IN ATENTIA celor interesati sa urmeze in FEDERATIA RUSA STAGII DE PERFECTIONARE PROFESIONALA, STUDII UNIVERSITARE COMPLETE, DOCTORATUL, A STUDENTILOR FILOLOGI DIN TARA SI A CELOR DE LA ASE Bucuresti, care doresc sa plece la stagii de 3/4 luni pentru perfectionarea limbii ruse!
Agentia de credite si burse a anuntat oferta pentru anul univ 2015-2016 si a inceput procesul de pregatire in vederea depunerii dosarelor! Pentru studierea ofertei accesati http://www.roburse.ro/docs/Federatia%20Rusă%20-%20acord%20bilateral%202015-2016.pdf.
Intrucat:
- termenul este FOARTE SCURT, tinand cont de vacantele oficiale ale romanilor si rusilor, 
- continutul dosarelor se inainteaza IN LIMBA RUSA, iar CALITATEA completarii documentelor solicitate si a traducerii au fost subiecte de nemultumire din partea candidatilor in anii precedenti, 
Partea rusa, reprezentata de Oficiul Agentiei Federale ROSSOTRUDNICESTVO in Romania, ofera consultanta in privinta completarii dosarului, astfel incat acesta sa corespunda cerintelor partii primitoare, si servicii de traducere a documentelor in conditii financiare atragatoare (15/20 dolari – setul complet de acte)
Pentru asistenta, informatii, solicitari – adresati-va doamnei Natalia Mujennikova, coordonatorul Oficiului si al proiectului din partea rusa, pe facebook la https://www.facebook.com/natalia.muzhennikova?fref=ts si pe email la e-mail natalia.muzhennikova(at)gmail.com.
Va rugam sa distribuiti informatia, stim ca exista interes in tara si vrem sa afle si cei care nu sunt in Bucuresti! Multumim! Спасибо!
Pe pagina Centrului Cultural Rus din ASE se vor posta informatiile la zi despre acest proces! Succes!

 

Din tot vârtejul creat de alegerile prezidenţiale în spaţiul carpato-danubiano-pontic, au rămas la suprafaţă aceste vorbe: „România lucrului bine făcut”. Le putem întâlni şi acum, pe afişele înfăţişând figura de „homo teutonicus” a preşedintelui proaspăt ales. Pe stâlpi, pe panouri, pe bannere şi pe geamurile de la sediile unor partide politice, această lozincă se insinuează obsesiv în ochii trecătorilor.

Între noi fie vorba, această lozincă  reprezintă dorinţa secretă a românilor, sătui de debandada existentă în structurile statului, în societate, în viaţa de zi cu zi. Pentru că o viaţă dusă în absenţa unor reguli stricte, sub influenţa hazardului şi a legii junglei a ajuns de nesuportat. Delăsarea şi ignoranţa din spatele principiului „Las’ că merge şi aşa” stau la baza  funcţionării unui stat  corupt şi indolent cu cetăţenii săi. Stat în care doar jaful sistematic şi închinarea la porţi străine reprezintă un lucru bine făcut.

Poate că această dorinţă secretă a românilor i-a făcut pe mulţi dintre ei să creadă în lozinca lui Johannis şi să-l voteze masiv pe 16 noiembrie, încât acesta să devină noul preşedinte al României. Un preşedinte neamţ care să aducă ordinea şi disciplina necesare pentru ca România să devină ţara lucrului bine făcut. Fireşte, acel lucru bine făcut în administraţie şi în societate, pentru ca viaţa cetăţenilor să fie în sfârşit una mai bună. Însă cum de la dorinţă la realitate este cale lungă, să vedem ce au obţinut românii de fapt.

Primul lucru vizibil: în spatele lui herr Johannis rânjesc satisfăcuţi Blaga, Videanu, Flutur şi marele tartor-Băsescu. Gaşca portocalie care zbiară din toţi rărunchii că „şi-a luat ţara înapoi”. Pentru a o jefui  mai departe. Lucru bine făcut? Ja, mein herr !

O Românie la remorca Germaniei. Unde pădurile ţării, „aurul verde” sunt defrişate în mod barbar pentru a asigura la preţ de nimic masa lemnoasă brută necesară industriei germane de mobilă pentru a-şi realiza exportul în valoare de 9,1 mld euro anual. Unde o fabrică de rulmenţi(cea din Braşov) ce exporta rulmenţi marca URB a fost distrusă pentru a face loc companiei Schefler. Unde capacităţi industriale din Sibiu, Sebeş, Cugir, Orăştie care exportau produse româneşti au fost înlocuite cu ceva fabrici nemţeşti, care nu pentru România lucrează! O Românie care nu are voie să promoveze  relaţii economice cu Federaţia Rusă sau China pentru a se dezvolta. Aceste relaţii economice sunt rezervate exclusiv Germaniei, naturlich! Românii trebuie doar să furnizeze pentru Germania sclavii care să facă menaj, să spele WC-uri, să facă salahorie şi igiena la bătrâni! Lucru bine făcut? Ja, mein herr !

În perioada 17- 30 noiembrie 2014 se va desfăşura la Bucureşti ediţia a 4-a a Zilelor Culturii Ruse. Acest eveniment este organizat de Agenţia Federală pentru mass-media şi comunicare a Federaţiei Ruse, Ambasada Federaţiei Ruse în România  şi reprezentanţa Agenţiei Rossotrudnicestvo în România. Această ediţie  marchează  participarea  Rusiei ca invitat de onoare la Târgul Internaţional de Carte Gaudeamus, organizat de Radio România, la Pavilionul  Central Romexpo.

Principalii sponsori ai acestui eveniment sunt renumitele companii Gazprom, Lukoil şi TMK Artrom. Iar parteneri media sunt Radio România, Televiziunea Română , Vocea Rusiei şi Revista Accente.

Acest eveniment complex ce cuprinde un număr mare de manifestări  urmăreşte să  introducă publicul din România în lumea minunată a culturii ruse, în întregul ei. Un public care, datorită unei politici absurde de izolare faţă de Rusia cunoaşte foarte puţin despre una din marile culturi ale omenirii, are tot dreptul să cunoască această cultură. Ei bine, organizatorii acestui eveniment, sprijiniţi de sponsori şi parteneri, sunt mâna care înlătură ferm oblonul neştiinţei şi ignoranţei, redând publicului român accesul la lumina cunoaşterii acestei mari culturi.

Astăzi, 5 noiembrie 2014, la Muzeul de Artă din Ploieşti a avut loc vernisajul expoziţiei dedicate centenarului vizitei Ţarului Nicolae a lI-lea la Constanţa ,1/14 iunie 1914. Această expoziţie cuprinde fotografii de o inestimabilă valoare, o veritabilă suită de imagini vii, menite a introduce privitorul în atmosfera tulburătoare a anului 1914, când primul război mondial a năruit din temelii o lume, înlocuind-o cu alta.Privind aceste fotografii cu împăraţi, regi, prinţi,prinţese,îţi pui întrebarea:în acea zi festivă, cine ar fi bănuit că acea lume idilică va fi înlocuită brutal,în numai patru ani, cu o altă lume, cu totul diferită? Cine ar fi bănuit ca peste exact patru ani familia imperială rusă va fi integral şi brutal exterminată de bolşevici la Ekaterinburg?

  Este meritul doamnei Natalia Muzhennikova ,secretar 1 al Ambasadei Federaţiei Ruse din România şi reprezentant al Viitorului Institut Cultural Rus întocmirea  exceptionalei galerii foto şi promovarea acesteia, sub egida reprezentanţei Rosstrudnicestvo din România. În cuvântul de deschidere la acest vernisaj, d-na Muzhennikova a predat ad-hoc o adevărată lecţie de istorie a relaţiilor româno-ruse, insistând pe relansarea acestor relaţii până la nivelul la care se cuvine să ajungă.De asemenea, dânsa a făcut o caldă pledoarie pentru promovarea culturii ruse în rândul tinerilor din România.

Iubirea pentru Rusia a cultivat-o prin intermediul povestirilor bunicului său din timpul celui de-al doilea război mondial

1. Gabriel, sunteti un recordman neobisnuit – recordul Dvs. reprezinta cantitatea imensa de scrisori primita in urma corespondentei cu pionierii sovietici. Cum a inceput aceasta corespondenta si cum ati ajuns sa fiti numit «Românul cu sufletul rusesc»?

Da asa este, sunt detinatorul recordului mondial imbatabil Guinness la categoria cele mai multe scrisori trimise si primite din toata istoria omenirii, care este rodul intensei corespondente prin scrisori (scrise cu mana) purtata febril cu pionierii din URSS in perioada 1986 - 1991 continuand si in urmatorii anii asa maiusorpana cand a aparut posta electronica.

Început de mai,1986. Am plecat în zorii unei dimineţi ploioase intr-o delegaţie urgentă la Cluj. Cu noua Dacie papuc a Întreprinderii de Rulmenţi Grei din Ploieşti, condusă de Mişu, un şofer simpatic, vechi tovarăş de delegaţii. Destinaţia: Cluj- Napoca, întreprinderea „Sinterom”. Trebuia să ridicăm de acolo distanţierele sinterizate necesare montării urgente a unor rulmenţi din programul de export pentru URSS. Cum se întâmpla în cazul producţiei pentru export, termenele erau extrem de strânse şi nu puteau fi sub nici o formă încălcate. Astfel, a doua zi de dimineaţă, cel târziu la ora şapte, distanţierele trebuiau descărcate în secţie, pentru  a se începe montarea rulmenţilor.

Deplasarea se anunţa a fi una de rutină. Pe la prânz urma să sosim în Cluj. La „Sinterom” urma doar să încărcăm şi să facem actele, operaţie ce urma să ne ia maxim o oră. Iar la întoarcere, cu popasurile de rigoare, cu masa de prânz şi masa de seară, nu aveam să ajungem mai târziu de ora 23 în Ploieşti. Numai bine cât să descărcăm marfa şi să apuc să prind ultimul autobuz spre casă, la ora 24. Asta era socoteala de acasă. Care, de data aceasta, nu s-a potrivit cu cea din târg...

...

Pe toată durata derulării cazului PETROTEL LUKOIL , publicaţia România Liberă a dus o campanie furibundă împotriva companiei  LUKOIL şi  a conducătorilor acesteia, împotriva premierului Victor Ponta şi-se putea altfel?- împotriva Vocii Rusiei. Au fost scrise multe articole  agresive, defăimătoare, fără nici un fundament real. Din toată această serie infamă, voi prezenta următorul articol:

      Joi, 2 octombrie 2014, la sediul Rafinăriei PETROTEL LUKOIL Ploieşti, autorităţile statului român au început o amplă descindere, folosind forţe importante: peste 150 de poliţişti specializaţi în investigarea fraudelor, investigaţii criminale, arme, explozivi şi substanţe periculoase, criminalistică, precum şi luptători SIAS. La aceste activităţi au mai luat parte şi 27 de inspectori din cadrul Direcţiei Generale Vamale şi trei inspectori din cadrul Direcţiei Regionale Antifraudă Fiscală.

Aşadar, la  summit-ul NATO desfăşurat la Newport s-au luat primele decizii. Au fost emise 20 de documente: 5 documente publice şi 15 cu caracter secret. Ce conţin acele 15 documente, urmează să aflăm pe pielea noastră. Pentru că aşa doreşte „chiriaşul de la Cotroceni” şi, implicit, aşa doreşte o majoritate a populaţiei României croită după chipul şi asemănarea celui  „mai de gaşcă” preşedinte din istoria sa.

In spiritul în care am inaugurat această Asociaţie şi care vrem să ne fie stindard, continuăm să vă oferim cărţi vechi şi excepţionale, pe care să le puteţi folosi întru devenirea dumneavoastră spirituală.

Iată o carte foarte importantã, cel puţin din perspectiva metodico-ştiinţifică şi prin prisma rezultatelor rapide pe care le oferă. Această metodă se adaugã altor cãrti importante - scrise de Potapova, Bordea, Vascenco, Pedestrasu, Noveanu... Nu vi le vom putea oferi pe toate, gratuit, ci doar pe cele ieşite de sub incidenţa oricărui drept de autor.

Cartea de faţă este Manualul ARLUS – intitulat, foarte frumos, “Manual Popular de Limba Rusă” (deocamdatã, vol. 1) Aveti în documentul următor lecţiile 1-11 (şi o recapitulare, după lecţia 7). Pe la lecţia 11, deja veţi putea să vorbiţi de anotimpuri si o veţi rupe aşadar binişor pe ruseşte! Spor la treabă!
 
Vă urăm s-aveţi spor la învăţat!

Ivan Bilibin, Ilustraţie din « Prinţesa-broască » [1]

   Prin „cultură populară occidentală” înţelegem aici, cu precădere, filmele kliukvificate, considerate ca apogeu al evoluţiei stereotipului narativ rus în Occident. Nu vom diseca acest fenomen în deplinătatea lui, s-au produs prea multe filme în această notă. Scopul nostru este acela de a reliefa, într-o primă fază, caracteristicile generale ale imaginii bărbatului rus. Va urma un episod consacrat imaginii rusoaicei în mediile occidentale.

   Termenul „kliukvificare”, propus de Serghei Armeyskov, este un cuvânt-valiză pe care ruşii îl folosesc atunci când vorbesc despre stereotipurile negative occidentale fabricate la adresa lor. Aceste stereotipuri se regăsesc îndeosebi în câteva produse culturale (filme, cărţi, videoclipuri) care sunt „kliukvificate” pentru a putea fi apreciate de publicul şi mass-media din Occident. „Kliukvificare” este format, aşadar, din sudarea cuvintelor „kliukva” (клюква) [2] = afine, merişoare şi „-ficare”, sufix provenit din „mistificare”.    

 

Ilustraţie a unei poveşti ruseşti (lubok) din secolul al XVIII-lea cu ursul şi mătuşa-capră    

   Ca urmare, „kliukva” (клюква) e un termen folosit pentru a descrie o combinaţie de stereotipuri culturale, istorice, lingvistice şi sociale despre Rusia şi ruşi, precum şi zugrăvirea acestora în stil „lubok” (precum personajele dintr-o poveste populară rusească pictate în fresce naive): urşi, izba, cazaci, matrioşca, babuşka, balalaika, garmoşka, kalinka-malinka, uşanka, samovarul, vodka, borşul, caviarul, bania, comunismul, iarna fără sfârşit şi alte asemenea „branduri”. Cu alte cuvinte, aceste elemente nu sunt, în sine, luate separat „kliukva”, dar când apar laolaltă sau sunt în exces, filmul în care, de exemplu, apar se defineşte ca fiind „kliukvifat”. Aşadar, „kliuvificarea” este un proces de creare a unui stereotip narativ ciudat folosind atât obiecte culturale ruseşti, cât şi concepte, într-o anumită măsură (exagerare, punere în anumite contexte etc.).

   Iată câteva exemple de „kliukva” foarte concentrate: „urşi cântând la balalaikă pe străzile înzăpezite ale unui oraş „tipic” rusesc; tovarăşi în uşanka mâncând borş/caviar şi bând vodkă, spunând „na zdarovie!”; „babuşka cu şal rusesc bând ceai dintr-un samovar în faţa unui şir de matrioşci” etc. Este important de subliniat că „kliukva” nu e neapărat negativă la adresa Rusiei.

   O formă mai deosebită de „kliukva” occidentală este, de obicei, un hibrid al mai multor „kliukva” generice:

- „kliukva” rusofobe versus „kliukva” rusofile;

- „kliukva” intenţionată/neintenţionată;

- „kliukva” foarte concentrată/diluată. 

O veche „kliukva”, foarte concentrată  

   „Kliukva” intenţionată poate fi împărţită în două tipuri principale: denigratoare (în scopuri propagandistice, de exemplu: imaginea ciudatului periculos) şi pseudo-„kliukva” (cu scop comic). Există un scurt-metraj, o parodie rusească (cu subtitrare) a filmelor americane în care apare imaginea rusului împreună cu mai multe „branduri” „kliukva” menţionate anterior.

  

   Anumite forme de mistificare sau defăimare narativă a Rusiei (cum am menţionat în episodul anterior), pot fi considerate, de asemenea, tipuri de „kliuvka”. Mai mult, constatăm existenţa unui tip de „kliukva” nativă, aparţinând creatorilor ruşi (în parteneriat sau nu cu autori occidentali), realizată pentru piaţa vestică pentru a monetiza stereotipurile ruseşti existente. „Kliukva” se vinde bine! Aşa-numitele filme de „borş-sploatare” (cuvânt obţinut din borş + exploatare), precum filmele americane de blaxploitation (care valorifică relaţiile interrasiale din Statele Unite), sunt considerate, de asemenea, forme de „kliukva”.

   O carte de călătorie a cărei influenţă a fost decisivă în jalonarea curentului stereotipurilor narative ruseşti în Occident, a fost lucrarea „Rusia în 1839 (La Russie en 1839)” a lui Adolphe de Custine. Abordările şi punctele de vedere prezentate în această carte rămân chiar şi în zilele noastre „literă de lege” pentru cei care vor să scrie despre Rusia, înregimentându-se unui anumit tip de propagandă.

   Descrierea pe care Adolphe de Custine o face Rusiei este absolut dezumanizantă: ruşii sunt nişte sclavi, barbari şi automate umane (automaton). El vede Rusia ca pe „închisoarea popoarelor” (definiţie popularizată, mai târziu, de Lenin) şi ca pe o „tiranie asiatică”. De exemplu:

   „o mulţime din aceşti parveniţi la civilizaţie au păstrat o blană de urs [sic!] pe sub eleganţa lor modernă, pur şi simplu camuflând-o. Nu ai decât să zgârii la suprafaţă [3] ca blana să apară şi să se zburlească.”

(traducerea: Alexandru Mîţă)

   Lucrarea lui Adolphe de Custine a apărut în 1843 şi a devenit pe loc foarte populară în Occident. Câteva motive din spatele acestei popularităţi se regăsesc în situaţia politică a epocii, care se constituia în pământ fertil pentru sămânţa mistificării narative a Rusiei. Paul Sanders, istoric şi cercetător în domeniul managementului, subliniază faptul că tot ceea ce face lucrarea lui de Custine unică este impactul său enorm asupra percepţiei Occidentale despre, mult timp după moartea autorului, în timpul Războiului Rece şi ulterior acestuia. Acestea fiind spuse, nu e surprinzător să constatăm faptul că Zbigniew Brzezinski (în adnotarea la ediţia americană din 1987 a acestei cărţi) elogiază „Rusia în 1839 (La Russie en 1839)” pentru „introspecţia caracterului rus şi a naturii bizantine a sistemului politic rusesc”.

   O altă carte de călătorie pe care o menţionăm este „Russian Journal (Jurnalul Rusesc)”   

a lui Lewis Carroll. [4] El a vizitat Rusia în anul 1867 împreună cu Henry Liddon – la aproape trei decenii după Adolphe de Custine – iar jurnalul său (publicat abia în 1935) este cu mult mai puţin cunoscut decât „La Russie en 1839”. Carroll s-a întâlnit cu oameni simpli, a vizitat biserici, muzee şi teatre, a asistat la concerte şi şi-a notat aceste experienţe:

   „Am dăruit între 5 şi 6 ore unei promenade prin acest oraş minunat [n. aut. Moscova], un oraş cu case albe şi acoperişuri verzi, cu turnuri conice care se înalţă, unul mai sus decât celălalt, ca nişte telescoape; Moscova cu alunecoase domuri bombate, în care vezi, ca într-o oglindă, imagini distorsionate ale celorlalte clădiri; Moscova cu biserici care arată, pe dinafară, ca nişte buchete pestriţe de cactuşi (cu unele ramuri încoronate cu muguri verzi ţepoşi, altele de culoare albastră, iar altele - cu roşu şi alb), şi care, pe dinăuntru, sunt pline de lămpi şi icoane agăţate şi-s zugrăvite cu imagini luminoase până în vârful acoperişului; în fine, Moscova, cu un pavaj care urcă şi coboară aidoma unui câmp proaspăt arat...”

