Îmi este greu să scriu aceste rânduri… Tocmai când căutam să-mi fac o imagine cuprinzătoare asupra atentatului cu bombă petrecut ieri în gara din Volgograd, iată că un post TV anunţă al doilea atentat, petrecut în această dimineaţă, tot în Volgograd, într-un mijloc de transport în comun. Ca orice om normal, stau şi mă întreb: ce o fi fost în capul acelor nefericite femei care şi-au asumat rolul de bombe vii, cu scopul de a ucide cât mai mulţi oameni nevinovaţi, tocmai în ajun de An Nou şi de Crăciun rusesc, pe stil vechi? Şi de ce tocmai la Volgograd? Pentru că, iată, este al treilea atentat sinucigaş petrecut la Volgograd în decurs de trei luni! Aşadar, cine sunt autorii şi care sunt cauzele?
Referitor la autori, se ştie din surse oficiale că sunt femei din Cecenia, înregimentate în organizaţii teroriste de tip islamist, care au acceptat rolul de bombe vii pentru a răzbuna moartea bărbaţilor lor, ucişi în confruntarea cu forţele speciale ruse. Nu este o noutate, întrucât în atentatul asupra teatrului moscovit petrecut cu ani în urmă, purtătoarele de explozibil tot femei au fost! Să fie oare dorinţa de răzbunare mobilul acestor atentate? Puţin probabil, deoarece în cazul actelor de răzbunare comise de femei (mă refer la actele de anvergură, cunoscute în istorie), autoarele nu şi-au pus niciodată viaţa în joc, tocmai pentru a savura din plin satisfacţia răzbunării. Atunci, ce imbold le-a mânat pe nefericitele autoare? Şi, mai ales, cine le-a iniţiat, cine le-a înarmat, cine le-a fixat ţinta?
Dacă luăm ca bază informaţiile existente şi publicate deja în media, răspunsul nu este greu de dat: organizaţiile teroriste cecene, de unde provin atentatoarele în cauză, ca de altfel alte organizaţii teroriste ce cuprind membri de religie musulmană, sunt finanţate, instruite şi dirijate la ţintă, prin filiere saudite, de către instructorii americani din cadrul CIA. Istoria contemporană cunoaşte nenumărate exemple în care aceasta „instituţie de binefacere” s-a implicat, pe tot mapamondul, pentru impunerea „democraţiei, statului de drept”…
În realitate, pentru lărgirea sferei de influenţă a SUA, pentru câştigarea unor noi colonii, numai bune de exploatat la sânge. Şi cu utilizarea celor mai murdare metode, pe care numai o minte bolnavă le poate imagina. Cum ar fi, de exemplu, folosirea femeilor pe post de kamikaze.
De ce un „export de terorism” către Rusia, la sfârşit de an şi într-un singur loc: Volgograd? Aceasta este reacţia de răspuns a SUA la ofensiva diplomatico-economică a Rusiei din acest an, soldată cu un eşec umilitor al „licuriciului” în Siria şi Iran. Ca să nu mai vorbim de faptul că arma „revoluţiei portocalii”, folosită pe faţă şi cu maximă nesimţire în Ucraina, devine tot mai ineficientă şi consumă inutil resurse financiare, fără a da un rezultat favorabil. Enervaţi de această umilinţă perpetua, „specialistii” ciaişti nu au găsit altceva mai bun de făcut decât să se răzbune pe nişte civili nevinovaţi dintr-un oraş al Rusiei, Volgograd. Acel Volgograd care este întipărit cu litere de neşters în istoria universală sub numele de Stalingrad. Acel loc unde, exact acum 71 de ani, evoluţia celui de-al doilea război mondial a cunoscut acea cotitura hotărâtoare în favoarea Naţiunilor Unite, prin eforturile şi sacrificiile inimaginabile ale popoarelor Uniunii Sovietice!
Iată cum „specialiştii” ciaişti speră că, folosind „arma prostului” şi mânjind cu sângele unor cetăţeni nevinovaţi un loc simbolic al Federaţiei Ruse, să profaneze spiritul unei mari puteri, care a dovedit că o lume unipolară, după chipul şi asemănarea Washingtonului, nu poate şi nu va trebui să existe! Deoarece acea lume unipolară este axată pe un ideal strâmb, în care o minoritate extrem de bogată are drept de viaţă şi de moarte asupra unei majorităţi compuse din sclavi, al căror spirit individual este redus la un număr, numit pompos cod numeric personal!
Sincere condoleanţe Rusiei, familiilor îndoliate pentru pierderea celor dragi! Doresc Rusiei să fie fermă pe poziţii, să fie vigilentă, încât asemenea acte mizerabile să nu se mai repete! Iar continuarea ofensivei diplomatice şi economice, întărirea capacităţii proprii de apărare să fie cea mai dură lovitură dată inamicilor lumii fireşti, multipolare! Fii puternică, Rusia!