Universitatea Lomonosov  Pentru noi, cei care eram copii în anii 1990, Rusia rămâne încă percepută prin ochii părinţilor noştri, a documentelor istorice la care am avut acces sau prin intermediul presei mai mult sau mai puţin favorabile. Rezultă, aşadar, o imagine eterogenă, din care noi, cei care nu am trăit nici în comunism şi nici nu ne-am alimentat un timp suficient de lung din democraţia occidentală, nu prea ştim exact ce să înţelegem. Reflecţiile de faţă mi-au fost generate de o discuţie la care am fost martor recent, între doi amici care îşi disputau dreptatea pe un subiect aparent neutru: cercetarea ştiinţifică. Fiecare încerca din răsputeri, cu argumente mai mult sau mai puţin obiective, să-i demonstreze celuilalt avantajele şi dezavantajele unui doctorat în Rusia versus state occidentale. Evident că, la finalul discuţiei, amândoi au rămas cu ideile proprii, însă pentru mine, ca jurnalist, discuţia a ridicat o problemă de actualitate: nevoia unora, cel puţin aparentă, de a menţine o anumită dihotomie între Moscova şi oricare altă capitală din Vest, inclusiv pe subiecte care nu ar trebui să genereze dezbateri cu tentă politică sau politizată.


De ce, adică, ar trebui ca universităţile din Rusia să fie inferioare/ superioare (după caz, vârsta sau pregătirea celui care vorbeşte) celor din Occident? Cercetarea ştiinţifică nu este apanajul exclusiv al unei culturi, civilizaţii sau stat. Şi se pare că uităm prea curând şi prea des că, fără o colaborare reală şi strânsă în acest domeniu, progresul nu este realmente posibil în această eră a tehnologiei avansate şi a schimbului permanent de idei şi de oameni.
De ce, adică, un student sau doctorand din Rusia nu ar putea studia şi obţine performanţe notabile în Vest? Sau invers - de ce un om de ştiinţă format la Berkeley, de exemplu, nu ar putea performa la Universitatea Lomonosov, în Moscova? Barierele lingvistice sunt, în prezent, mai mult o scuză pentru leneşi decât un impediment real, iar ştiinţa (de orice fel) are limbajul ei comun, care n-a ţinut cont niciodată de orientări politice sau puncte cardinale.
Odată deschis fiindu-mi apetitul pentru subiect, am fost curioasă să văd dacă România (cu toată istoria mai mult sau mai puţin liniştită a relaţiei cu Moscova, precum şi cu mai nou descoperita apetenţă pentru structuri şi valori occidentale) are sau dezvoltă vreo conexiune educaţională cu Rusia. Iar răspunsul a fost „are, dar nu prea dezvoltă".
Mai exact, la 27.04.2012, România şi Rusia au semnat un protocol (pe 5 ani) pentru schimb reciproc de studenţi, de informaţii privind politica educaţională şi de materiale didactice. În plus, cele două părţi s-au obligat să asigure studierea limbii ruse în România, respectiv a limbii române în Rusia.      
Anterior, în 2009, fusese inaugurat, la ASE Bucureşti, Centrul Cultural Rus, care organizează cursuri de limbă şi civilizaţie rusă.
În plus, aflu (cu o oarecare surprindere faţă de slaba vizibilitate în media românească a subiectului) că, ulterior întâlnirii din februarie a.c., dintre
ambasadorul rus, Valeri Kuzmin, şi ministrul român de externe, Teodor Meleşcanu, reprezentantul diplomatic al Moscovei a anunţat că între cele două state urmează a fi semnate un Protocol de cooperare în domeniul culturii şi educaţiei şi un memorandum de granturi pentru cercetare ştiinţifică, pentru perioada 2017-2022.
Deci, mi-am zis eu, iată că relaţia funcţionează, cel puţin pe acest palier (asta, în contextul în care România este încă percepută, atât în interior, cât şi în exteriorul ţării, ca un stat cu populaţie „rusofobă"). Mai mult, relaţia funcţionează cu oameni tineri (studenţi şi doctoranzi) care se pare că nu au fost viciaţi nici de amintirile părinţilor, nici de presa occidentală: în 2011, 21 studenţi români au participat la cursuri în Rusia, în baza burselor oferite de statul rus, universitatea cea mai atractivă pentru români rămânând „Prietenia Popoarelor" din Moscova, care  are un acord bilateral cu Ministerul Educaţiei din România.
Surprinzător este însă altceva: numărul încă mic al celor care aleg să studieze în Rusia, deşi, pentru anii universitari 2014-2015 şi 2017-2018, Agenţia de Credite şi Burse de Studii a oferit burse de studii în Rusia pentru studenţi, doctoranzi şi cadre didactice din România, partea rusă punând la dispoziţie cursuri gratuite, cazare gratuită în cămine, bursă şi asistenţă medicală pentru anumite afecţiuni.     
În anul universitar 2015-2016, aceeaşi Agenţie a oferit studenţilor şi doctoranzilor burse pentru „stagii de perfecţionare a limbii ruse" (de 3-4 luni).
Activitatea a fost sprijinită de „Rossotrudnicestvo", ai cărei specialişti au oferit consultanţă pentru întocmirea dosarelor. De altfel   „Rossotrudnicestvo" realizează, încă din 2014, şi selecţia candidaţilor care îşi manifestă dorinţa de a merge la studii în Rusia.  
Nici Ambasada rusă nu a stat deoparte, coordonatorul de proiect, Natalia Mujennikova, consilier și director al Centrului Rus de Știință și Cultură, fiind printre cei care s-au implicat în susţinerea tinerilor care doresc să studieze în Rusia.
Cu toate acestea, foarte puţini tineri ştiu, de exemplu, că Universitatea din Sankt-Petersburg are secţie de limbă română. Şi mai puţini tineri, cel puţin din cei cu care am apucat să stau de vorbă, iau în calcul, măcar teoretic, o specializare în Rusia. Nu că ar avea ceva cu ruşii, dar, pur şi simplu, nu sunt obişnuiţi să privească şi spre Est atunci când se gândesc la continuarea sau aprofundarea studiilor.