(traducerea: Alexandru Mîţă)

   Unul din motivele pentru care am menţionat jurnalul lui Carroll este presupunerea că această călătorie în Rusia l-a inspirat să creeze „Alice în ţara minunilor”. Indiferent dacă această supoziţie se va dovedi sau nu adevărată, trebuie subliniat că această reprezentare a Rusiei ca „altă dimensiune”, „ţara minunilor” etc. este o bază pentru „kliukva” narativă (la fel ca şi pentru mistificare şi defăimare).  

   Printre manifestările acestor tipuri narative, în cultura populară contemporană, menţionăm aşa-numitele „reversuri ale medaliei ruseşti”, populare în anecdotele Occidentale în care se râde în legătură cu „ţara de la antipozi”, „nelumea” [5]. Aceste glume au fost introduse de Iakov Smirnoff, un actor emigrat în SUA din URSS. In principiu, gluma se bazează pe o formulă simplă: în America, tu faci o anumită chestiune, pe când în Rusia (Sovietică) – acea chestiune te face pe tine. De exemplu: în America, tu călăreşti un cal pe când în Rusia – calul te călăreşte.

 

   Unul din cele mai importante şi de efect instrumente în promovarea stereotipurilor a fost şi este cinematograful. In multe filme occidentale (de acţiune, poliţiste sau de comedie) stereotipurile ruseşti sunt viu portretizate, devenind o componentă a imaginii narative a Occidentului despre Rusia: de la filme precum “From Russia With Love (Din Rusia, cu dragoste” (şi toată seria filmelor cu James Bond), “Red Heat (Căldura Roşie)”, “Red Scorpio (Scorpionul Roşu)”, “Rambo 3″, “Police Academy: Mission to Moscow (Academia de Poliţie: Misiune la Moscova)”, până la “Armageddon”, “Hitman” şi “Iron Man 2″, iar lista poate continua.

   Există 3 imagini generalizate cu caracter stereotip despre bărbaţii ruşi:

- rusul cel rău;

- rusul care bea;

- rusul cel nebun (anormal);

 

   Cu alte cuvine, „rusul cel rău” este o imagine a rusului scelerat. Tipuri deosebite ale acestei imagini sunt adesea reprezentate de „criminalii ruşi” gangsteri care fac parte din Mafia rusă. Aceste tipuri se pot diversifica, de la mardeiaşul de stradă idiot („byk”) la „avtoritet”/”vor v zakone” (aşa-numitul „hoţ în lege”), ca de exemplu „Don” sau capul organizaţiei criminale. Uneori, „ameninţarea rusă” din filmele occidentale ia forma unei „organizaţii teroriste” („Air Force One” - 1997). Un alt sub-tip al acestei imagini stereotipe poate fi denumit „rusul deştept şi rău”: de exemplu, omul de ştiinţă interpretat de Mickey Rourke în „Iron Man 2”, spion sau hacker.

Rusul, un personaj super-odios creat de Marvel Comics 

   Personajul „rusului beţiv” ne arată un tip de rus disfuncţional, bun de nimic care nu-şi poate domina pasiunea sa pentru alcool – îndeosebi pentru vodkă. Contrar imaginii „rusului rău”, aflat în avanscena „ameninţării ruse”, acest personaj fie nu are deloc, fie are prea puţine „însuşiri periculoase”, având în schimb un evident caracter comic  (de exemplu „klyukva” de mare concentrare, „capodopera” “Police Academy: Mission to Moscow (Academia de Poliţie: Misiune la Moscova) ”.

   Rusul “nebun (anormal)” tip de personaj întrucâtva tautologic întrucât descrierile ruşilor sunt, în majoritate, astfel construite în imaginarul cinematografic occidental, “natural şi inerent anormal”: „ei nu sunt ca noi”, „ei sunt diferiţ” Astfel, această categorie foarte largă îi include atât pe delincvenţi de tipul „rusul cel rău”, cât şi pe „beţivanii ruşi”.

   E foarte amuzant să priveşti un film occidental „serios”, bazat pe un roman rus clasic (“Onegin”, 1999) în care personajele din prima jumătate a secolului al XIX-lea cântă o melodie rusească de la jumătatea secolului al XX-lea. In filmul respectiv, Lensky şi Olga cântă “Oh, călina e în floare” (“Oi, tsvetyot kalina”) creaţie a lui Isaak Dunaevsky din 1949. E la fel ca eroii unui film „autentic” bazat pe opera lui Charles Dickens care ar cânta  “Yellow Submarine”. Asemenea klyukva neintenţionate în filme le fac să apară ca fiind din aceeaşi specie cu o parodie precum cea din 1975, semnată Woody Allen şi intitulată “Love and Death (Iubire şi moarte)“. Vorbind despre adaptările occidentale ale romanelor literaturii clasice ruse, ar fi de preferat filme bazate pe romane ruseşti [6] decât încercări nereuşite de descriere a „Rusiei autentice/ruşilor autentici” dintr-o anumită perioadă istorică (atenţie! klyukva – zonă de pericol!).

   Numele străzilor, oraşelor şi alte lucruri scrise cu caractere chirilice sunt “la ordinea zilei” în filmele americane. Un echivalent englezesc ar arăta probabil precum: “Weryvell Sity” sau “Sufrokare ovenu”. Prenumele şi numele “ruşilor” din multe filme sunt ciudate, neobişnuite, neîntâlnite printre ruşi sau pur şi simplu nu sunt deloc ruseşti: de exemplu, Generalul Gogol care conduce KGB-ul în multe filme din seria James Bond. Gogol e un foarte popular prenume în Rusia, în opinia scenariştilor filmului (nu e adevărat, dar cui îi pasă?).  Ca să înţelegeţi mai bine, imaginaţi-vă doar un film rusesc în care pe şeful CIA l-ar chema… Shakespeare. Klyukva, într-adevăr!

   Numele lui Jason Bourne (“The Bourne Supremacy (Supremaţia lui Bourne)” din paşaportul său rusesc este scris “Лштшфум Ащьф“. A devenit o glumă care circulă în Rusia deoarece, în ochii unui vorbitor nativ, aceasta arată fix ca “Rbybftd Ajvf” [7] – iată cum s-ar scris asta în paşaportul unui nativ american. Ce zi frumoasă, Rbybftd Ajvf, nu-i aşa? Ce nume frumos şi deloc suspect mai ai şi tu!

   Numitorul comun al majorităţii personajelor ruseşti din filmele occidentale şi din cultura populară în general este faptul că “atributul rusesc” se dezvăluie prin exagerare şi, în final, prin deviaţie. Chipurile actorilor care întruchipează ruşi sunt denumite, în Rusia, “tăiate cu toporul” (grosolane), tunsoarea le este foarte scurtă (sau capul complet ras). Atributul rus al personajului este adesea completat prin elemente exterioare precum uşanka (care purtat chiar şi într-o cameră e, de fapt, un lucru considerat drept o mare impoliteţe în tradiţia rusă), sticla de vodkă, balalaika, telniaşka şi altele. Ruşii sunt descrişi ca plini de contradicţii, paradoxali, hiperemotivi sau siguri de sine. Atunci când ruşii sunt portretizaţi ca fiind calmi, non-emotivi şi cu voinţă puternică (precum Dolph Lindgren în rolul lui Ivan Drago din “Rocky 4” sau Arnold Schwarzenegger interpretându-l pe Ivan Danko în “Red Heat”) aceste personaje au trăsături neomeneşti, care ţin mai degrabă de roboţi sau de hibrizi om-maşină – “automaton”, aşa cum Adolphe de Custine îi numea pe ruşi.

   “Ruşi cei răi” şi alte imagini negative generalizate ale ruşilor îi reprezintă nu numai pe cei care s-au născut într-o anume ţară şi vorbesc o anumită limbă şi care au ales calea greşită în viaţă. Ei sunt încarnări ale totalitarismului, ale barbariei, ale agresiunii, ale dependenţei şi ale multor altor rele care reprezintă Duşmanul, Opusul.

  Desigur, nu orice personaj rus dintr-un film occidental se încadrează în categoria “rusul cel rău” sau vreo altă categorie negativă. Foarte des, personajul este transformat în klyukva, intenţionat sau nu. Uneori, personajul poate fi relativ pozitiv, precum  cosmonautul super-klyukvificat Lev Andropov (chiar aşa, de ce nu Lev Brejnev?!) personaj din filmul „Armageddon” care circulă cu uşanka pe el şi arată ca şi cum ar fi băut deja o sticlă de vodkă.

   Astfel, cultura populară şi cinematograful exploatează stereotipurile existente. Le folosesc pentru a construi generalizări narative stereotipe care sunt intuitiv înţelese şi imediat asimilate de publicul occidental şi global.  Aşadar, stereotipurile ruseşti nu sunt unice, în această perspectivă : există, de exemplu, şi stereotipuri „orientale”. Tot ce e vechi iniţial ca viziune (precum discursul lui Adolphe de Coustin) devine foarte viabil, este permutat şi transformat, introdus în trendul politicii occidentale contemporane, în discursul intelectual şi cultural şi astfel, stereotipul îşi menţine şi amplifică doza de veridicitate în pofida esenţei sale sa mistificatoare şi denigratoare.

   Nimeni nu poate pretinde “autenticitate” în reprezentarea Rusiei şi a ruşilor din asemenea filme populare, deoarece însăşi coerenţa lor vizuală rezidă într-un imens proces de klyukvificare. Tipurile de personaj rus alimentează simţul occidental al “superiorităţii civilizaţionale”, întărind discursul de tip “noi-toţi-ştim-că-aşa-e-în-realitate”. Stereotipurile sunt o formă de falsă auto-profeţie, cognitivă “Ouroboros”, însoţită de confirmarea părtinitoare, deci nimeni nu poate scăpa  de acestea complet, nici dacă vrea cu tot dinadinsul. Acestea formează o reţea de percepţie şi de înţelegere  răspândită în “lume”  aşa cum o persoană înţelege şi îşi formează propria realitate. Simplificat – dacă această “reţea” a fost creată pentru a prinde “urşii ruşi cu sticle de vodkă şi balalaice” (şi alte obiecte “klyukva”), atunci această “reţea” nu este cea potrivită pentru a-i înţelege pe Kandinsky, Gumilev ori Tarkovsky. Ochiurile sitei sunt prea mari şi detaliile esenţiale vor trece fără ca măcar să fi fost observate.

[va urma.]

 

Note

[1] “Tsarevna Lyagushka”, Ţarevna-broască este o poveste rusă. Puteţi viziona desenul animat sovietic din 1954 inspirat din această poveste (cu subtitrare în limba engleză).

[2] De la “razvesistaya klyukva” (tufă de afine). Această combinaţie de cuvinte este atribuită uneori lui Alexandre Dumas (père) dar cel mai posibil a fost folosită mai întâi în 1910 într-o piesă de teatru ce satiriza stereotipurile despre Rusia. Este un oximoron, întrucât un “copac stufos cu afine” nu există.

[3] Se poate compara cu un faimos proverb (“zgârie un rus şi vei găsi un tătar”) atribuit, pe rând, lui de Custine însuşi, apoi lui Napoleon, Puşkin etc.

[4] Mai există şi “A Russian Journal (Un Jurnal Rus)” (1948) de John Steinbeck dedicat călătoriei sale în URSS.

[5] Termenul “Unworld (Nelumea)” provine din jurnalul de călătorie a lui E. Cummings, intitulat “EIMI“.

[6] Pentru a fi mai exact – este vorba de viziunea regizorală a unui scenariu (nu menţionăm actorii, producătorii, operatorii etc) bazat pe traducerea unui text rusesc original. Parafrazând faimoasa butadă franceză: l’auteur est mort, vive l’auteur (autorul a murit, trăiască autorul)!

[7] “”Лштшфум Ащьф” e “Kiniaev Foma” scris cu caractere ruseşti. “Rbybftd Ajvf” este “Киниаев Фома” (numele “Kiniaev Foma” scris cu caractere chirilice la o tastatură în limba engleză, folosind transliteraţia).

... spun aşa, parafrazându-l pe Fănuş Neagu. Căci acesta este Timotei Rad: un veşnic neliniştit, inventându-şi alte şi alte provocări imposibile, de neimaginat pentru noi, cei care călătorim cu bilet, cu mijloacele clasice şi nu tânjim după poze făcute în corturile din Irak, pe străzile din Tiraspol sau pe culmile din Nagorno Karabah.

   Nu tânjim, nu tânjim, dar nici nu ne putem închipui aşa ceva şi iată că Timotei vine să ne completeze acest hiatus al imaginaţiei noastre cu faptele lui concrete, cu imaginile luate pe viu, fără anestezie de pe cărări pe care nu numai că nu vom avea o prea mare şansă de a le bătători vreodată, dar s-ar putea ca nici măcar să nu avem atâta fler, atâta curaj şi atâta disponibilitate precum Timotei.

In urma recepţionării Notei de Protest care i-a fost remisă din partea organizaţiei noastre, Ministerul român al Afacerilor Externe ne-a transmis următorul răspuns, care conţine clarificările şi poziţia oficială faţă de aspectele care i-au fost prezentate.

Deşi, în linii mari, M.A.E. prin reprezentantul său subliniază pacifismul intenţiilor sale, susţine obligativitatea angajamentelor faţă de U.E. şi “partenerii transatlantici”, subliniind eforturile instituţiei şi preocuparea faţă de românii din Vestul Ucrainei (denumiţi “minoritate”), apare o contradicţie flagrantă şi neclarificată între “parcursul european” al ţării vecine şi dreptul fundamental al popoarelor la autodeterminare, principiu enunţat încă de la articolul 1 al Cartei ONU, despre care nu se menţionează nimic în textul recepţionat.

Răspunsul_MAE

A trebuit ca nişte pensionari români anchetaţi de DNA să recurgă la gestul disperat  al sinuciderii, pentru ca autorităţile să ia nişte măsuri pentru această categorie socială. Nu măsuri radicale, care să îmbunătăţească starea acestor oameni, ci unele superficiale, care să mai spele imaginea terfelită a „instituţiilor statului de drept”. Ce s-a întâmplat,de fapt?

Astăzi, 28 iulie, se sărbătoreşte unul din cele mai importante evenimente din istoria Rusiei, şi anume asumarea creştinisimului ca religie de stat, în anul 988. Astfel, la 1 iunie 2010, preşedintele rus Dimitri Medvedev a aprobat completări la Legea federală "Cu privire la zilele de glorie militară şi alte date memorabile din Rusia." În lista de zile importante, a apărut, aşadar, Ziua botezului Rusiei.Propunerea ca această zi să devină sărbătoare oficială a fost făcută de către Biserica Pravoslavnică Rusă. Ca zi calendaristică a fost aleasă data de 28 iulie. Această zi este marcată de memoria Cneazului Vladimir, cunoscut, de asemenea sub numele de Vladimir Krasnoe Solnыshko. Vladimir era nepotul Marii Cneaghine Olga, care fusese botezată la Constantinopole şi care îşi educase copiii în spiritul dragostei şi respectului faţă de credinţa creştină. Astăzi deci, de Ziua botezului lui Rus - dupa litera s se foloseşte semnul moale - la slujba solemmă înfăptuită in Catedrala Hristos Mîntuitorul din Moscova de către Patriarhul Kiril al întregii Rusii, a fost rostită şi o rugăciune specială pentru pace în Ucraina. În timpul liturghiei, alături de Patriarh s-au rugat cîteva mii de credincioşi. Anul acesta, însă, tradiţia acestei slujbe a fost întreruptă la Kiev.

Luând act de intenţiile declarate ale ministrului Afacerilor Externe al României de introducerea unor sancţiuni unilaterale faţă de Federaţia Rusă şi totodată consecventă obiectivelor sale principale de menţinere a unui climat de armonie, pace şi cooperare cu spaţiul slav, conducerea ACS-RSS a transmis la Ministerul Afacerilor Externe opinia membrilor organizaţiei în legătură cu aceste intenţii.

 

Se ştie că în România influenţa mass-media asupra publicului este una nefastă, cu consecinţe grave pe termen lung. Dacă citeşti ziarul, dacă butonezi telecomanda televizorului pentru a alege din cele peste o sută de canale emisiunea preferată, eşti bombardat din prima clipă cu un noian de ştiri ce se înscriu în sfera negativului. Crime, violuri, accidente, încăierări între grupări de interlopi, reportaje exasperante despre Băsescu şi clanul Bercea, despre „lumea mondenă” formată din dandy şi prostituate de lux, despre orgiile „aleşilor neamului”, despre atentate, războaie, dezastre naturale, etc .

 Frumoasele prezentatoare, coafate şi machiate după ultimele tendinţe ale modei, lansează în ritm incredibil către public toate aceste evenimente malefice, neuitând să precizeze invariabil „mobilizatorul”mesaj: „ şi răul de-abia începe”. Iar când sunt prezentate cazuri de copii nevoiaşi care pierd lupta cu viaţa în urma unor boli sau accidente, pe faţa acestor „manechine media”se citeşte o satisfacţie abia ascunsă, cea a omului „care are” la vederea dispariţiei unor semeni ai săi, cu nimic inferiori lui, dar pe care un sistem social viciat în esenţa sa i-a plasat în categoria celor care „nu au”.

"Я люблю тебя до слёз"/"Te iubesc pînă la lacrimi, “Ты меня любишь"/"Tu mă iubeşti , "Давай друг друга украдем"/"Hai să ne răpim unul pe altul", sînt doar trei din cîntecele pe care vi le ofer aici. Recunosc că m-am oprit cu greu. Mai aveam puţin şi-i băgam toata discografia... Pe Alexandr Serov să-l tot asculţi... Ţi se cuibăreşte în inimă, cît e el de mare, ca o pasăre mică şi ciripeste de-acolo cuvintele universale ale iubirii. Alexandr e un mare-mare interpret, este una din statuile vii ale şansonului rusesc, el nu iese din linia melodică a acestuia şi nici în afara porţii pe care scrie IUBIRE. Cîntecele lui exprimă cum nu se poate mai bine sufletul rusesc, pasional şi mereu deschis, direct. Iată pentru ce publicul îl idolatrizează, iată pentru ce femeile îl privesc cu mai mult decît admiraţie (e şi frumuşel!), iată pentru ce el rămîne mereu tînăr. Născut în 1954, în Ucraina, într-un sat din raionul Nikolaevskaia, Alexandr, cu vocea lui de bariton, a făcut mare carieră. Este interpret, aranjor, instrumentist, compozitor, deci un artist total. Pe cînd era la şcoală, Saşa cînta în orchestra elevilor. Apoi, la 15 ani, s-a întîlnit cu "Delilah" lui Tom Jones şi viata chiar i s-a schimbat. Se poate spune că şi-a întîlnit destinul. A învăţat singur să cînte la pian şi a intrat la Şcoala de muzică, la clasa de clarinet. Şi a tot interpretat. A primit, mai întîi, Premiul Komsomolului leninist, apoi a devenit artist emerit şi, mai apoi, artist al poporului. Îl vedeţi ades cîntînd împreună cu Igor Krutoi, cunoscutul compozitor şi pianist. Sînt la acelaşi nivel: doi titani. Dar titanul Saşa e mai şarmant, s-o recunoaştem! Mă trec fiorii cînd afurisitul zice 'ahhh"...Si cred că nu numai pe mine :) El e artistul a cărui creaţie stă sub semnul DRAGOSTEI, şi asta place enorm publicului. N-am cum scrie aici totul despre el. Dar sigur merită un articol aparte! Însurat? Da, a fost. Acum nu mai este. Şo pe el!

S-a vorbit mult despre Baba Vanga si profeţiile ei. S-au scris multe cărţi, s-au făcut filme. S-au încins controverse.

Baba  Vanga a fost un om minunat. Un om? Mai degrabă o punte între noi şi lumea nevăzută, între prezent şi viitor. Femeia aceea simplă, din Petrici şi Rupite, a atras mii şi mii de vizitatori, oameni simpli şi mărimi, leaderi ai lumii. Tot ce a spus Vanga se împlineşte cu exactitate. Am citit mult despre ea, iar de cînd trăiesc aici, în Bulgaria, aflu şi mai multe poveşti adevărate. În România, am aflat despre Vanga dintr-o revistă literară, unde se relata despre acest fenomen uman şi despre cercetările profesorului Lozanov, care a şi creat Institutul de parapsihologie şi sugestiologie de la Sofia. În Bulgaria, de cîte ori am fost înainte de '89, nu era om care sa nu fi mers la Vanga. El ori vreo rudă, vreun apropiat.

