Echipamentul de luptă radioelectronică 

Echipamentul de luptă radioelectronică (EW )este alcătuit dintr-un receptor de avertizare radar de bandă largă, cu antene dispuse pe întreaga suprafaţă a aripilor şi fuzelajului. Pe fuzelaj, coadă şi aripi, MiG-35 are montaţi  senzori optici în spectrul ultraviolet de tip MAWS (Missile Approach Warning System), care avertizează pilotul de apropierea unei rachete aer-aer. Echipamentul EW detectează şi lansarea unei rachete portabile MANPADS sau a unui sistem de rachete sol-aer cu rază scurtă de acţiune, de la 10 km, a unui sistem de rachete sol-aer cu rază medie şi lungă de acţiune, de la 30-50 km. Microprocesorul EW estimează timpul până la impactul cu racheta inamică şi comandă echipamentul de contramăsuri electronice active sau pasive. Echipamentul EW este realizat cu sprijinul firmei italiene Elettronica (încorporeză dispozitivul de bruiaj ELT/568-V2 ).

Testele cu MiG-35 vor lua sfîrşit în 2018, în 2019 fiind livrat aviaţiei ruse, primul lot de 37 MiG-35. Aviaţia rusă operează aproximativ 250 de MiG-29 şi intenţionează să le înlocuiască cu 170 de MiG-35. Prima comandă externă pentru MiG-35 este cea a Egiptului care a semnat în 2015 un contract pentru achiziţia a 50 de avioane MiG-35, în valoare de 2 miliarde USD.

Sursa : THE NEW MIG 35 FIGHTER JET PERFORMS LIKE THE F-16 C / D