Vanga a plecat pe curcubeu, dar ea a rămas şi astăzi o preocupare şi o mare dragoste a bulgarilor. Se scriu cărţi, se montează videoclipuri, se culeg relatări. Şi, mai ales, se asistă la împlinirea profeţiilor acestei femei simple şi bune, care avea acces direct la Tunelul timpului.

Una din profeţiile Vangăi care vizează actualitatea, este relaţia dintre bulgari şi ruşi, şi despre aceasta voi relata mai jos. O alta face referire la un eveniment ce urmează să se petreacă la Sofia. Vă voi spune despre ce este vorba şi vă voi ataşa o înregistrare TV. În rest, vedeţi şi dumneavoastră ce s-a împlinit şi ce încă nu din profeţiile Babei Vanga.

Imediat după producerea tragediei din Ucraina, unde avionul Boeing 777 al companiei Malaysia Airlines s-a prăbuşit în condiţii suspecte, jurnaliştii români au fost cuprinşi de o isterie generală. Deşi, imediat după acest accident nu se puteau cunoaşte cauzele, cu atât mai puţin vinovaţii, jurnaliştii de la Antena 3 au pornit o campanie de „înfierare cu mânie democratică şi pro-occidentală” a Federaţiei Ruse. Vârful de lance al acestui atac virulent a fost, fireşte, Radu Tudor. În stilul său caracteristic, de robot acţionat de la distanţă cu telecomanda, acesta a dat ochii peste cap şi cu vocea-i stridentă de goarnă de batalion a început să acopere cu invective tot ceea ce înseamnă Rusia şi element rusesc.

 Ascultându-l, telespectatorul ar fi avut impresia că, wow, Rusia va suporta pentru tot ce a făcut cele mai  cumplite sancţiuni care au existat vreodată. Iar, dacă  printre pasagerii dispăruţi au fost cetăţeni occidentali şi americani mai ales, un adevărat „foc al gheenei” se va abate peste Rusia lui Putin! Căci, după cum striga plin de ură Radu Tudor, NATO nu stă cu mâinile în sân ci, prin sistemele de supraveghere electronică ale NATO aflate în estul Europei, interceptează fiecare cuvinţel ce se rosteşte pe teritoriul rusesc şi cunoaşte orice intenţie a Kremlinului.

în tălmăcirea lui Alexandru Mîţă

Serghei Armeyskov este Candidat în Stiinţe Culturale (echivalentul Doctoratului în Studii Culturale) şi fondatorul site-ului cultural Russian Universe. Realizat în limba engleză pentru o acoperire globală, site-ul este un portal dedicat civilizaţiei ruse, care conţine sinteze ştiinţifice destinate să furnizeze publicului o imagine corectă şi completă a Rusiei, o foarte necesară apropiere de ceea ce, generic numim “sufletul rus”, a cărui cheie de înţelegere o căutăm în fiece dovadă a vieţii spirituale şi materiale a acestui popor.

Viktor Vasneţov – Covorul Zburător, 1880

Viktor Vasneţov – Covorul Zburător, 1880

Cuvânt înainte

Trebuie menţionat, înainte de orice, faptul că a a vorbi despre “Occident” şi despre “Rusia” ca entităţi monolitice este, în sine, o practică stereotipă. Însă este justificată aici, deoarece folosind aceste concepte generale se poate distinge perfect geneza şi evoluţia acestor stereotipuri, fără a mai fi nevoie de aprofundare în detalii interesante, dar care ne îndepărtează de esenţa fenomenului. Autorul nu pretinde că privirea sa e obiectivă: această analiză reprezintă propriile consideraţii care s-au format ca un rezultat al studierii asidue a aşa-numitului „discurs al Occidentului despre Rusia”. Concluzia, de asemenea, nu este o entitate omogenă, ci mai degrabă un amestec de diferite concepte occidentale şi politici aplicate complexei construcţii discursive intitulată „Rusia”.

După cum se concluzionează într-un articol intitulat „Cum vedem Rusia”, citându-l pe Daniel Treisman, cercetător ştiinţific al problematicii Rusiei, există două metode de a scrie despre Rusia, în Occident:

„concentrarea pe partea întunecată a ţării, pentru a prezenta Rusia ca o ţară a anormalităţii”

sau

„extazul mistic atunci când Rusia e menţionată, exultarea în paradoxuri şi excesul de exotism”.

adică

mistificare şi defăimare.

Ambele abordări au fost utilizate de Winston Churchill, al cărui citat faimos despre Rusia statuează că:

 

Data de 4 iulie este o dată importantă în istoria SUA. La 4 iulie 1776,coloniile engleze din nordul continentului american şi-au proclamat independenţa faţă de Londra. Prin renumita Declaraţie de Independenţă, semnată de George Washington şi ceilalţi lideri iniţiatori, toate aceste teritorii s-au constituit într-un stat federal, care se dorea a fi cel mai democratic din câte au fost până atunci şi care să asigure o viaţă prosperă locuitorilor săi. De asemenea, îşi propunea să asigure aceeaşi viaţă prosperă şi celor care doreau să calce pe „pământul făgăduinţei”. De aceea , de atunci şi până în prezent, ziua de 4 iulie este Ziua naţională a SUA, sărbătorită atât pe teritoriul naţional.cât şi în toată lumea, la ambasade şi consulate.

În coreeană, numele lui se scrie aşa: 빅토르 초이. Noi îl ştim ca Viktor Ţoi. A fost şi a rams pina azi unul din cei mai mari artişti ai URSS. Chiar a fost si este o legenda. O puternica personalitate. Interpret şi compozitor desăvîrşit. Actor de marcă. Apropo, vă pun aici şi un film cu el, în rolul principal. Igla/Acul, aşa se numeşte. O peliculă filmată în 1988, de regizorul Raşid Nugmanov de la “Kazahfilm” despre droguri şi drogaţi. Premiera a avut loc la 16 septembrie, la Alma-Ata iar anul următor, în februarie, la Moscova. Subtitrarea e în mai multe limbi de circulaţie. Nu aveţi, deci, probleme. Îl puteţi urmări!


Cel mai mare producător de gaze naturale de pe planetă, Gazprom, a semnat acorduri cu mai mulți clienți pentru a comuta plata din dolari în euro iar acest lucru a fost trecut sub tăcere de mass-media din Statele Unite. Gazprom este o companie uriașă. Deține 18% din rezervele de gaze naturale ale planetei și contribuie cu 8% la PIB-ul Rusiei. De asemeni e un important producător de țiței. Deci, dacă Gazprom face acest pas, urmările lui se va resimți în plan global. Un oficial Gazprom a declarat că 9 din 10 consumatori au acceptat să comute plățile în euro. Aceasta va feri Rusia de sancțiunile arbitrare ale SUA. Când Obama a decis sancțiuni economice contra Rusiei, nu s-a gândit la consecințe. Dar rușii nu uită și, cu siguranță, nu iartă. Acesta este un punct de cotitură.

În Asia, majoritatea contractelor se vor derula în yuani dar se are în vedere și dolarul Hong Kong sau dolarul Singapore. Nu există niciun motiv ca Rusia să facă comerț cu Japonia în dolari. În plus, cu lecția "Cipru" învățată, rușii au retras doar într-o lună (martie 2014) 61% din depozitele lor în băncile americane, reducându-le de la 21,6 miliarde la 8,4 miliarde de dolari.

Adevărul este că sistemul economic american este extrem de dependent de comportamentul financiar al restului lumii. Faptul că aproape toate țările folosesc moneda americană în decontările dintre ele, păstrează ridicată artificial valoarea USD și, de asemeni, menține redus artificial costul american de creditare. Consecințele renunțării Rusiei la dolar nu se vor simți săptămâna sau luna viitoare, dar cu siguranță, această renunțare reprezintă un element al ”furtunii perfecte” care începe să fiarbă în economia SUA.

 

Cu siguranţă, Rusia de azi este departe de aceea a anilor ’90. După ce a fost ales preşedinte, Vladimir Putin, adevărat patriot, a purces la refacerea nu numai a imaginii ţării sale, la recîştigarea demnităţii ei, ci şi la recuperarea puterii ei economice.


Astăzi, Federaţia Rusa se bucura de respect. Rusia şi-a redobîndit istoria şi puterea. Iar preşedintele Putin este, cu siguranţă, un conducător providenţial, care a reuşit sa se impună printr-o politică echilibrată, mereu în căutarea dreptăţii.

Măsurile sale ferme nu au fost, desigur, acceptate fără crîcnire de neprietenii Rusiei. De cei din exterior şi de cei din interior. Tocmai de aceea, media occidentală/americană, nu mai puţin aceea din ţările satelit, cum ar fi România, abundă de atacuri la adresa Federaţiei şi a conducătorului acesteia. Astfel, furia şi neputinţa au creat un curent social, manifestat în diverse zone ale lumii şi în anumite structuri sociale, numit rusofobie. In replică, însă, s-a născut şi este în creştere curentul filorus, acela al oamenilor lucizi, care aplaudă realizările Rusiei din aceşti 12 ani, de cînd Vladimir Putin este la conducere.

Să vedem mai jos cîteva cifre şi date, elocvente pentru transformarea Rusiei, dintr-o tara învinsă şi aservita intereselor străine, într-unul din principalele centre de comandă ale lumii. Aşa cum a fost ea întotdeauna.

 

In 12 ani, Putin a mărit bugetul Rusiei de 22 ori.

A crescut cheltuielile militare de 30 de ori.

A mărit PIB-ul de 12 ori. De la locul 36 in lume, Rusia a ajuns pe locul 6.

A mărit rezerva de aur a Rusiei de 48 de ori.

A înapoiat Rusiei 256 de depozite de zăcăminte minerale, care acum se află sub jurisdicţia Federaţiei; sub jurisdicţie străină au rămas doar 3 asemenea depozite.

A naţionalizat 65 la sută din industria petrolieră şi 95 la sută din aceea de gaz.

Este al cincilea an la rînd în care Rusia ocupă locul 2 sau 3 în lume în ce priveşte exportul de cereale; în acest  moment, S.U.A. deţin locul 4.

Salariul mediu al bugetarilor a crescut de 18.5 ori.

Cuantumul pensiei medii a crescut de 14 ori.

Mortalitatea generală a scăzut de la 1.5 milioane pe an în 1999 la 21.000 in 2011, adică de 71,5 ori.

A interzis deputaţilor din Duma de Stat sa aibă conturi bancare în străinătate.

A reuşit sa prevină atacul S.U.A. asupra Siriei.

A pus capăt războiului din Cecenia.

Din luna ianuarie 2000 pînă astăzi, cursul rublei a crescut de la 28 la 29 ruble.

Rusia de azi este un stat european normal şi nu tara aceea ca o cerşetoare, în care pensia mijlocie era de 20 de dolari şi unde domneau în voie sistemele piramidale financiare şi FMI-ul.

 

De multă vreme nu am mai privit un meci de tenis. De multă vreme n-am mai văzut o finală aşa de disputată, cum a fost cea de la Roland Garros, dintre Maria Şarapova şi   Simona Halep! Un meci de mare luptă, de mare angajament, a cărui soartă, pe muchie de cuţit, a fost decisă de-abia la finalul finalului de experienţa Şarapovei. Simona Halep este o adevărată luptătoare, are mult calm, luciditate, perseverenţă,tenacitate. M-a impresionat lupta sa pentru fiecare minge (a reuşit să salveze nişte mingi imposibile), pentru fiecare game. De asemenea, s-a bătut cu o îndârjire rar întâlnită la tie-break-ul ce i-a adus câştigarea celui de al doilea set.

Am apreciat în mod deosebit atitudinea celor două sportive la festivitatea de premiere. În discursurile acestora, a ieşit în evidenţă sportivitatea, respectul reciproc, recunoştiinţa pentru cei care le-au crescut, le-au format şi le-au antrenat. Simona Halep a reprezentat România cu cinste şi o va mai reprezenta. Maria Şarapova a reprezentat Rusia cu cinste şi a făcut ca steagul Rusiei să fie înălţat pe cel mai înalt catarg în inima unui Occident ostil.

Prin prestaţia sa, Simona Halep a dat o lecţie ţării sale şi mai ales celor care o conduc. În primul rând, ne-a arătat tuturor că gloria şi afirmarea se obţin numai printr-un mare efort, cu calm, luciditate, perseverenţă, tenacitate şi voinţă. Printr-un efort colectiv din partea tuturor. Mai ales din partea conducătorilor, ca un exemplu colectiv.

Interviu cu Nikolai MALINOV, deputat în Parlamentul bulgar, preşedinte al grupului interparlamentar bulgaro-rus, preşedinte al Mişcării  Naţionale “RUSOFILI” şi editor al ziarului DUMA.

Am citit cu mare interes acest amplu interviu, pe care Nicolai Malinov l-a acordat revistei “Gazprom”. Asta deoarece ceea ce spune Malinov nu este doar o trecere în revistă a activităţii Mişcării “Rusofili” şi a opiniilor sale personale cu privire la actualitatea politică, ci si pentru că răspunsurile sale conţin şi note critice, deci constructive.

Am considerat că pentru noi, ca români, ceea ce spune Malinov reprezintă o informaţie vastă asupra problemelor cu care se confruntă Bulgaria pe toate planurile. Cu specificul lor în această ţară. Nu mai puţin, multe din afirmaţiile sale se referă la o realitate identică şi în Romania. În fine, dar nu in ultimul rînd, am convingerea că activitatea Mişcării Naţionale “Rusofili” prezintă interes pentru românii care se uită cu speranţă către Răsărit. Rusofili sau doar oameni lucizi.

 (interviu publicat de Olga Gruşka)

 

O problemă de civilizaţie

- Domnule Malinov, ce anume, după dvs., leagă popoarele rus şi bulgar?

- Ca să răspund la această întrebare, mă întorc către o scrisoare trimisă de Graf (contele) Ignatiev soţiei sale. În ajunul războiului ruso-turc dintre 1877-1978, contele era Ambasador al Imperiului ţarist la Constantinopole. El este acela care, în mare măsură, a influenţat poziţia europeană în cea ce privea acel conflict armat. Ca şi astăzi, dacă vorbim de situaţia din Ucraina din acea perioadă, Rusia avea datoria de a-i apăra pe fraţii săi slavi din Balcani. Însă, ca să invadeze Imperiul otoman nu era tocmai lesne. Cu atît mai mult cu cît Rusia suferise o înfrîngere în Războiul Crimeei dintre anii 1853-1856. De aceea a fost necesar să se modifice raportul de forţe de aşa manieră, încît genocidul executat de turci asupra creştinilor ortodocşi din Balcani să poată fi oprit. De fapt, aşa a şi reuşit să facă Graful Ignatiev prin demersurile sale diplomatice. Scrisoarea la care mă refer, a fost scrisă după ce Regimentul 33 Eletki a eliberat oraşul bulgar Nova Zagora, din zona pasului Sipka, de sub stăpînirea lui Osman Paşa. Rîndurile sale au fost aşternute sub impresia atrocităţilor comise în Bulgaria de turci, care au purces la decimarea populaţiei masculine din teritoriile pe care le stăpîneau. Bătrînilor li s-au scos ochii, iar femeile şi copii au fost siluiţi vreme de cîteva zile, după care au fost dezmembraţi.

 

Şi în ziua de astăzi, românii îşi aduc aminte de CENACLUL FLACĂRA, manifestare culturală organizată de poetul Adrian Păunescu. Concepută iniţial pentru ridicarea în slăvi a lui Nicolae Ceauşescu, această manifestare a devenit rapid una naţionalistă şi de critică socială. Factorul catalizator l-au constituit poeziile lui Adrian Păunescu;acestea,mai subtil sau mai direct,spuneau nişte adevăruri jenante despre problemele sociale. Pe drept cuvânt, Adrian Păunescu poate fi considerat cel mai bun poet social pe care l-a avut România. Multe din poeziile sale,scrise acum mai bine de treizeci de ani,sunt la fel de actuale şi în ziua de astăzi. Poate mai actuale chiar...

Astfel, urmărind ştirile despre vizita lui Obama în Polonia,precum şi discursul ţinut de acesta la Varşovia, mi-am adus aminte de poezia „Actorul” a lui Adrian Păunescu, ce a fost text la melodia cu acelaşi nume cântată de Vasile Şeicaru,unul din marile succese la cenaclu.Cum aşa?-mă veţi întreba. Să vedem...

Zice poetul:” Actorul a ieşit în stradă/ Să-şi cumpere ceva salam/Era în haine de paradă/ Ca voievod peste un neam”. Barrack Obama a ieşit în public, prin această vizită la Varşovia, să „cumpere” (dacă se poate la cel mai mic preţ) bunăvoinţa „granzilor” UE şi mai ales ataşamentul est-europenilor în planurile sale de „yankeizare” a Ucrainei.Asta pentru subjugarea ulterioară a Rusiei,cu scopul de a-i smulge resursele energetice şi de materii prime. Înveşmântat în mantia propagandei,cu aura voievodală de”cel mai puternic om al planetei”,Obama a venit cu tolba plină de promisiuni frumoase pentru ţările est-europene.

   Prima piesă din grupajul de azi se numeşte " Когда мы были на войне "/ Cînd am fost la războişi este interpretată de "Aнсамбль русской песни «Бабкины Внуки»/Nepoţii bunicuţei, un colectiv tînăr şi extrem de talentat, mereu prezent pe marile scene ale Rusiei şi pe cele din străinătate. Prietenul nostru, Sergei Tonkovid de la Moscova, este cel care mi-a făcut cunoştinţă cu aceşti artişti - şi îi mulţumesc pentru asta!

   Totul este excepţional la băieţii ăştia! Şi talentul, şi costumele, şi scenografia, şi regia. Sînt tonici, au o influenţă benefică asupra ascultătorilor. Revigorează şi dau încredere. Ei pot fi, dacă vreţi, o metafora a sufletului rus. Ia, ascultaţi-i! Nu-i aşa că vă simţiţi de îndată mai bine ?!

    Cea de-a doua piesă este "semnată" de Corul cazacilor din Kuban (Corul naţional al Ucrainei) / Кубанский казачий хор(solist, Viktor Sorokin) şi se numeşte  "Любо, братцы, любо "/ Bucuraţi-vă, fraţilor, bucuraţi-vă.Sînt impresionanţi! Ce costume elegante alb-roş-albastre au, ceţinută, ce decizie, ce disciplină...Totul inspiră siguranţă. Te uiţi la ei şi nu poţi gîndi decît că prezenţa lor e un garant pentru linişte şi pace. Dacă, însă, cineva încearcă să tulbure pacea lumii, cazacii, cu Dumnezeu înainte, ştiu ce au de făcut!  Insă, privindu-le fireturile, paftalele, cizmele, gloanţele, care nu-s chiar decorative, privindu-le chipurile bărboase şi capetele încununate de cuşme, ştii că unde-s ei, acolo e şi ordine, nu merge cu învîrteli! Ostaşii Sfîntului Gheorghe, oamenii lui Dumnezeu...

...

   De multă vreme, mass-media din România torturează populaţia acestei ţări cu imaginea falsă a ”ruşilor răi şi primitivi”, cu scopul de a sădi în subconştientul colectiv fantasma „visului european”, dar mai ales a ”visului american”. Nu numai mass-media acţionează în România în acest scop.  Cultele şi sectele neoprotestante, veritabilă ”coloană a 5-a” a Washingtonului, trimit pe străzile localităţilor româneşti cohorte întregi de „misionari” care, sub masca ”vestirii Evangheliei” şi, ulterior, prin nişte avantaje materiale, caută să  aducă ”visul american” mai aproape, în noile ”biserici” fastuoase ce au răsărit la oraşe şi sate, precum ciupercile după ploaie.

Avem plăcere de a vă anunţa un nou parteneriat al organizaţiei noastre – acela cu Russian Universe, întreprindere culturală concretizată în site-ul omonim al cărui autor şi animator este Serghei A. Armeyskov, doctorand în Studii Culturale. Periodic, veţi putea urmări o rubrică specială de civilizaţie rusă, realizată pe baza materialelor furnizate cu amabilitate de domnul Serghei A. Armeyskov.

Puteţi descoperi bannerul Russian Universe în dreapta meniului principal al site-ului ACS-RSS. De asemenea, cu amabilitate, Russian Universe ne-a inclus în pagina prietenilor săi – aici.

Sperăm  vă oferim incursiuni cît mai variate în complexul univers cultural rus, cu ajutorul noilor noştri parteneri.

В добрый путь, в добрый час!

 

Acest articol a fost scris în preziua vizitei lui Vladimir Putin în China - 18 mai 2014 - şi a fost publicat la "Vocea Rusiei"

Asistăm zilele acestea la un eveniment de o extremă importanţă – şi aceasta în nici un caz prin vreo contribuţie a mass-media de la noi, care şi-a uitat demult menirea de a informa corect, complet şi nepărtinitor. Evenimentul menţionat este întâlnirea oficială a doi preşedinţi care sunt pe cale a modifica radical harta geopolitică a lumii – Vladimir Putin şi Xi Jinping. Ţin să subliniez însemnătatea acestui summit nu dintr-o efuziune propagandistică – niciuna din ţările pe care cei doi preşedinţi le conduc nu necesită o atare contribuţie – ci dintr-o reală necesitate de informare completă şi pertinentă, nu prin „perdele de fum” sau ştiri fabricate în laboratoarele dezinformării – deja faimoasele hoax-uri cu care spaţiul virtual este infestat zilnic, ci printr-o expunere coerentă a unor fapte concrete şi a ţintelor strategice pe care le întrevăd, cât şi prin câteva concluzii pe care le propun.

Vladimir Putin şi Xi Jinping se întâlnesc pentru a pune bazele cele mai solide cu putinţă ale noii construcţii geopolitice în pregătire. Indiferent cum se va numi aceasta – noi îi vom spune, simplu, BRICS, deocamdată. Spun indiferent, deoarece un număr tot mai mare de state, de pe diferite continente (Africa, America Latină), ar dori să se alăture, din raţiuni, evident, preponderent economice, dar şi din prisma unor alianţe tradiţionale care au funcţionat aproape ireproşabil. Iar acest fapt va influenţa covârşitor configuraţia lumii viitorului şi, cel mai probabil, va schimba şi sigla sub care se va consacra această structură.

Lumea unipolară pe care angrenajul UE-NATO a creat-o şi-a dovedit din plin limitele, lipsa de viziune şi o înfricoşătoare disponibilitate de a călca pe cadavre, la modul cel mai propriu, numai în scopul unei expansiuni care să salveze, pe de o parte, neînfrânatul consumism occidental iar, de cealaltă parte, proverbiala datorie publică a SUA, aflată permanent în creştere geometrică. BRICS este o alternativă viabilă, fiind realpolitik în acţiune care pune bazele lumii multipolare, în care Eurasia va deveni centrul de greutate planetar. Este argumentul suprem prin care ţări cu economie solidă, în expansiune sau cu baze naţionale care exclud tranzacţiile speculative şi falimentele induse de competiţia incorectă vor pune capăt unei expansiuni ilogice şi iraţionale, ale cărei falii propagandistice au produs false „revoluţii” bazate pe capacitatea de manipulare a unor mase sărăcite tot de ingineriile financiare promovate de aceleaşi forţe euro-atlantiste.

Moscova este astăzi, neîndoielnic, centrul lumii. Toţi ochii sînt îndreptaţi spre ea. Şi cei binevoitori, şi cei încărcaţi de ură.  Cu fel de fel de gînduri ascunse. Sau plini de neputinţă.

Ca orice metropolă, Moscova are o istorie. Ea poarta pecetea veacurilor. O parte din această pecete a vremurilor a rămas impregnată în imagini şi în muzică. Alta - în arhitectură sau în alte mărturii, pe care ruşii tocmai le-au revăzut în "Noaptea muzeelor".

In ce ne priveşte, ne-am propus, la sugestia lui Alexandru Mîţă, preşedintele nostru, o scurta incursiune prin muzica ultimelor două secole. Veţi urmări, aşadar, o suită de cîntece şi de videoclipuri, în care Moscova trece de la trăsurile conduse de muscali, la automobilele de ultimă oră. De la căsuţele şi palatele de odinioară, la blocurile şi clădirile elegante de azi. În tot acest decor în schimbare, ceva rămîne neschimbat: sufletul rus.

Prima piesă pe care v-o propun - în rit de marş şi, evident, profund patriotică -  este aceea interpretată de Dmitri Horostovski. Îl ştiţi - şi cine nu-l ştie?!  Nu vă mai povestesc despre el. Piesa se numeşte "Moia Moskva". Muzica: I. Dunaevski. Regizorul concertului: Andrei Koncealovski. Leit-motivul "Daragaia maia stalita" vorbeşte de la sine. Şi, în replică, vedeţi chipurile celor din sală. Oameni cîntă deodată cu Horostovski, aplaudă frenetic, simt ruseşte.

"Pesnia starovo izvochika"/ „Cîntecul muscalului de altădată”- este un clip care îmbină interesant imaginile unui oraş fără tramvaie şi autobuze, dominat de trăsuri şi burtoşi vizitii, cu acelea ale unei Moscove care are deja un metrou, dar din care vizitii încă nu au plecat. Este Rusia stalinistă, în care trecutul încă mai adastă, dar în care viitorul a pus deja piciorul în prag. Piesa e interpretată de  Vladimir Hlinini, despre care, deşi m-am străduit mult, nu am găsit informaţii. Pot să vă spun doar atît: că filmul e creaţie a Angel Esterhazy. O excelentă reuşită artistică.

A treia piesă din grupaj se numeşte "Moskvici"/”Moscoviţii”,iar clipul e un colaj de imagini din timpul războiului şi din perioada imediat următoare. Aduce emoţie şi tristeţe. Aduce, însă, şi speranţă.

Cîntecul e interpretat de foarte vestitul la vremea lui - şi neuitat pînă azi - Mark Bernes (1911-1969), despre care s-a apreciat că ar fi un Bing Crosby în variantă rusească, dar şi un adept al chansonnetei fraceze, precum Yves Montand. Căutaţi înregistrări cu acest interpret! Or să vă placă!

"Lucishii gorod zemli"/”Cel mai grozav oras din lume” este piesa interpretată de atît de talentatul Muslim Magomaev. Piesa are ceva din tonalitatea cîntecelor lui Aurelian Andreescu sau ale lui Dan Spătaru. Sau invers. Vă precizez că acest clip e filmat în 1964. Imaginile vorbesc de la sine. Iar despre Muslim Magomaev, unul din preferaţii mei, vă pot spune că e născut în Azerbaidjan, în timpul războiului (1942) într-o adevărată dinastie artistică. Astfel, talentul vocal genetic  şi carisma au făcut din el un mare bariton şi un foarte iubit interpret de pop. S-a afirmat despre el că este Regele cîntecului şi un Sinatra sovietic. Nimic mai adevărat! Însa am şi eu o nedumerire: pentru ce marii, foarte marii artişti sovietici erau comparaţi mereu cu aceia americani ?!  Adică americanii erau, din capul locului, buni iar sovieticii - uite că ajungeau şi ei să fie ca americanii... E un subtil clasament. O mică denigrare. O greşeală, de fapt. Oare cine a dat tonul la asta?

Din aceeaşi perioadă datează şi clipul următor. Acesta a fost filmat în 1980, cu prilejul Olimpiadei de la Moscova. Autoarea compoziţiei este celebra Alexandra Pahmutova, sufletul chanson-ului rusesc. Interpreţii sînt soprana Valentina Tolkunova, devreme plecată pe curcubeu şi Artistul Poporului Lev Lescenko, doua voci calde, iubitoare. Piesa este reluată, peste ani, într-un alt videoclip. Il puteţi viziona pe net. Oi, nu v-am spus cum se numeşte piesa! "Da svidania, Moskva", aşa îi spune.

Alături de Bulat Okudjava, vom face acum o plimbare pe Arbat, celebra stradă pietonală din centrul Moscovei. Strada, cu o lungime de 1 kilometru, este cunoscută de la  finele secolului al XV-lea, ea fiind, încă de pe atunci, centrul districtului Arbat. Numele ei nu se ştie cu precizie de unde provine. Cert este însă că întotdeauna pe această arteră au locuit mărimile, celebrităţile Moscovei. Arbat este ca o inimă, ca un motor care face Moscova să vieţuiască. Okudjava o numeşte religia mea, vocatia mea, patria mea.  Piesa se numeşte, desigur, "Pesenka ob Arbate"/”Un cîntecel despre Arbat” iar muzica e semnată de Evgeni Deviatlov. Bulat Okudjava e şi el unul din preferaţii mei, pe care îi ascultam alături de Țoi, Vîsoţki, Magomaev.

Okudjava, născut la Moscova, a fost fiul unui georgian şi al unei armence. Poet, scriitor, muzician si interpret, Bulat Okudjava, pe care îl vedeţi în clip în fotografii de familie şi în alte poze - este unul din creatorii genului "cîntec de autor". Aţi fost pe Arbat? Ei, dacă nu, invidiaţi-mă! Dar, Doamne, ce m-aş mai duce iar...

Celebrul Oleg Gazmanov, care a mai tot apărut în rubrica noastră, este şi autorul unei reuşite piese, numită, simplu, "Moskva". Si cu asta venim mai spre zilele noastre... 

Scrisă într-un ritm modern, antrenantă, piesa a cucerit ascultătorii şi a dovedit, încă o dată, că Gazmanov e un autor total, extrem de talentat. Aşa apreciază şi comentatorii clipului. Astfel, Sergei scrie despre piesă că este "luchsaia pesnia o Moskve". La asta se adaugă şi imaginile foarte bine alese de aurorakater(Nu sînt eu! :)), autorul clipului.

Cu "Ia shagaiu po Moskve"/”Colind prin Moscova”(reluare a melodiei din celebrul film omonim, care marca, în 1965, debutul cinematografic al unei speranţe a cinematografiei sovietice care avea să confirme la modul absolut toată încrederea pe care contemporanii o aveau în geniul său – Nikita Mihalkov), tînărul Vasia Oblomov (Goncearov pe numele din paşaport) ne aduce într-o Moscova care, zice el, şi-ar mai fi pierdut din farmec. Dacă vezi imaginile, mai-mai că îi dai dreptate. Insă acest cocktail de rap şi glas de copil - foarte buna găselniţă, de altminteri - ne pune în faţa percepţiei unei noi generaţii. Mai critică, poate,  mai puţin sentimentală. Insă şi aceasta, impregnată de iubirea pentru o Moscovă care mereu a fost summum. Momentul în care un trecător îl întreabă pe Vasea cît este ceasul e bine construit şi semnificativ: Vasea scoate mobilul şi îi răspunde. Apoi pleacă şi trecătorul priveşte lung în urma lui. Unde sînt ceasurile de altădată?... De fapt, aşa vede Vasea Moscova de azi: o Moscovă a telefoanelor mobile. Nu aceea a turnului cu ceas de la Kremlin.

Nu am scăpat prilejul să vi-l aduc din nou în atenţie pe Alexandr Yagia, febleţea mea. "Podmoskovnie daci"/ „Cabanele din împrejurimile Moscovei„ este şi ea o piesă de mare actualitate, un cîntecel despre oameni, cabane, toamnă, despre fuga din iureşul metropolei.  Căci, oricît ai fi de îndrăgostit de oraşul tău, o ieşire în natură e prilejul unei alte reveniri la iubirea dintîi: Moscova.

Ca să sparg norma, ca o adevărată stahanovistă, nu am să închei fără să vi-l aduc iar dinaintea ochilor pe dragul nostru Volodea Vîsoţki. Piesa "Moskva-Odessa"din acest videoclip ni-l apropie pe celebrul actor prin imagini poate inedite pentru unii. Observaţi cum este inscripţionat avionul, vedeţi şi automobilele lui Volodea, vedeţi afişe în care apare si Marina Vlady, soţia lui. Şi dacă, odată, toate drumurile duceau la Roma astăzi, cu siguranţă, ele duc la Moscova. De unde pleacă şi foarte multe avioane. Într-unul din ele se afla, deunăzi, şi vicepreşedintele Rogozin. Prilej de glume şi de bucurie... :)

P.S. Nu putea să lipsească din grupaj celebra piesa "Podmoskovskie vechera"/”Serile de la Moscova”!

 

...

În satele româneşti de munte,se întâmplă adesea ca ursul să coboare din pădure  şi să pornească agale,tacticos pe uliţă. Toţi câinii din sat se reped pe urmele lui, lătrând înverşunat.Cu toată hărmălaia, ursul îşi vede netulburat de drum; din când în când, mormăie şi dă cu laba când câinii devin prea agresivi. Iar când această agresivitate întrece măsura, e suficient ca ursul să se ridice pe labele dinapoi, că toată haita de câini fuge schelălăind care încotro.

Situaţia creată de vizita vicepremierului rus Dimitri Rogozin la Tiraspol şi mai ales toată seria de incidente petrecute la întoarcerea sa în patrie, se aseamănă mult cu tabloul descris mai sus. Iar comportamentul autorităţilor de la Chişinău, precum şi al celor de la Bucureşti, în loc să fie unul demn de autorităţile unui stat civilizat, seamană cu al câinilor din sat la vederea ursului.

Las la o parte atitudinea autorităţilor de la Chişinău care, încălcând normele de drept internaţional, au procedat la percheziţionarea avionului vicepemierului Rogozin, căutând nişte liste cu semnăturile separatiştilor transnistreni. Sunt faptele lor, ei vor răspunde, ei vor trebui să-şi refacă imaginea terfelită. Mă refer aici la atitudinea autorităţilor române, la imaginea terfelită a statului român. Nu de ieri, de azi, ci de mai bine de douăzeci de ani de conducere dezastruoasă.

Eu ştiu aşa: că eram copil şi că ne jucam tot timpul de-a războiul. Că unii erau ruşii şi ăilalţi nemţii. Că ne băteam ca chiorii, pînă ne luau părinţii de urechi să ne ducă în casă. Ştiu că eram mereu în tabăra ruşilor. Si că n-aveam chef sa fiu cu nemţii Si mai ştiu că niciodată, absolut niciodată în jocurile noastre, nimeni nu zicea nimic de americani. Si nici de englezi. Pentru noi, războiul însemna doar ruşii şi nemţii.

Mai tîrziu, jocurile copilăriei s-au estompat şi-au apărut la orizont americanii. Pentru mine, contactul cu ceea ce înseamnă "american"  a fost oarecum inedit. Nimeni nu vorbea în casă de bombardamentele asupra Ploieştiului şi Bucureştiului. Nimeni din familie nu-i aştepta pe americani. Nimeni nu-i proslăvea, erau ca şi inexistenţi. Insă viaţa a făcut să înţeleg intr-un fel special ce carevasăzică America. Si probabil că asta m-a marcat pentru totdeauna.

Tatăl meu, Vasile Inoan, a ajuns vicepreşedintele Comitetului Român de repatriere. Si redactor-şef al organului sau de presă, Glasul Patriei. Preşedinte era un colonel - ştiţi voi de unde.

In numele organizaţiei noastre – Asociaţia de Cooperare Strategică, Diplomatică, Economică, Culturală şi Educaţională cu Rusia şi Spaţiul Slav - vă rugăm să primiţi condoleanţele noastre, împreună cu profunda expresie a compasiunii faţă de victimele tragediei de la Odessa. Ne exprimăm sprijinul moral pentru familiile victimelor, greu încercate în această gravă turnură a lumii contemporane şi ne exprimăm deplina solidaritate faţă de aceste familii, cât şi încrederea în primatul umanismului şi a înţelepciunii întru evitarea oricăror acţiuni sângeroase, aducătoare de suferinţe.

Dumnezeu să-i odihnească în pace pe eroii de la Odesa! 

Mereu, cînd sîntem într-o dilemă, eterna şi simpla întrebare pusă de fiecare om, dar consacrată într-una dintre scrierile sale de nemuritorul Lenin, anume „ce-i de făcut” ne revine în minte. Cred că pentru Romînia de azi e foarte necesar să întrebăm aşa ceva.

E clar că romînii nu sînt mulţumiţi de mersul ţării lor. Pe de altă parte, e clar că nu au cultură politică, adică nu ştiu ce să facă în situaţia în care, sub aparenţa liberei alegeri, li se fură şansele şi nu li se acordă nicio cale de a riposta democratic activ contra acestui abuz. E clar că sînt şi se lasă şi manipulaţi, datorită stresului provocat de conştiinţa neputinţei lor, autoobosindu-se şi găsindu-şi consolarea în inutilităţile de import din sfera aşa-zisei culturi şi civilizaţii de colonizaţi, care li se inoculează zilnic, vitriolat, prin toate mediile de informare accesibile şi impuse ca surse majore oficiale. E la fel de clar că, agitaţi, obosiţi, stresaţi, înfricoşaţi de a nu greşi şi a pierde şi puţinul pe care au reuşit, măcar aparent, să-l agonisească, uneori iluzoriu, romînii sînt laşi pînă la a ridica mîinile sus la jaf, neîncrezători pînă la paranoie şi dornici de sînge pentru a vedea pe cineva suferind pentru răul pe care-l percep ca sursa nefericirii lor şi pe care-l atribuie mereu altora, ei fiind mereu, invariabil, simple victime fără vină, atît la nivel colectiv cît şi individual. E clar că acei cîţiva, raportat la grosul populaţiei, care ţin frîiele, cei vizibili, păpuşile zise politicieni, cît şi cei din umbră, şefii serviciilor secrete ce deţin controlul şi poartă răspunderea principală pentru starea de azi a ţării, se bucură de situaţie şi trag tare cît pot, cît timp se poate, că lumea începe să se mişte iar prin jur şi mîine nu ştii ce răsturnare vine cu vreun crivăţ care să-i măture. Iar exemple în istoria locurilor carpato-danubiano-pontice sînt cu duiumul, chiar în perioada contemporană, fără a fi nevoie să te oboseşti să cauţi prin arhive prăfuite... Deşi romînii nu dau atenţie, spaţiul public, aspectul vizual, interacţiunea umană, adică atitudinea fiecăruia în raport cu ceilalţi în diversele situaţii, oficiale, personale, contribuie cel mai mult la menţinerea climatului nesănătos şi la agravarea bolii sociale cronicizate în care se tîrăşte populaţia din Romînia. Aici, datorită volatilităţii sale, au loc toate intervenţiile, provocările externe, aici se slăbesc şuruburile societăţii, aici se degradează moralul populaţiei, prin atitudini provocate, voite, prin aşa-zise asociaţii care, corupînd funcţionari dornici de îmbogăţire, preiau atribuţii publice care nu ar trebui să fie atinse de ele, făcînd profituri din contracte oneroase cu statul corupt în timp ce distrug coeziunea societăţii, ca nişte viruşi instalaţi pentru a distruge societatea atacată. Cum să văd altfel acţiunile de blocaj pe faţă la care se dedau aşa-zisele asociaţii de protecţie a animalelor cînd iau cîini pe care-i lasă liberi, pentru care romînii plătesc impozite pentru a fi sfîşiaţi de haitele cvasiturbate, în profitul funcţionarilor şi patronilor acestor grupări de sabotaj social (asociaţiilor respective), care continuă să distrugă mediul social?

1775. Revoluția americană. 

Principala cauză a fost scoaterea, de către regele Angliei,  în afara legii a bancnotelor, libere de dobândă, care erau emise de colonii și care circulau în colonii. Metropola obligându-le să folosească monedă emisă de banca centrală a Angliei.

De ce era aceasta o problemă foarte importantă? De ce refuzau americanii să lucreze cu o bancă centrală? 

Banca centrală este instituția care emite monedă națională pe teritoriul unei țări și are două pârghii majore: controlul ratelor dobânzii și a masei monetare (inflația). Banca centrală nu sprijină pur și simplu economia ci împrumută cu dobândă. Prin fluctuarea rezervei monetare, modifică valoarea monedei pe care o emite, prin fluctuarea masei monetare controlează inflația și cu amândouă creditarea. Singurul efect pe termen lung este DATORIA. Fiecare bancnotă emisă de banca centrală este împrumutată cu dobândă. Asta înseamnă că fiecare bancnotă introdusă reprezintă acea bancnotă și încă ceva în plus. De unde sunt banii cu care se plătește dobânda? Tot de la banca centrală și tot cu aceeași dobândă. Asta înseamnă că banca centrală trebuie să emită mereu bancnotă pentru a i se putea plăti datoria care crește asemeni unui bulgăre de zăpadă. Rezultatul final al acestui sistem fără pierderi este sclavia pentru că populația și guvernul nu va putea niciodată să plătească această datorie AUTOGENERATĂ.

”Cred că instituțiile bancare sunt mai periculoase decât armatele invadatoare. Dacă poporul american va permite băncilor private să controleze moneda, băncile și corporațiile din jurul lor vor spolia oamenii de avutul lor și copiii lor vor ajunge ai străzii, pe continentul cucerit de strămoșii lor.” Thomas Jefferson 1743 – 1926

”Dacă vreți să rămâneți sclavii bancherilor și să plătiți costurile propriei voastre sclavii, lăsați-i în continuare să facă bani și să controleze creditul întrergii națiuni.” sir Josiah Stamp 1880 -1941

Trupa rock LIUBE are  viaţă veche. Ea a fost creată în 1989 de către Igor Matvienko care, în acea vreme, lucra în cunoscutul studio muzical "RECORD". Cu timpul, repertoriul trupei s-a specializat pe rock, folk rock, cîntece de război şi şanson rusesc.

Unul din componenţii formaţiei iniţiale a fost Nikolai Rastorguev, care mai apoi s-a desprins şi a devenit solist independent. Ulterior, a primit titlurile de artist emerit şi de artist al poporului.

Pe penultimul album al trupei, "RASSEIA", se găseşte şi un remake al aranjamentului rock al Imnului Federaţiei. Trupa este foarte cunoscută şi iubită în Rusia. Am ales pentru dumneavoastră un clip care, desigur, m-a încîntat si pe mine. N-am indoială: o să vă placă!

Povestea este aşa: întîi a fost tras un clip şi apoi, în 1996, altul, cel pe care-l vedeţi acum. De meritat, merită să le urmăriţi pe amîndouă. Simbolistica este elocventă. Cel de-al doilea clip include elemente din primul. Si acum vine distracţia. Cîntecul se numeşte "Не валяй дурака, Америка". Traducerea rămîne, de asta data, apanajul dumneavoastră. De rîs, rîdem însă împreună. Şi asta cu atît mai mult cu cît piesa a fost inclusă în coloana sonoră a concertului de la festivitatea de închidere a Olimpiadei de la Soci. Adică, un fel de aviz  „amatorilor” !

Tocmai a văzut lumina tiparului ediţia a doua a unei lucrări deosebit de preţioase şi unice în peisajul rarefiat al publicaţiilor de profil de la noi – Ghidul de Conversaţie român-rus al lui Gabriel Antoniu Lavrincic a fost republicat la prestigioasa editură Minerva:  http://www.edituraaramis.ro/carte/ghid-de-conversatie-roman-rus--i18597

Un Ghid ca al lui Gabriel Lavrincic nu este doar o apariţie editorială obişnuită - deoarece este, simultan, un pas înainte şi o mînă întinsă celor care doresc fie să înceapă explorarea unui spaţiu cultural şi civilizaţional milenar – Rusia şi universul slav, fie doresc să continue cu succes colaborări demarate în trecut.

La spasmele lumii contemporane şi la atitudinea ostilă a unor înalţi factori de răspundere de la noi, acest Ghid vine ca o soluţie şi ca o asumare totală a cooperării şi a bunei vecinătăţi, atît de necesare mediului de afaceri onest şi înalt profesionist, din care provine Gabriel Lavrincic. Este o demonstraţie concretă a felului constructiv şi pragmatic în care relaţiile dintre ţările noastre trebuie regîndite şi reclădite, întru mai buna cunoaştere reciprocă şi înţelegere fără de care viitorul nu va fi decît o repetare în buclă a racilelor unui trecut dizarmonic.

Din perspectivă pur funcţională, ediţia a doua a Ghidului de Conversaţie român-rus al lui Gabriel Antoniu Lavrincic, ne oferă o viziune adusă la zi a relaţiilor de comunicare pe care un turist sau un om de afaceri român le poate avea în Federaţia Rusă, respectiv spatiul ex-URSS. în timpul unei călătorii pe care ar urma să o efectueze. Avantajele pe care i le identificăm sînt multiple şi ne face  plăcere să le enumerăm, deoarece pot constitui tot atîtea argumente pentru care să vă doriţi să aveţi în propria bibliotecă această carte:

•stilul prietenos, accesibil şi organizarea informaţiei din prezentul Ghid vă pot ajuta să vă îndepliniţi rapid obiectivele şi, la capătul a doar cîteva minute, să vă puteţi autoevalua, constatînd că aţi învăţat deja expresii numeroase şi utile, prin intermediul cărora vă veţi putea exprima cu uşurinţă în limba rusă;

•sînt acoperite nu numai domeniile de bază ale conversaţiei, ci se intră şi în cîmpuri de specialitate, pe care nu vi le dezvălui acum, lăsîndu-vă plăcerea de a le descoperi;

•puteţi considera Ghidul şi ca un instrument salvator din diverse situaţii de viaţă curentă care pot surveni, combinat cu un dicţionar fundamental care conţine cele mai întîlnite cuvinte din limba rusă;

•este un instrument mai mult decît confortabil, încape cu uşurinţă într-un buzunar sau într-un compartiment de servietă ori într-o borsetă;

•preţul – la fel, foarte prietenos, este cel mai bun pe care o editură l-ar fi putut oferi pentru o apariţie unicat, în condiţii grafice de excepţie.

Enumerarea ar putea continua în acelaşi registru pozitiv, dar nu vrem să ne substituim originalului, descriindu-l în întregime, nici nu vrem să vă privăm de emoţia cunoaşterii, pe care parcurgerea filă cu filă a acestui adevărat mini-tezaur lingvistic v-o poate procura. Felicităm din inimă autorul, neobosit promotor al limbii ruse, al bunei colaborări şi vecinătăţi cu civilizaţiile slave încă din fragedă pruncie, şi-i urăm să persevereze această migăloasă lucrare de conştientizare a valorii pe care cunoaşterea profundă a Rusiei o are pentru oricine, precum şi garanţia de înălţare spirituală pe care cărţile Domniei-sale ne-o oferă, cu atîta generozitate, tuturor.

 

Только что выпущенное второе издание особенно ценной и единственной работы в скромном списке специальной литературы, изданной у нас – Румынско-русский разговорник, составленный Габриэлем Антониу Лавринчиком, было переиздано престижным издательством «Minerva»http://www.edituraaramis.ro/carte/ghid-de-conversatie-roman-rus--i18597

Издание, подобное разговорнику Габриэля Лавринчика, не является обычной публикацией по той причине, что оно одновременно является протянутой рукой помощи тем, кто желает либо начать исследование культурного и цивилизационного пространства, насчитывающего тысячелетия, - России и славянского мира, либо желает успешно продолжить начатое ранее сотрудничество.

В условиях судорожных спазм современного мира и недоброжелательного отношения некоторых наших ответственных лиц данный разговорник является методом решения и берет на себя всю ответственность за сотрудничество и добрососедство, которые так необходимы порядочным и высокопрофессиональным представителям деловых кругов, одним из которых является Габриэль Лавринчик. Он является конкретным доказательством конструктивного и прагматичного подхода, в ключе которого отношения между нашими странами должны быть пересмотрены и преобразованы в целях более глубокого взаимного познания и понимания, без чего будущее будет лишь повторение очередного витка холодных отношений, имевших место в дисгармоничном прошлом.

С чисто функциональной точки зрения второе издание Румынско-русского разговорника Габриэля Лавринчика предлагает нам обновленный взгляд на отношения в процессе общения, которые могут возникнуть у румынского туриста или делового человека в Российской Федерации, соответственно в бывших республиках СССР, в период путешествия, которое он намеривается предпринять. Мы с удовольствием хотели бы перечислить определенные преимущества данной работы, так как они могут стать аргументом для Вашего желания иметь эту книгу в собственной библиотеке:

  • дружественный, доступный стиль и порядок организации информации в настоящем Разговорнике могут Вам помочь быстро решить задачу и предоставляют возможность в течение всего лишь нескольких минут оценить себя, констатируя что Вы уже выучили много полезных выражений, при помощи которых у Вас будет возможность с легкостью выражать свои мысли на русском языке;

  • в Разговорнике охвачены не только основные разговорные темы, но и затронуты профессиональные отрасли, которые мы не будем сейчас раскрывать, оставляя Вам удовольствие открытия;

  • Вы можете рассматривать Разговорник и в качестве средства помощи в различных обыденных жизненных ситуациях, которые могут возникнуть, прибегая к использованию и базисного словаря, который содержит наиболее часто встречающиеся в русском языке слова;

  • является очень удобным в использовании, легко помещается в кармане или отделении портфеля или сумки;

  • цена – также очень доступная, является наиболее приемлемой ценой, которую издательство могло предоставить за уникальное издание с необычной графикой.

Можно было в том же положительном ключе продолжить перечислять качества данного издания, но мы не ставим своей целью заменять оригинал, давая полное его описание, а также не хотим лишать Вас радости открытия, которую может подарить Вам каждая страница этого настоящего мини-клада. От души поздравляем автора, неустанного пропагандиста русского языка, идеи добропорядочного партнерства и добрососедства со славянскими культурами, и пожелаем ему продолжить эту глобальную работу по пропаганде осознания ценности, которую несет для всех глубокое познание России, а также гарантии повышения духовности, которые нам всем с такой щедростью предоставляют его книги.

С уважением, профессор Александру Мыцэ,

Председатель Ассоциации сотрудничества между Румынией и Россией

Tocmai a văzut lumina tiparului ediţia a doua a unei lucrări deosebit de preţioase şi unice în peisajul rarefiat al publicaţiilor de profil de la noi – Ghidul de Conversaţie român-rus al lui Gabriel Antoniu Lavrincic a fost republicat la prestigioasa editură Minerva:  http://www.edituraaramis.ro/carte/ghid-de-conversatie-roman-rus--i18597

Un Ghid ca al lui Gabriel Lavrincic nu este doar o apariţie editorială obişnuită - deoarece este, simultan, un pas înainte şi o mînă întinsă celor care doresc fie să înceapă explorarea unui spaţiu cultural şi civilizaţional milenar – Rusia şi universul slav, fie doresc să continue cu succes colaborări demarate în trecut.

La spasmele lumii contemporane şi la atitudinea ostilă a unor înalţi factori de răspundere de la noi, acest Ghid vine ca o soluţie şi ca o asumare totală a cooperării şi a bunei vecinătăţi, atît de necesare mediului de afaceri onest şi înalt profesionist, din care provine Gabriel Lavrincic. Este o demonstraţie concretă a felului constructiv şi pragmatic în care relaţiile dintre ţările noastre trebuie regîndite şi reclădite, întru mai buna cunoaştere reciprocă şi înţelegere fără de care viitorul nu va fi decît o repetare în buclă a racilelor unui trecut dizarmonic.


Din perspectivă pur funcţională, ediţia a doua a Ghidului de Conversaţie român-rus al lui Gabriel Antoniu Lavrincic, ne oferă o viziune adusă la zi a relaţiilor de comunicare pe care un turist sau un om de afaceri român le poate avea în Federaţia Rusă, respectiv spatiul ex-URSS. în timpul unei călătorii pe care ar urma să o efectueze. Avantajele pe care i le identificăm sînt multiple şi ne face  plăcere să le enumerăm, deoarece pot constitui tot atîtea argumente pentru care să vă doriţi să aveţi în propria bibliotecă această carte:

•stilul prietenos, accesibil şi organizarea informaţiei din prezentul Ghid vă pot ajuta să vă îndepliniţi rapid obiectivele şi, la capătul a doar cîteva minute, să vă puteţi autoevalua, constatînd că aţi învăţat deja expresii numeroase şi utile, prin intermediul cărora vă veţi putea exprima cu uşurinţă în limba rusă;

•sînt acoperite nu numai domeniile de bază ale conversaţiei, ci se intră şi în cîmpuri de specialitate, pe care nu vi le dezvălui acum, lăsîndu-vă plăcerea de a le descoperi;

•puteţi considera Ghidul şi ca un instrument salvator din diverse situaţii de viaţă curentă care pot surveni, combinat cu un dicţionar fundamental care conţine cele mai întîlnite cuvinte din limba rusă;

•este un instrument mai mult decît confortabil, încape cu uşurinţă într-un buzunar sau într-un compartiment de servietă ori într-o borsetă;

•preţul – la fel, foarte prietenos, este cel mai bun pe care o editură l-ar fi putut oferi pentru o apariţie unicat, în condiţii grafice de excepţie.

Enumerarea ar putea continua în acelaşi registru pozitiv, dar nu vrem să ne substituim originalului, descriindu-l în întregime, nici nu vrem să vă privăm de emoţia cunoaşterii, pe care parcurgerea filă cu filă a acestui adevărat mini-tezaur lingvistic v-o poate procura. Felicităm din inimă autorul, neobosit promotor al limbii ruse, al bunei colaborări şi vecinătăţi cu civilizaţiile slave încă din fragedă pruncie, şi-i urăm să persevereze această migăloasă lucrare de conştientizare a valorii pe care cunoaşterea profundă a Rusiei o are pentru oricine, precum şi garanţia de înălţare spirituală pe care cărţile Domniei-sale ne-o oferă, cu atîta generozitate, tuturor.

 

De curând,cotidianul „România Liberă” a publicat articolul:”Cine sunt”patrioţii români” care au felicitat Rusia pentru anexarea Crimeii”,sub semnătura lui Dan Turturică,unul din numeroşii jurnalişti rusofobi cu care se”mândreşte” jurnalismul românesc. Sunt vizaţi membrii grupului de organizaţii denumit Consiliul Naţional al Societăţii Civile,care,vezi-Doamne,”afişează o atitudine contrară poziţiei oficiale a României şi a NATO în problema  ucraineană”.

Dragi membri şi simpatizanţi ai Asociaţiei de Cooperare cu Rusia şi Spaţiul Slav, aveţi acum ocazia să faceţi un gest de susţinere pentru organizaţia noastră prin direcţionarea a 2% din impozitul dvs. pe venitul din 2013 către contul nostru bancar, prin depunerea Formularului 230. Aceste fonduri vor fi folosite pentru menţinerea şi dezvoltarea site-ului web şi pentru viitoarele noastre acţiuni socio-culturale, iar repartizarea lor se va face în maximă transparenţă şi respect faţă de dvs. şi faţă de obiectivele noastre.

Incărcaţi de aici formularul la dvs. în calculator, apoi printaţi-l, completaţi-l cu datele dvs. Poate fi depus la Administraţia Financiară de care aparţineţi pînă pe 26 mai 2014!

Vă mulţumim!

Download Formular 230 pentru ACS-RSS

  Asociaţia de Cooperare România-Rusia are plăcerea de a vă prezenta lucrarea intitulată" Relaţiile romîno-ruse de-a lungul veacurilor oglindite în documentele muzeului romîno-rus.Studii şi cercetări" întocmită de Scarlat Callimachi sub egida editurii Academiei Române,în anul 1961.

   Această lucrare este o sinteză a intregii istorii a relaţiilor româno-ruse,incepând din"perioada convieţuirii românilor şi slavilor pe teritoriul României" până la mijlocul sec.XX,când a văzut lumina tiparului. După cum este menţionat în titlu, au fost folosite documente existente în muzeul româno-rus, înfiinţat în anul 1948 şi desfiinţat în tmpul aşa-zisului"dezgheţ". Parcurgând-o, cititorul ia cunoştiinţă de întemeierea, pe baze solide, în sec XV, a primelor relaţii statale între marele voievod Ştefan cel Mare şi marele cneaz Ivan al III-lea. Se urmăreşte parcursul istoric în timpul domnitorilor Petru Rareş, Ioan Vodă cel Cumplit, Mihai Viteazul, Matei Basarab, Vasile Lupu, Constantin Brâncoveanu. Se trece prin perioada domniei lui Dimitrie Cantemir, când alianţa cu ţarul Petru cel Mare a constituit apogeul relaţiilor româno-ruse. Urmează perioada de frământări şi contradicţii din a doua jumătate a sec XVIII şi întreg sec XIX,generată de ascensiunea Imperiului Rus şi regresia Imperiului Otoman, Basarabia şi Razboiul de Independenţă de la 1877 fiind mărul discordiei în relaţiile româno-ruse.

Deschid grupajul de azi cu o binecunoscută piesă, cu un hit, de fapt, al celebrilor Beatles. Toţi iubitorii de rock cunosc bine povestea  acestei piese, creaţie a lui Paul McCartney şi John Lennon. Eu am ales-o, însă, aluziv, pentru titlul acesteia - "Back in USSR" şi in interpretarea Elenei Maximova, finalistă la cea de-a doua ediţie a Golos Rossyi. Vocea Elenei este foarte bună, convingătoare, iar  mesajul  compoziţiei se încadrează perfect în contextul politic al acestor zile, care aduce bine cu acelea din 1968, cînd a fost scrisă şi publicată piesa. Dacă e să adaug la ce am spus mai înainte şi una din previziunile celebrei Baba Vanga, URSS se va întoarce, iar Rusia îşi va relua locul de mare putere mondială. 

  Am plăcerea de a prezenta un articol excelent al d-lui Vasile Andreescu publicat pe site-ul Vocii Rusiei,cu titlul:Cea mai simplă intrebare...

  Este vorba de întrebarea:"Ce-i de făcut?" pe care Lenin a pus-o la vremea sa,când trebuia hotărât drumul pe care trebuia să-l urmeze Rusia şi poporul său la acea vreme.Aceeaşi întrebare stă acum în faţa României şi a poporului său,în acest ceas de cumpănă,când se pune problema existenţei acestora.

   Întrebare simplă,greu raspuns..Cu atât mai greu cu cât răspunsul aşteptat este unul fundamental,care nu suportă amânare. Iar cei care conduc această ţară sunt incapabili să îl dea.Dar iată că d-l Vasile Andreescu,un român aflat la mii de kilometri distanţă de ţara sa natală,are curajul să îl dea.Şi să îl prezinte tuturor românilor.

  La început,un necesar şi aspru rechizitoriu făcut naţiunii române,care din indolenţa generată de un prea mult bine anterior a acceptat jugul capitalismului occidental,este menit să ardă cu fierul roşu toate năravurile ce au dus la drogarea acestei naţii cu"american dream" şi distrugerea fiinţei sale de către virusul"Democracy",care acţionează mai ceva decât faimosul virus Ebola.Pe terenul astfel pregătit,vin soluţiile prezentate de autor.Disperate,dar necesare.Dacă vrem să ne scuturăm de toţi paraziţii care nu ne lasă nici măcar să respirăm,dacă vrem să ne mişcăm şi să muncim,pentru a exista!

   Recomand cu căldură acest articol tuturor românilor.să-l citească amănunţit,de la titlu până la punctul final.O dată,de două ori..de câte ori este nevoie,pentru a fi bine memorat şi pentru a deveni un program de acţiune având ca scop deşteptarea naţiunii,ieşirea ţării din marasmul în care se află!

 

Ne-am gîndit inițial să vă oferim un grupaj de creații muzicale care fac referire la Crimeea.  Este momentul!  Am periat netul și din tot ce am găsit, am ales  pentru dumneavoastră trei piese notabile.Si încep cu fericita încheiere a demersului rusesc în Crimeea. Prin urmare, cu festivitatea ocazionată de aderarea Crimeei la Maica sa, Rusia. Piesa se numește "Rossia KrîmPesnia zelenih chelovechkov 18.03.2014". Adică un cîntec al "omuleților verzi", aluzie evidentă la modul pașnic în care Crimeea a revenit la ara-mamă. Clipul, emoționant prin conținuteste, evident, un documentar, pe care vă sfătuiesc să vi-l treceți îarhivă. Acolo este ISTORIE. Revăzînd imaginile, eu am plîns. Celor de-acolo li s-a umezit privirea.Vă amintiṭi de lacrima din ochiul lui Putin?! 

Tot ISTORIE e și cel de-al doilea videoclip. Piesa se intitulează "Ostrov Krimși e o colecție  de imagini semnificative din vremea luptelor dintre Armata Roșie și Armata Albă, desfășurate în Crimeea la începutul secolului trecut. In ilustrații îl vedeți șpe Baronul Negru, cum a fost  numit ulterior generalul Piotr Wranghel, originar din Lituania și cu o descendenă germană. 

Sursa imaginilor si a interviului: gândul.info

Vizionare plăcută!

De curând, pe site-ul publicaţiei „În Linie Dreaptă”, ce se doreşte exponent al conservatorilor români, a apărut un interviu luat lui Tom Holst, manager al companiei Chevron:

Interviu Tom Holst

În binecunoscuta"limbă de lemn" a managementului de sorginte americană, Tom Holst caută să convingă pe români că perspectiva roz a independenţei energetice poate deveni realitate în viitorul apropiat,cu condiţia ca România să accepte exploatarea gazelor de şist. Fireşte, numai de către compania Chevron. Pentru că, în viziunea domniei-sale, numai aceasta poate să o facă,în baza experienţei acumulate în SUA,unde "această energie disponibilă în abundenţă ajută economia Statelor Unite şi duce la o renaştere a industriei de prelucrare din SUA."

Domnul Holst continuă prezentarea"minunatelor perspective" pe care exploatarea gazelor de şist le-ar aduce ţărilor din Europa centrală şi de Est,în calitate de producători pentru întreaga Uniune Europeană,care,conform ultimelor declaraţii ale preşedintelui american Obama "nu trebuie să mai depindă de gazul rusesc". De acord, ţările UE trebuie să găsească resurse alternative la gazul rusesc, dar varianta gazelor de şist ar satisface nevoile acestora? Iată ce răspuns ne oferă d-l Holst: "Gazele neconvenţionale ar putea satisface aproximativ 10% din cererea Uniunii Europene până în 2035. "

Aşadar, SUA "vor să scoată de pe piaţă" Rusia prin metoda sancţiunilor, cât mai repede. Şi oferă Europei ca alternativă doar 10% din necesar până în anul 2035. Până atunci, ce vor face europenii? Vor prepara hrana la foc de vreascuri si se vor încălzi la flacăra lumânării, ca în Evul Mediu?

Încă un aspect: nici cifra de 10% nu este sigură. Pentru că iată ce spune mai departe d-l Holst: "Pentru a face un prim pas spre securitatea energetică, trebuie să determinăm exact mărimea si viabilitatea comercială a resurselor de gaz natural din ţările europene. Pentru a face acest lucru, este necesară explorarea. Ţările europene ar trebui să ştie dacă există resurse bogate de gaze naturale şi petrol care ar putea ajuta la dezvoltare şi ar putea oferi beneficii ţărilor implicate." Aşadar,"uite popa,nu e popa!" Nu este exclus ca, în urma explorării, să aflăm că există  gaze de şist în proporţie de zero la sută sau doar de câteva procente, caz în care cei de la Chevron îşi vor lua jucăriile şi vor pleca să prostească pe alţii. În urma lor, vor rămâne efectele cât se poate de reale: solul contaminat, pânza de apă freatică poluată, plus seriile de cutremure ce terorizează şi vor teroriza populaţia. Frumoase perspective, nimic de zis!

Vă povesteam mai anţărţ despre Alexandr Gradski, un eminent muzician sovietic si rus. L-aţi şi văzut în imaginile de la concursul GOLOS ROSII. L-aţi observat cît de prompt şi entuziast a percutat la vocea colosală a lui Serghei Volchkov... Astăzi, Alexandr Gradski, artist total (interpret, multiinstrumentist şi compozitor) e unul din Artiştii Poporului din Rusia, distincţie pe care i-a conferit-o chiar preşedintele Putin. A cîntat rock, blues, folck, bard music, desigur chanson rusesc, interpreteazăa la 5 instrumente, predă la nivel academic muzica. Iar, după mine, e un om modest, elegant.
Una din cele mai emotionante interpretari ale sale este piesa Как молоды мы были /Ce tineri eram. Compozitorul acestui minunat cîntec este Alexandra Pahmutova, o legendă a muzicii ruse, iar versurile sînt scrise de către Nicolai Dobronravov. Iniţial, era vorba de muzică de film. Piesa a fost lansată, aşadar, în pelicula «Моя любовь на третьем курсе» în anul 1977.
Vă las acum să vă delectaţi cu un Alexandr  Gradski tînăr şi emoţionat. In imagini o aveti şi pe micuţa de statură, dar măreaţă în muzică, Alexandra Pahmutova, despre care vă recomand să căutaţi referinţe pe net. Va fi o sărbătoare!

Vladimir Putin s-a adresat la Kremlin deputaţilor Dumei de Stat, membrilor Consiliului Federaţiei, guvernatorilor regiunilor Rusiei şi reprezentanţilor societăţii civile

PREŞEDINTELE RUSIEI VLADIMIR PUTIN: Domnilor membri ai Consiliului Federaţiei, deputaţi ai Dumei de Stat, bună ziua. Reprezentanţii Republicii Crimeea şi ai Sevastopolului sunt aici printre noi, cetăţeni ai Rusiei, rezidenţi ai Crimeei şi Sevastopolului!

Dragi prieteni, ne-am adunat astăzi aici în legătură cu o problemă care are o semnificaţie vitală, istorică pentru noi. În Crimeea, a avut loc pe data de 16 Martie un referendum, în deplină concordanţă cu procedurile democratice şi cu normele internaţionale.

A participat mai mult de 82% din electorat şi 96% din acesta a votat în favoarea reunificării cu Rusia. Aceste numere vorbesc de la sine.

Pentru a înţelege motivele care stau la baza unei asemenea alegeri, este suficient să cunoşti istoria Crimeei şi ce anume au însemnat întotdeauna Rusia şi Crimeea una pentru alta.

Totul în Crimeea vorbeşte despre istoria şi măreţia noastră comună. Aici se găseşte oraşul Kherson, unde Prinţul Vladimir a fost botezat. Curajul său spiritual de a adopta ortodoxia, a constituit fundamentul pe care s-au clădit ulterior cultura, civilizaţia şi valorile umane care unesc popoarele din Rusia, Ucraina şi Bielorusia. Aici se găsesc de asemenea şi mormintele soldaţilor ruşi, a căror vitejie a adus Crimeea în Imperiul Rus. Crimeea înseamnă de asemenea şi Sevastopol – un oraş legendar cu o istorie remarcabilă, o fortăreaţă care serveşte drept loc de naştere al Flotei Ruse de la Marea Neagră. Crimeea este Balaklava şi Kerci, Malahov şi Sapun-Gora. Fiecare dintre aceste locuri sunt dragi inimilor noastre, simbolizând gloria militară rusească şi valoarea sa remarcabilă.

Crimeea este un amestec unic al diferitelor popoare şi tradiţii. Acest lucru o face în mare măsură  asemănătoare Rusiei, unde nici un grup etnic nu s-a pierdut de-a lungul secolelor. Ruşii şi ucrainenii, tătarii din Crimeea şi celelalte grupuri etnice au trăit cot la cot în Crimeea, păstrându-şi identitatea lor proprie, tradiţiile, limbile şi credinţele.

Populaţia actuală a Peninsulei Crimeea este de 2,2 milioane de oameni, din care aproape 1,5 milioane sunt ruşi, 350.000 sunt ucraineni care predominant consideră limba rusă ca limbă maternă şi circa 290-300.000 sunt tătari, care, aşa cum a arătat referendumul, înclină de asemenea înspre Rusia.

Într-adevăr, a fost o perioadă în care tătarii au fost trataţi incorect, exact la fel ca şi alte popoare în URSS. Despre acest lucru pot spune un singur lucru: au suferit milioane de oameni de diferite naţionalităţi în timpul acestor represiuni, dintre aceştia în primul rând au fost ruşii.

Tătarii din Crimeea s-au întors pe tărâmurile natale, cred că ar trebui să luăm toate măsurile politice şi legislative pentru a finaliza reabilitarea tătarilor, să-i repunem în drepturi şi să le restaurăm bunul renume.

Avem cel mai mare respect pentru popoarele şi toate grupurile etnice care trăiesc în Crimeea. Aceasta este casa lor, ţara lor natală şi ar fi drept – ştiu că populaţia locală sprijină acest lucru- pentru Crimeea să aibă trei limbi naţionale egale: rusa, ucraineana şi tătara.

 Am urmarit declaratia televizata a presedintelui Basescu,referitoare la situatia din Ucraina.Denumita pompos"Declaratia Statului român",aceasta mentioneaza urmatoarele:
- Romania sustine fara rezerve independenta si integritatea Ucrainei si recunoaste noile autoritati de la Kiev. De asemenea,considera agresiune din partea Rusiei trimiterea de trupe in Crimeea.
- Romania considera ilegitima declararea independentei fata de Ucraina de catre Crimeea,prin parlamentul sau. Totodata, considera referendumul din 16 martie neconstitutional.
- Romania asteapta de la noile autoritati de la Kiev sa depuna eforturi pentru calmarea situatiei din tara si a ia masurile necesare pentru protectia minoritatilor, cu mentiune pentru minoritatea romaneasca.

Aleksandr Gelievici Dughin (Александр Гельевич Дугин) (n. 7 ianuarie 1962) este un geopolitician, filosof, sociolog și politician rus. De asemenea, este președintele Partidului Eurasiatic - mișcare ce pledează pentru edificarea unui suprastat eurasiatic capabil să se opună hegemoniei americane. A scris mai multe cărți de geopolitică, din care menționăm: "Bazele geopoliticii" (1997) "Pop-kultura i znaki vremeni" (2005) , "Absoliutnaia rodina", (1999) "Tampliery proletariata: natsional-bol'shevizm i initsiatsiia", (1997). Conceptual, Dughin îmbină tradiția geopoliticii clasice germane cu cea a gîndirii panslaviste, precum și cu mistica teosofică rusească.

Viitorul război ca şi concept

Războiul împotriva Rusiei este acum cea mai discutată alternativă în Occident. Este deocamdată sugestie şi posibilitate. Se poate transforma în realitate în funcţie de deciziile luate de toate părţile implicate în conflictul ucrainean: Moscova, Washington, Kiev, Bruxelles.

Nu vreau să discut aici toate aspectele şi teoria acestui conflict. Propun în schimb analiza profundelor sale rădăcini ideologice. Viziunea pe care o am în legătură cu principalele evenimente se bazează pe A Patra Teorie Politică, ale cărei principii le-am descris în cartea mea cu acelaşi titlu, apărută în limba engleză la Editura Arktos, acum câţiva ani.

Prin urmare, nu voi studia războiul Occidentului cu Rusia evaluându-i riscurile, pericolele, problematica, costurile sau consecinţele, ci sensul ideologic al acestuia la scară globală. Voi analiza sensul unui astfel de război şi nu războiul-însuşi (real sau virtual).

Patriarhul muzicii ruse. Cu aceste cuvinte l-am numit pe Mihail Gulko/ Михаил Гулько. Nu eu i-am zis aşa, ci ruşii, colegii şi admiratorii lui din URSS/Rusia. Şi i-au zis patriarh, deoarece interpretul s-a născut în 1931, la Harkov, în Ucraina. Nu am cum să povestesc aici despre toata viaţa artistică a marelui bard. Amintesc doar că, de pildă, în 1999, cîntecele lui au fost incluse în colecţia „Legendele chansonului rusesc”. Din Rusia, Gulko  a ajuns la New York, unde şi-a dus talentul şi repertoriul. Insă, sufleteşte, Gulko n-a plecat niciodată din Rusia. Mereu prezent acasă, artistul a făcut din cîntecele populare ruseşti  o scenă pe care se derulează istoria Rusiei. Acum îl veţi asculta cîntînd „Господа офицеры”/”Domnilor ofiţeri”, militarii fiind unul din motivele cele mai populare în muzica rusă. Va amintiţi, desigur, de piesa cu titlu omonim a lui Oleg Gazmanov. Acesta însă aducea motivul militar în imediata actualitate. Ca şi atunci, Rusia rămîne, vedeţi şi voi, marcată de tema militară.  Haideţi, deci, să-l ascultam pe patriarh! Şi nu uitaţi să învăţaţi textul...
A doua piesă, care îmi place şi mie tare-tare mult, este interpretată de doi tineri din Bielorusia: Vladimir si Radosvet. Cîntecul, impregnat de patriotism, s-a bucurat de un succes imens si se numeşte „Не Сдавайся, Родина”/ „Nu te da bătută, patria mea”. De fapt, şi foarte important, la aceste cuvinte din titlu se mai adaugă o propoziţie care spune totul: „я с тобой - sint cu tine”. „Nu da-ndărăt, patrie, eu sînt cu tine...” De cînd n-am mai auzit la noi astfel de cîntece, ia spuneţi?! Vedeţi, asta e diferenţa pe care mulţi nu o înţeleg. Ruşii chiar au o patrie. O matcă. O albie prin care curge fluviul identităţii lor, chiar dacă graniţele se mai mişcă...
Am evitat sa încep grupajul cu clipul care urmează. Pe fundalul unor cutremurătoare imagini document, Igor Rasteriaev /Игорь Растеряев  ne povesteşte, acompaniindu-se la acordeon, despre drumurile ruseşti: „Русская дорога”. Care drumuri? Păi, cele pe care le vedeţi în imagini. Drumurile care au dus către Eliberare. Drumuri de jertfă şi de durere şi drumuri de vitejie. E încă un cîntec care ne arata ca ruşii ştiu, simt că au o patrie. Iar doar reiau: chiar dacă graniţele pot fi fluide, căci aşa le face istoria, Rusia e patria din inima ruşilor, e  căldura, e căminul, e mesteacănul,  e izba, e maika din suflet...
M-a gîndit cum să vă trec de la acele imagini de război într-o alta tonalitate. Şi am ales pentru dumneavoastră piesa lui Mihail Krug / Михаил Круг, „Magadan”/”Магадан”. Magadan e un cunoscut port la Marea Ohotsk. Mihal Krug, acest Frank Sinatra al muzicii ruse, a făcut din Magadan un şlagăr: clipul despre o Rusie care trăieşte în pace are peste 1800 000 de  vizitatori. Ce voce are interpretul, care a fost şi un extrem de dăruit compozitor, auziţi şi voi! Am folosit timpul trecut, deoarece, aşa cum v-am spus atunci cînd am vorbit despre soţia lui, Irina Krug, Mihail a fost asasinat la Tver, în urmă cu cîţiva ani. Au rămas în urma lui cîntecele, la fel de populare ca odinioară, cînd Mihail era în viaţă.
Ei, şi dacă ne-am liniştit un pic, haideţi să ne îndulcim inima cu doua cîntece de dragoste. A cincea piesa din grupaj se numeşte, aşadar, „Любовь” / „Iubire” şi e interpretată de Konstantin Derr / Константин Дерр. Interpretul s-a născut în regiunea Krasnoiarsk şi s-a tot ocupat de muzică. Ce voce agreabilă are, auziţi şi voi, iar poezia textului a cucerit inimile: Любовь которая умеет ждать / Любовь которой вечно быть / Iubirea pe care ştiu să o aştept/Iubirea pentru totdeauna... Sînt convinsă că îl veţi căuta pe net şi că vă veţi cufunda în sublimul altor cîntece de iubire... Aşa cum fac şi eu.
L-am lăsat  pour la bonne bouche pe Saşa Yagya, dragul de el! „Святая гордая красивая” / „Sfînta, mîndra, frumoasa” e o mărturisire de dragoste, pe care şi-ar dori-o orice femeie. Saşa nu cîntă, ci trăieşte sentimentul, e atît de  îndrăgostit, e tulburat, e la picioarele ei... Care femeie ar putea să-l asculte şi să-l privească fără să viseze măcar?! Iubirea e frumoasa şi ca iluzie...

...

        Se stie ca ziua de 8 Martie este Ziua Internationala a Femeii.Se cuvine ca sa lasam deoparte toate evenimentele nefaste ca au loc in lume si,pe langa traditionalul buchet de flori si alte cadouri pe care noi,barbatii,le oferim doamnelor noastre in aceasta zi,sa gasim cuvinte de apreciere si recunostiinta pentru tot ce fac acestea zi de zi pentru noi,pentru copiii nostri si pentru semenii din jur.Trebuie sa recunoastem ca femeile,in ciuda fizicului delicat si a gingasiei lor,sunt niste luptatoare care in majoritatea cazurilor ne dau lectii noua,barbatilor.Ele nu poseda forta bruta in muschi si pumni,insa au alte virtuti:perseverenta,rabdare,tenacitate,castigand in viata batalii asa cum nu o pot face barbatii.Pe langa menaj,cresterea copiilor si toate treburile dintr-o gospodarie,femeile exceleaza  in cariera,alaturi de barbati,intrecandu-i adesea.Se cuvine asadar sa punem in lumina cuvantului tot ceea ce fac tovarasele noastre de viata pentru noi si pentru aceasta lume.
       In cele ce urmeaza,voi prezenta exemplul unor doamne pe care le cunosc si care merita,prin tot ceea ce fac,respectul si aprecierea noastra.Voi incepe cu tovarasa mea de viata,Simona Radulescu. De-a lungul celor 28 de ani de casnicie, Simona a facut tot ce este posibil ca familia noastra sa fie una frumoasa, s-a straduit din rasputeri ca baiatul nostru, Mircea, sa creasca frumos si armonios. Cand vicisitudinile vietii au facut ca sa ramanem amandoi fara locuri de munca, prin energia si ambitia ce o caracterizeaza, a avut initiativa demararii unei activitati private, in care facem amandoi echipa comuna, luptand mereu cu un mediu potrivnic si cu ipocrizia autoritatilor. Am pornit impreuna, mergem si vom merge impreuna.
     

Tin neaparat sa prezint un articol proaspat publicat pe site-ul VOCEA RUSIEI de un bun prieten,Vasile Andreescu.Acest articol amplu,redactat in spiritul erudit  al autorului,prezinta pana in cele mai mici amanunte trecutul si prezentul Ucrainei cat si ale tarilor invecinate,si trage concluziile necesare pentru ca liderii intregii Europe de Est sa-si cladeasca un viitor sigur,care sa nu fie amenintat de poftele expansioniste ale"vitelului de aur" de peste ocean.O lectie de istorie pe care,dragi cititori,va invit sa o studiati in amanunt! Felicitari,Vasile Andreescu!

Ucraina si lectia sa

Lectura placuta!

Cu gîndul la evenimentele din aceste zile, am căutat un clip cu care starea mea să vibreze,  iar înregistrarea m-a înlăcrimat. Este vorba de interpretarea pieseiDeni Pabedi (Ziua Victoriei). Aceasta se întîmplă în  Sankt Peterburg (Leningrad), unde zeci de veterani sînt prezenṭi în tribune, la parada militară. Le vezi uniformele de gală, le vezi decoraṭiile şi, mai ales, le vezi ochii, în lacrima cărora plutesc amintirile. Vezi cum le tremură bărbia de  emoṭie şi cum, deşi căzuti în senectute, foştii combatanti aleargă cu gîndul pe cîmpurile de luptă de odinioară. Multi dintre ei îngînă cîntecul de victorie şi, pe fondul acestui spectacol, percepi patriotismul, spiritul de sacrificiu, adevărata iubire de tară. Veteranii aceştia sînt ca o lecṭie de istorie şi de morală. Peste o vreme, ei se vor stinge şi tocmai de aceea asemenea înregistrari se cuvine să fie adunate ca-ntr-un muzeu  al trecutului. Priviṭi-i, deci, 10 minute pe aceşti bătrîni cuminṭi şi imaginaṭi-vi-i tineri şi cu arma în mînă. IMPOTRIVA NAZISTILOR.

Am încercat să fac o trecere cuviincioasă de la spectacolul patriotic de care povesteam, către celelalte piese din grupaj. Si am ales un tînăr venit din Belarus să concureze la teleshowulGolos Rosii. Serghei Volcikov interpretează - după ce-şi face 3 mari cruci ortodoxe - Aria lui Mister X,  de o manieră absolut profesionistă. Atît de profesionistă şi atît de impregnată de talent, încît Alexandr Gradski, un mare muzician rus, membru al juriului, se învîrteşte scurt pe scaun şi apasă pe buton, încă de la primele note ale interpretului. Dar ce să vă povestesc eu?! Veṭi vedea clipul.

Este însă şi momentul să aduc o corecṭie. Spuneam, în articolul anterior, că Narghiz  a cîştigat concursul. Nu. Pe primul loc a fost Seghei. Si nu pentru că Narghiz nu ar fi meritat. Dar cînd există doi protagonişti la fel de talentaṭi, funcṭioneaza alte criterii. Aşa este firesc. Prin urmare, Narghiz, în ordinea aparentă a lucrurilor, e pe locul al doilea. In ordinea talentului, însă, ea stă alături de Serghei.

Pe Sofia Rotaru o mai cunoaşteṭi?! Sigur că o cunoaşteṭi. Si o iubiṭi. Si îi iubiṭi şi vocea caldă, pasiunea cu care interpretează. Iată pentru ce v-o şi prezint, în videoclipul care urmează. Piesa se numeşteLavanda - şi e un hit. Cele peste 1.400.000 de vizionări o confirmă. Ceea ce-mi displace mie, sînt însă cei doi Muppetsi care comentează pe fondul interpretării. Dar poate pe voi vă amuză...

A patra piesă se numeşteПотому что нельзя быть красивой такой/Nu poate fi(pe lume) ceva mai frumos şi este interpretată de prietenul nostru, Saşa Yagya, alături de trupa Belîi Orel, la concursul anualSanson goda. Saşa este aici extrem de atrăgător şi ne cucereşte definitiv inimile. Nouă, doamnelor. Insă ştiu că toṭi iubitorii de muzică îl îndrăgesc pentru talentul, pentru autenticitatea, pentru firescul lui. Cîteodată îmi şi zic: Bine că nu mai am 20 de ani, că sigur  fugeam în Rusia, să-l cuceresc...

Ei, am ajuns şi la a cincea piesă:"Поздняя любовь"/ Iubire tîrzie.  O interpretează un binecunoscut actor, Alexandr Domogarov care, pînă în acest an, a jucat deja în 78 de filme. Si a tot cîntat. Aici cîntă alături de M.Alexandrova, cu care face cuplu de interpreṭi. Titlul piesei vorbeşte de la sine; textul îl aveṭi dedesubtul clipului. Dar ştiti şi singuri, sînt convinsă! De ce i se spune iubirii "tîrzie" e discutabil. Iubirea e doar iubire. Indiferent de vîrstă. Mie mi se strînge şi acum stomacul şi îmi tremură picioarele cînd mi se pare că îl zăresc pe stradă pe omul pe care îl iubesc de 34 de ani… Sînt toată emoṭie...

Stati să-mi revin şi să cobor pe pămînt. Adică pe scenă, alături de Piotr Dranga. Vi-l amintiṭi? E băiatul cu acordeonul, din clipul în care interpretează alături de Marina Deviatova. Concertul din videoclip e o înregistrare de la  spectacolul de la cea de-a 225-a aniversare a Flotei Mării Negre. Dacă nu recunoaşteti ce cîntă Piotr, vă spun eu:Smuglianka moldovanka, piesă de mare-mare succes, pe care ruşii o cîntă cu deosebită plăcere. Sigur că observaṭi ce succes are Piotr! E, categoric, un virtuoz, un mareşal al acordeonului, un talent înnăscut. Odată am să vă prezint şi un clip vechi, în care începătorul Piotr Dranga cîntă pe-o stradă, pe lîngă un chioşc de ziare. Talentul, însă, răzbeşte. Urmăriṭi-l astăzi pe băietanul acesta vioi si vesel, care e, de fapt, un mare artist, cum îi bucură pe spectatori, undeva,  aproape de Marea Neagră. Pe la Sevastopol. Aplauze!

 

...

  Evenimentele din Ucraina au trecut,se pare, de la faza fierbinte la o faza latenta.Care risca sa se transforme din nou intr-una fierbinte. Acum, autorii morali si organizatorii acestei lovituri de stat se ocupa cu implementarea noilor structuri provizorii de conducere,organizarea unor alegeri"democratice si transparente", care sa puna in fruntea tarii"cadrele de nadejde" ce vor alinia Ucraina"pe drumul ireversibil al democratiei".Ca acest drum inseamna aservirea totala a tarii fata de SUA si UE, instrainarea avutiei nationale, transformarea populatiei intr-o masa de sclavi menita sa furnizeze bratele de munca ieftine pentru Occident, o stiu foarte putini ucraineni, din pacate. Ca SUA doreste sa foloseasca Ucraina si ca baza de atac impotriva Federatiei Ruse, iar o stiu putini, desi este fapt evident. Deocamdata, cei mai multi ucraineni viseaza,se pare, la "cornul abundentei" ce-si va revarsa incarcatura peste ei odata intrati sub aripa ocrotitoare a SUA si UE.
   Publicul din Romania priveste desfasurarea acestor evenimente cu detasarea omului care a trecut prin toate acestea acum mai bine de douazeci de ani.Oricine urmareste comentariile de pe site-ul"Vocii Rusiei" in limba romana cat si comentariile pe pagina de Facebook aferenta,poate sesiza acest lucru.Din toate aceste comentarii,se desprind doua idei de baza:1)ca evenimentele din Ucraina au avut la baza ACELASI SCENARIU care a fost aplicat si in Romania anului 1989. 2) ingrijorarea ca fortele care aplica acest scenariu isi fac nestingherite de cap.
   Deocamdata,din informatiile vehiculate in media romaneasca si din transmisiile canalelor occidentale CNN si BBC, aflam ca prin vistieria Ucrainei bate vantul iar noii lideri solicita ajutor financiar de zeci de miliarde de dolari. Se sugereaza ca acest vid financiar este cauzat de luxul in care s-a lafait presedintele Ianukovici in vila sa, dotata neaparat cu robinete aurite; ca acesta, impreuna cu apropiatii sai, au transferat sume mari peste granita. S-a folosit exact acelasi cliseu propagandistic ca in cazul lui Ceausescu, pentru a se masca adevarata lovitura de stat: in timp ce violentele din Ucraina erau in toi,cand curgea sange pe strazi,niste"baieti destepti" aflati in structurile financiar-bancare ale tarii au sustras rezervele valutare ale tarii  si le-au transferat in vistieriile puterilor occidentale. Fiindca, nu-i asa, trebuia ca initiatorii si organizatorii "revolutiei maidaneze"sa isi recupereze"investitia" si sa obtina un profit substantial. Iar cu restul ramas sa se imbogateasca peste noapte colaboratorii locali. Cat de curand vom vedea noi oligarhi, prezentati drept "oameni de succes",care "au reusit". Asa s-a intamplat si in Romania...
  Asadar, viitorul Ucrainei"democratice" arata astfel: fara bani in vistierie, cu activitatea economica paralizata din cauza tulburarilor, tara este in totalitate la mana puterilor occidentale, a marilor corporatii transnationale si a organismelor financiare in frunte cu FMI. Iar liniile directoare trasate de aceste entitat i"democratice" vor fi urmatoarele: separarea puterilor in stat, ruperea legaturilor economice cu "dusmanul de moarte" de la rasarit, liberalizarea preturilor si taierea subventiilor, privatizarea fortata, reforma fortelor armate. Astfel, vor creste preturile la utilitati, vor avea de suferit sistemul sanitar, sistemul de pensii, invatamantul, cultura etc. Prin disparitia pietei de desfacere din est, intreprinderile industriale vor deveni falimentare,vor fi inchise sau "privatizate", adica date pe pret de nimic marilor corporatii transnationale. Somajul va lua proportii de masa iar cei ramasi fara loc de munca vor fi fortati sa ia calea Occidentului, devenind masa de sclavi necesara pentru muncile grele si prost platite.
  Fortele armate vor fi "restructurate pe principiul eficientei",prin reducere masiva,atat ca efective,prin eliminarea serviciului militar obligatoriu,cat si ca tehnica de lupta,care va fi ori dezmembrata,ori pusa la dispozitia traficului international de arme.Iar cadrele militare ramase in sistem vor fi"profesionisti",mai exact mercenarii de care are nevoie NATO in"teatrele de operatiuni"amplasate la dracu-n praznic,pe post de carne de tun.Iar militarii trupelor BERKUT vor fi,in mare parte,reincadrati in noile structuri de mentinere a ordinii publice.Adica viitorii jandarmi,dotati cu toate cele necesare pentru apararea"ordinii constitutionale si a statului de drept".Concret,acestia vor fi extrem de grijulii cu"domnii interlopi" dar vor fi intransigenti cu cei care vor protesta contra saraciei,a polarizarii sociale,a privarii de drepturi elementare.Si,mai ales,vor apara interesele corporatiilor straine,vor ciomagi cu simt de raspundere pe batranii care isi vor apara putinul avut de poftele acaparatoare ale unor companii gen Chevron.Eficienta va fi maxima in acest caz:un jandarm la doi protestatari,ca in cazul Pungesti.
  Iar prin"separarea puterilor in stat", litigiile de orice fel vor fi solutionate numai in justitie.Aceasta,impreuna cu procuratura,cu organele de cercetare penala,cu administratia penitenciarelor,vor fi"reformate",devenind"institutiile statului de drept",controlate de fapt din afara,prin intermediul ambasadei SUA.Iar sefii acestor institutii vor fi numiti cat se poate de"democratic"de la Washington.Va fi asadar o separare in scopul subordonarii fata de o putere straina.Bineinteles,SUA,care va avea primul cuvant de spus si primul ordin de dat,prin intermediul ambasadorului american de la Kiev.Drept este ca si UE va exercita un control asupra acestei tari.Insa,pana la integrare,rolul va fi unul secundar.
  De remarcat graba cu care conducerea provizorie a luat masura suspendarii dreptului minoritatilor nationale de a se exprima in limba materna.Chipurile,pentru caracterul unitar al limbii ucrainene ca limba de stat.Autorii acestei initiative sa nu-si faca nici un fel de iluzii: prin propaganda exercitata de mass-media si de companiile transnationale,limba ucraineana va deveni una extrem de pestrita,intesata cu cuvinte si expresii provenite din engleza.Din"ucrainogleza" rezultata nu vor lipsi cuvinte ca:"job","target","training","dealer","retailer" si multe altele.Cativa ani buni de asemenea"ofensiva lingvistica" sunt suficienti pentru ca ucrainenii sa inceapa a uita cine sunt! Nu-i de glumit cu propaganda media,care utilizeaza principiul'picaturii chinezesti"pentru spalarea creierelor in masa! Sa nu se mire nimeni daca,peste ani,vor fi uitate nume mari ale  acestui popor,ca Taras Bulba, Mihail Solohov,Gogol,Serghei Bondarciuk!
  Frumoase perspective ofera"democracy"nu-i asa?  Insa nu toti cetatenii Ucrainei sunt convinsi de acest"viitor luminos";au perceput deja fata sa intunecata,ajutati chiar de noua"putere democratica",prin graba cu care a luat primele masuri:suprimarea dreptului la exprimare in limba minoritatilor,cresterea pretului la intretinere,gaz si electricitate,cresterea varstei de pensionare,etc.Si protesteaza cu tot mai multa forta,in estul tarii.Le doresc succes in lupta lor,sa se lepede de aceasta plaga impusa prin forta si violenta de catre Occident!
  O intrebare ramane,staruitoare:cum se face ca,la mai bine de doua decenii de la implementarea"revolutiei" in Romania,dupa recentele"revolutii"implementate in lumea araba,exact dupa acelasi scenariu,Ucraina a fost prinsa,la randul sau,pe picior gresit?Autoritatile acestei tari,serviciile sale speciale,nu au putut sa invete din experientele tarilor lovite deja de acest fenomen? Romania vecina,cel putin,ar fi fost cel mai bun"studiu de caz"prin bogatia de informatii! Nu cumva toata propaganda conceputa in laboratoatele Pentagon si CIA despre"democratie" si "visul american" este una extrem de perversa,care subjuga in tacere constiinta colectiva a unor popoare intregi?Virusul"Democracy",ca orice alt virus,nu cumva provoaca epidemii in masa,paralizand natiuni intregi? Cine va gasi antidotul?

Primul clip e în afară de concurs. L-am ales deoarece aşa doresc eu să arate iar Ucraina. Pentru că doresc ca pe Maidan sa se afle iar ansamblul Teatrului muzical “Gerela”. Pentru că vreau ca ucrainenii să ii asculte iar şi să-i aplaude. Să fie liniştiţi şi zîmbitori.
Îmi amintesc de un popas de 5 ore si jumătate în Kiev, în  drum spre Moscova. Aşteptam să se schimbe garnitura şi mă plimbam pe-acolo. Deodată, am auzit un glas vesel şi m-am întors. O ucraineancă blondă şi mai dolofană, o femeie simplă, dansa în cerc  cu o… mătură şi cînta din toţi bojocii. “Interpreta” deborda de veselie, era toată un cîntec şi-un joc, fericirea i se citea pe chip, rîdea din toata inima, era VIATA însăşi. Probabil că şi luase ceva la bord mai înainte, însă asta o ajuta să fie dezinvolta. N-am s-o uit niciodată! Cînd spun Ucraina, întotdeauna îmi apare în faţa  ochilor femeia aceea fericită din gara Kiev. Deie Domnul ca ucrainenii să arunce armele, oricare  ar fi acestea, şi să se întoarcă la fericirea de-a dansa cu o mătură! Şi să nu uităm că Rusia de la Kiev a început şi ca Prinţesa Olga, a Kievului, mama cneazului Volodimir, a fost aceea care i-a creştinat pe ruşi. Iar dinastia Rurih tot de acolo a pornit, de la unificarea triburilor ugro-finice cu acelea slave. De aceea, după mine, şi este atacată, în plan spiritual, Ucraina: acolo e izvorul genetic al Rusiei, matca.
Şi acum, să ascultăm şi prima piesă din top. Vă spuneam, în articolul precedent, că eram în căutarea piesei Невидимый/Nevăzut, interpretată de dragul meu Saşa Yagya. Saşa e un artist total, are prezenţă scenică, are mimică, are inimă. Are şi poveste în cîntece. Şi are şarm. Îl iubesc de nu mai pot… Şi cred ca v-am convins şi pe voi de calitatea lui.
А doua piesă este un hit. Peste 3 milioane de vizionări ale clipului e o realitate care-mi sprijină afirmaţia. Chiar dacă Grigori Leps a trecut şi printr-o poveste mai strîmbă, talentul său nu poate fi ignorat. Grigori e un mare, foarte mare cîntăreţ. Georgianul originar din Soci (Grigori Viktorovici Lepsveridze e numele sau din paşaport) excelează în soft rock şi chanson rusesc. Asemeni lui Saşa, şi el este un autor total: scrie versurile, compune, interpretează. Textul şi muzica din această piesă nu ii aparţin însă. Clipul se intitulează - Я счастливый. Adică: Sînt fericit. Vedeţi si gestul pe care îl face cu mîna, imitînd alunecarea fericită a delfinului prin mare… Chiar sînt foarte curioasă ce notă îi veţi da!
Interpretul celei de-a treia piese se numeşte Artur Rudenko, ucrainean din Lozovaia, Harkov. Artur are doua mari talente: este un excelent sportiv şi are o voce frumoasă. A practicat atletism şi a ajuns  fotbalist. Dar cînta, şi prietenii apreciau mult asta. Unul din ei, aflat la Moscova într-un restaurant şi fiind cu chef, l-a sunat si l-a pus să cînte la telefon pentru compania în care se afla. Artur a cîntat şi a cîntat atît de fain, încît a ajuns şi el la Moscova, invitat să susţină un recital în acelaşi restaurant. De acolo n-a durat mult să ajungă pe marile scene. S-a stabilit la Moscova şi acum îl vedeţi şi îl auziţi pe scena concursului “Cîntecul anului” – ediţia 2010. Piesa se numeşte  "Забыть нельзя"/ Să nu uităm. Ce cîntec frumos şi ce destin interesant…
Apropo de concursuri, aş suferi dacă nu v-aş prezenta clipul următor. Interpreta, Nargiz Zakirova, originară din Uzbekistan, a plecat cu 20 de ani în urmă la New York. Cîntăreaţa a simţit însă nevoia să se întoarcă şi, astfel, a participat la “Vocea Rusiei”, marele concurs muzical anual din Federaţia Rusă. Deşi cînta în engleză (dar o găsiţi pe net şi cu o piesă interpretată în rusă), artista a subjugat sala şi juriul, iar mie, atunci cînd am auzit-o, mi-au dat lacrimile. Şi am mai ascultat-o o dată. Şi iar mi-au dat lacrimile. Şi tot aşa… Nargiz este o artista cu un colosal talent, dar şi cu o personalitate inedită. Are 42 de ani. Priviţi-o şi ascultaţi-o! Am dorit s-o aşez în fruntea listei, căci îi taie pe toţi la talent, chiar si pe Bryan Adams, zic au, dar m-a oprit doar faptul că piesa, pe care o cunoaşteţi foarte bine - Please, forgive me nu e interpretată în rusă. O asculţi pe Nargiz si nu-ţi mai vine să prezinţi pe nimeni nici înaintea ei şi nici după ea… Sigur Allah i-a pus mina pe cap atunci cînd a venit pe lume! Vă mărturisesc că am mai ascultat-o o dată şi iar am plîns. Ce voce şi ce forţă interpretativă extraordinară are! Sînt copleşită…
Ei, scuturaţi-vă ca să vă împrăştiaţi emoţia  şi plăcerea în tot corpul, adunaţi-vă, liniştiţi-vă şi haideţi să coborîm uşurel din înalturi. Am stat şi m-am frămîntat ce să vă dau, ce să vă dau, ceva care să fie vesel, ceva care să ne schimbe starea  de melancolie (dacă se mai poate), ceva care să facă trecerea spre surpriza care vine cu a şasea piesa. Şi am ales un grup, care poate fi numit si muzicalo-comic. Acesta se numeşte Dilijans iar piesa în stil/decor retro sau, mă rog, sceneta interpretată se numeşte Хочу мужа /“Vreau un bărbat”. Pe mine mă amuza şi-mi aminteşte de ucraineanca veselă tare, care dansa cu mătura în gara din Kiev. Au ceva în comun sceneta asta muzicală şi aceea din Kiev. Poate accentul comic.
Ia  ziceţi, copii, v-aţi mai revenit? Căci acum, vorba lui Vadim Kojevnikov, "Vi-l prezint pe Baluev"! Urmează, adică, surpriza. Mă abţin de la comentarii. Nu că nu le-am făcut sau că nu le-aş face dar stric distracţia dacă nu-mi ţin gura. Vă pot spune, însă, doar atît: e de bine! Veţi fi încîntaţi! Foarte, foarte încîntaţi. Va pup şi „audiţie plăcută”!

...

Vă prezentăm o carte interesantă, intitulată "Studii privind relaţiile româno-ruse şi româno-sovietice", elaborată sub patronajul Academiei Române şi tipărită în anul 1958. De remarcat faptul că, în anii '50, a existat singura iniţiativă privind o cooperare comună în vederea studiului relaţiilor româno-ruse pe cât mai multe planuri. Cartea este rodul activităţii unui colectiv de specialişti, atât din România, cât şi din fosta URSS. In ciuda faptului ca se foloseşte pe alocuri un limbaj proletcultist specific acelei perioade, documentarea amănunţită constituie nota dominantă. Putem remarca acest lucru parcurgând această lucrare capitol cu capitol, începând cu elementele comune în plan lingvistic, continuând cu istoria comună a celor două popoare. Susţin cu deosebire studiul amănunţit al capitolului privind istoria schimburilor comerciale dintre Rusia şi Principatele Române, ulterior dintre Rusia şi România. De ce? Pentru că putem vedea dezvoltarea în timp a unei pieţe care a existat şi care mai poate exista cu succes! Iar pe baza unui asemenea studiu, putem pune bazele relansării cooperării, cu precădere a celei economice dintre România şi Rusia! 
 Vă dorim lectură plăcută!

Download: "Studii privind relaţiile româno-ruse şi româno-sovietice"

  Ati vazut cum actioneaza un tsunami? Daca urmariti cu atentie inregistrarile TV ce au surprins direct acest fenomen catastrofal,veti observa ca la inceput pare o joaca:iata,vine un val care se sparge zgomotos de tarm.Privitorii aflati in zona,uimiti de spectacol,nu realizeaza ca in spatele acestui prim val vine hoteste al doilea,mai mare,care deja ajunge la picioarele lor.In acel moment oamenii realizeaza pericolul,dau sa fuga,dar este prea tarziu;un al treilea val,si mai mare,acopera tot:oameni,vehicule,case,cam tot ce se afla in calea sa.Iar cand aceste valuri se retrag spre ocean,poarta cu ele,ca o masa diforma,tot ce a existat pe acel tarm: oameni,case,vehicule,adica resturile a ceea ce a fost in urma cu nici un minut o asezare umana,plina de viata.
  Ei bine,valurile crizei mondiale la care facea referire d-l Piotr Iskanderov in articolul sau publicat in"Vocea Rusiei"pot avea efect de tsunami:
Valurile crizei mondiale se sparg in Romania si Ungaria?
Deoarece,asa cum am aratat,acele valuri au fata lor nevazuta,ceea ce face ca directia si suprafata ce o pot cuprinde sa nu fie cele anticipate.Iar tarmul de care se sparg aceste valuri sa aiba,la randu-i,fata sa nevazuta.
  In cele ce urmeaza,voi veni cu detalii despre fata nevazuta a tarmului numit Romania.O fata pe care nu au cum sa o vada marii specialisti si analisti economici,autorii tuturor analizelor si prognozelor prezentate de marile trusturi media.De aceea eu,un om care traiesc in Romania,care cunosc realitatea vietii cotidiene,doresc sa vin cu necesarele completari la articolul sus-mentionat. Tocmai pentru a prezenta situatia concreta din tara,asa cum bine preciza d-l Vladislav Belov,in declaratia sa pentru"Vocea Rusiei".

Olimpiada de la Soci încă nu s-a încheiat. Se cuvine a fi onorate organizarea ei desăvîrşită, marea ospitalitate a ruşilor.  Iată pentru ce va propun sa deschidem rubrica cu un excepţional potpuriu al Ansamblului Alexandrov. Avem şi muzică, avem şi dans. V-am oferit déjà piesele interpretate aici de soliştii ansamblului,  dar sînt convinsă că le veţi reasculta cu mare plăcere!
Va atrag atenţia asupra punctului final din acest clip. Este vorba de spectacol de adevărată prestidigitaţie muzicala, dăruit publicului de formaţia de toboşari de la Şcoala de muzica militară Suvorov. Vă asigur că oricare dintre aceşti tineri virtuozi echivalează cu marii baterişti ai lumii. Sînt absolut uimitori. Ii veţi iubi!
Rămînem în aceeaşi atmosferă militară cu următoarea piesa din grupaj, pe care demult doream să v-o prezint. Este vorba de ПОРУЧИК ГАЛИЦИН, un mare cîntec rusesc, dar nu şi sovietic, în interpretarea unui alt as al muzicii ruse, Alexandr Malinin. Cîntecul, al cărui autor este Mihail Zvezdinski, povesteşte despre suferinţele ofiţerilor fostei Armate albe, după nimicirea acesteia în timpul Revoluţiei din Octombrie. Ultimele versuri  ale cîntecului (Поручик Голицын, а может, вернемся?/ Зачем нам, поручик, чужая земля? - Locotenente Goliţîn, am putea sa ne-ntoarcem?La ce bun ne este pămîntul străin?) impresionează  orice inimă.

Dragi cititori, vă recomand să citiţi o carte interesantă, intitulată "Rusia Contimporană". Scrisă în 1898 de Matei Draghiceanu, inginer geolog, membru al Academiei Române, această carte este o descriere interesantă şi documentată a Rusiei  sfârşitului de secol XIX. Vă sugerez să citiţi cu atenţie introducerea, căci este un îndemn valabil şi astăzi la deschidere, la cunoaştere reciprocă, la înlăturarea prejudecăţilor ce stau între cele două ţări şi popoare ca urmare a neînţelegerilor istorice, la cooperare! In ciuda scrierii arhaice a anului 1898, sunt convins de faptul că, apelând la rabdare, cititorii vor afla lucruri interesante privind Rusia acelor ani!

Puteti downloada cartea DE AICI sau de AICI (linkul nr. 2).

Lectură plăcută!

p>Din 1968, cand am urmarit prima oara la TV o olimpiada,cea de la Grenoble, pana in ziua de azi, nu am avut ocazia sa asist la o campanie  atat de mizerabila precum cea declansata in aceste zile de trusturile occidentale de presa si de slugile lor umile din unele tari est-europene (vezi Romania si Republica Moldova). Evident, tinta este Federatia Rusa, organizatoarea editiei 2014 a Jocurilor Olimpice de la Soci. Acest eveniment, pentru care organizatorii s-au pregatit intens ani de zile si a carui festivitate de deschidere a insemnat un spectacol epocal, este intinat cu un suvoi de dejectii mediatice provenite din haznaua occidentala a marilor trusturi de presa.Iar prea-umilele lor slugi est-europene, cu servilismul ce le caracterizeaza, adauga"materie prima" cu ligheanul, cu galeata sau cu roaba, dupa cat ii tin puterile. Sau dupa cat ii duce asa-zisa"minte" din podoaba numita cap,purtat inutil pe umeri. 
Aceasta constatare amara este generata de campania pornita in media romaneasca de"jurnalistii" si "analistii" care de fapt sunt agentii de influenta ai puterilor occidentale, platiti gras cu zeci de mii de euro lunar, cu masini" de serviciu"luxoase, cu vile in zona Baneasa sau in alte zone privilegiate. Toata activitatea acestor"somitati" are ca scop indobitocirea si animalizarea treptata a poporului, pentru a deveni masa de sclavi de care"stapanii din umbra" au nevoie. Si pedepsirea indivizilor cu personalitate,urmata de integrarea in"comunitate" (a se citi turma). Iar un mare eveniment sportiv,organizat de o mare natiune care este independenta,avand in fruntea sa un mare lider care a incurcat serios planurile de globalizare, trebuie neaparat pangarit pentru a nu deveni un factor al transformarii fiintelor amorfe in oameni verticali, cu ratiune, mandrie si personalitate.

Prima piesă este un vechi cîntec popular din Caucaz - Коробейники, scris în secolul al XIX-lea, pe tema unui poem de Nikolai Nekrasov. Piesa a devenit foarte cunoscută în întreaga lume datorită apariţiei sale în Nintendo’s 1989, versiunea Tetris, drept care a şi dobîndit denumirea de “The Tetris Song”. In poem e vorba despre iubirea dintre un tîrgoveţ ambulat şi o ţărăncuţă, Katia. Eu am ales însă acest clip pentru imaginile pe care le prezintă. Astăzi, 7 februarie 2014, se deschid Jocurile Olimpice de la Soci şi cred că merită să-l vedeţi pe preşedintele Putin, cel care a ales locul desfăşurării acestora. Atîtea răutăţi s-au lansat cu privire la aceasta ediţie a Jocurilor, încît se  cuvine să spunem aşa, pe note, ce credem noi.

Cea de-a doua piesă, Катюша,  este arhicunoscută. Am ales-o din două motive. Primul este acela că rimează şi ca imagine cu clipul anterior, iar cel de-al doilea ar fi că mie îmi place mult aceasta interpretare! Surorile Tolmasevi, care între timp au mai crescut, cîntă in aceasta înregistrare in Piaţa Roşie în urmă cu 7 ani, de Ziua Victoriei. Fetitele sînt extrem de talentate, au voce, au si nerv  si, bineînţeles, ele “ţin” de Ansamblul Alexandrov. Vizitatorii clipului pe Youtube sînt în număr de peste 10 milioane si jumătate. O cifră care vorbeşte de la sine!

A treia piesă - Офицеры, interpretată de Oleg Gazmanov, se potriveşte şi ea celor anterioare ei din grupaj. Gazmanov este poet, compozitor şi unul din cei mai populari artişti ai Rusiei. A fost vocalist in trupa Escadron. A cîştigat de 4 ori Gramofonul de aur. Din 2001, este Artist al poporului. A jucat şi în cîteva filme. Sigur că piesa pe care o ascultaţi nu aparţine genului  pop, specialitatea lui Gazmanov. Ea e o creaţie care arata respectul fata de ofiţerii ruşi si de aceea şi vedeţi publicul că se ridică în picioare. Gazmanov a scris şi versurile, el este şi compozitorul piesei.

Apoi schimbăm registrul. I-am rămas fidelă prietenului meu, Alexandr Yagya, şi vă prezint azi un alt cîntec, pe care îl iubesc mult: Неповторимая. E o piesă splendidă, de dragoste, desigur. Începe cu versul: ”Uit cum mă cheamă, atunci cînd te zăresc, îngerul meu…”. De aici încolo se subînţelege ce veţi auzi. Dar mai bine ascultaţi piesa şi învăţaţi-i cuvintele! Poate într-o zi, domnilor,  veţi dori să-i spuneţi unei rusoaice cît de mult o iubiţi! Regretul meu este acela că în clip nu apare Saşa, dar mă recompensez, n-aveţi grijă: mă uit în fiecare zi la el cum cîntă!

Un alt Oleg - Oleg Pahomov - este interpretul celei de-a cincea piese din grupaj. Ea se numeşte “Ninge” /Падает Снег, prin urmare, e de sezon. Olimpiada de iarna tocmai începe. Păhărelele de vodkă îi încălzesc pe bărbaţii din filmuleţ, iar sărutul prelung din finalul clipului arată că afară ninge şi e frig, dar sufletul e cald ca vara. Ca şi Oleg Gazmanov, Pahomov e autor total: compozitor, poet, interpret. Primele piese le-a scris la finele lui 1980 şi, de atunci încoace, a scos 17 albume în diferite ţări. Ia uitaţi-vă pe geam, copii! Ninge? Daca da, e vremea de o vodkă şi... haideţi  sa ne pupăm!

Vã oferim spre consultare o carte a cercetãtorului stiintific Gheorghe G. Bezviconi, întru mai bune cunoastere a istoriei relatiilor dintre Rusia, pe de o parte si Moldova si Tara Româneascã, de cealaltã, din prisma cãlãtoriilor întreprinse de diverse personalitãti ruse, în secolele XV-XIX.

Lecturã plãcutã si instructivã! Descãrcati DE AICI acest volum. 

Vã oferim spre consultare o carte a cercetãtorului stiintific Gheorghe G. Bezviconi, întru mai bune cunoastere a istoriei relatiilor dintre Rusia, pe de o parte si Moldova si Tara Româneascã, de cealaltã, din prisma cãlãtoriilor întreprinse de diverse personalitãti ruse, în secolele XV-XIX.

Lecturã plãcutã si instructivã! Descãrcati DE AICI acest volum. 

Escaladarea violenţelor în Ucraina stârneşte îngrijorare în toată lumea, cu precădere în ţările vecine. Lucru firesc, căci iminenţa unui război civil în această ţară impune ţărilor vecine adoptarea unor măsuri care să preîntâmpine propagarea valului de violenţă pe teritoriul acestora.

Pe lângă măsuri sporite de protecţie şi pază, ţările în cauză trebuie să aibă grijă ca în mass-media lor să nu apară comentarii partizane faţă de elementele aflate în conflict. În cazul când există neînţelegeri vechi bazate pe litigii teritoriale sau probleme interetnice, acestea nu trebuie nicidecum scoase „la înaintare”, întrucât simpla lor menţionare poate fi o veritabilă bombă ce poate duce la escaladarea conflictului, cu consecinţe greu de prevăzut.

România, ţară vecină cu Ucraina, are motive cât se poate de serioase să evite implicarea în „viesparul” ucrainean. În primul rând fragilitatea extrem de mare a structurii sale statale, din bine-cunoscute cauze, vechi de mai bine de 25 de ani de „democraţie” şi în al doilea rând vechile litigii teritoriale cu vecinii. Numai o singura mişcare, cât de mică, făcută de România în direcţia „reparării nedreptăţii istorice faţă de vechile teritorii româneşti din Bucovina de Nord, Basarabia şi ţinutul Herţei”, tocmai în această stare tensionată, ar duce la o reacţie imediată a Ungariei vis-a-vis de Transilvania, şi, foarte probabil a Poloniei faţă de zona Lvov. Într-un cuvânt, o reacţie în lanţ greu de controlat, cu un singur câştigător: Bruxelles, care şi-ar îndeplini dorinţa acelei Europe Unite, formată din provincii în loc de state de sine stătătoare.

Vladimir Vîsoţki (Влади́мир Семёнович Высо́цкий) (25 ianuarie 1938- 25 iulie 1980) este un poet, prozator, cantautor și actor rus din perioada sovietică.

S-a bucurat de o largă apreciere în calitate de autor şi cîntăreţ. În perioada anilor '70 a secolului al XX-lea, cetățenii sovietici își cumpărau casetofoane (o achiziţie destul de costisitoare pentru acele vremuri) anume pentru a putea asculta cântecele lui Vladimir Vîsoțki. Multe dintre cîntecele sale au ajuns aproape folclor, cu alte cuvinte, erau cunoscute practic de toți oamenii sovietici.

Vîsoţki a compus în jur de 600 de poeme și tot atâtea cîntece, a jucat 30 de roluri în adaptãri cinematografice, a fost actor de teatru și a concertat aproape în toate orașele mari ale Uniunii Sovietice, chiar și în cîteva din afara granițelor URSS (Paris, New York ș.a). Întreaga cariera de actor de teatru și-a realizat-o pe scena teatrului "Taganka" din Moscova. Rolul lui Hamlet interpretat de el este și astăzi considerat ca unul dintre cele mai reușite spectacole ale teatrului "Taganka". Vladimir Vîsoţki este autorul volumului de versuri "Nerv", apărut postum, în perioada anilor optzeci. Versiunea românească a acestei cărți a apărut la editura "Univers".

Vladimir Vîsoţki (Влади́мир Семёнович Высо́цкий) (25 ianuarie 1938- 25 iulie 1980) este un poet, prozator, cantautor și actor rus din perioada sovietică.

S-a bucurat de o largă apreciere în calitate de autor şi cîntăreţ. În perioada anilor '70 a secolului al XX-lea, cetățenii sovietici își cumpărau casetofoane (o achiziţie destul de costisitoare pentru acele vremuri) anume pentru a putea asculta cântecele lui Vladimir Vîsoțki. Multe dintre cîntecele sale au ajuns aproape folclor, cu alte cuvinte, erau cunoscute practic de toți oamenii sovietici.

Vîsoţki a compus în jur de 600 de poeme și tot atâtea cîntece, a jucat 30 de roluri în adaptãri cinematografice, a fost actor de teatru și a concertat aproape în toate orașele mari ale Uniunii Sovietice, chiar și în cîteva din afara granițelor URSS (Paris, New York ș.a). Întreaga cariera de actor de teatru și-a realizat-o pe scena teatrului "Taganka" din Moscova. Rolul lui Hamlet interpretat de el este și astăzi considerat ca unul dintre cele mai reușite spectacole ale teatrului "Taganka". Vladimir Vîsoţki este autorul volumului de versuri "Nerv", apărut postum, în perioada anilor optzeci. Versiunea românească a acestei cărți a apărut la editura "Univers".

Deschidem topul de azi cu o celebră si mult îndrăgită piesă, fredonată pe tot mapamondul. E vorba de (Цыганские песни) - Очи чёрные. Ceea ce auziţi, este chiar prima variantă, din 1843, semnată de Evgheni Grebenko. Piesa e interpretată de Ivan Rebroff, un artist de operă,  la fel de celebru în intreaga lume precum bijuteria căreia îi dă glas. L-am ales anume pe el, pentru a sublinia, dacă mai era nevoie, adevărul că muzica rusă  a atras dintotdeauna interpreţi de prima mărime de pretutindeni. Ca, de pildă, şi pe Louis Armstrong. Asta şi probează calitatea ei artistică, capacitatea ei de a emoţiona.
După  cum bănuiţi, Ivan Rebroff nu este rus. Hans-Rolf Rippert, pe numele său real, artistul s-a născut in Germania. In consonanţă, însă, cu rădăcinile  sale ruseşti, Rippert a răspuns chemării sufleteşti şi s-a îndreptat spre muzica rusă. De aceea şi-a şi zis Ivan Rebroff, colindînd lumea ca ambasador al creaţiei populare, să-i zicem, din patria inimii sale. Interpretarea este, aşadar, cultă. Dar daca dumneavoastră doriţi, găsiţi pe net şi variante mai gipsy.
Imediat după Rebroff, vi-l propun pe Alexei Briantev. De ce? Ascultîndu-l, veţi înţelege. Eu, cînd l-am auzit pentru întîia  oară, am tresărit. Interpretul are o voce de operă, din clasa lui Rebroff. După mine, glasul său aduce bine si cu acela al lui Mihail Sufutinski. Iniţial, însă, alesesem pentru dumneavoastră piesa «Ты самая красивая невеста», pe care, independent de mine, a ales-o şi Constantin Lozovschi. Insă din clipul respectiv lipseşte tocmai Briantev. Or, eu voiam sa  observaţi  diferenţa uluitoare între fizionomia de copil cu botic a artistului şi vocea sa profundă, de interpret adult. E ca şi cum adevăratul Briantev si-a ales o masca pentru carnavalul lumii. In afară de asta, figura de păpuşică a lui Briantev este inexpresivă şi atunci cînd interpretează. Se vede şi pe alte clipuri.. Omul pur si simplu nu are mimică, e ca un gramofon: pui acul pe placă şi dinăuntru se aude adevăratul artist. Tocmai de aceea l-am si aşezat între Rebroff si iubitul meu, Saşa Yagya. Briantev are glas de Rebroff, dar lui îi lipseşte cu desăvîrşire ceea ce Saşa are din plin: mimica. Saşa simte  şi arată ce simte, iar Briantev  e o statuie  cu chipul zidit. Sigur că pentru el, ca artist, această imobilitate scenică e un dezavantaj. De aceea e mai bine sa-l asculţi, fără să-l vezi. Acum însă vă veţi mulţumi să îl vedeţi totuşi, demonstrativ pentru ceea ce spun, şi să ascultaţi o poveste de fiecare zi: Tu eşti măritată iar eu sînt însurat/ Ты просто замужем. N-am dat de textul cîntecului, al cărui autor  e chiar Briantev (care se pare ca are, totusi, sentimente) dar cine nu înţelege ce spune cîntăreţul?!? Tu eşti măritată iar eu sînt însurat… Asta-i viaţa!

 Prezentare generala, istoric, forma de organizare

Novosibirsk este al treilea  oras ca marime din Federatia Rusa si cel mai mare oras situat in  Siberia. La 1 ianuarie 2012, populatia rezidenta a orasului numara 1.498.000 locuitori( circa 56 % din totalul populației regiunii Novosibirsk) .La aceeasi data, orașul se întinde pe o suprafață de 502,1 kmp si are o densitate a populației de 2985 locuitori/kmp.

Novosibirsk este situat la intersecția dintre zonele naturale silvo- stepă și pădure , pe platoul Priobsk , adiacent la valea  fluviului Obi ,  la intersecția de coridoare de transport -cheie , utilizate în mod tradițional pentru conexiuni economice dintre regiuni din Rusia , atât în est - vest de direcție ( M - 51 autostrada federala Baikal ) și în direcția nord-sud ( M - 52  autostrada federala Chuisky Tract și fluviul navigabil Obi ) . Distanța de la Novosibirsk la Moscova este de 3191 km .

Дубинушка или русская смекалка“ e un hit. Puţini ştiu, însă, că acest cîntec este foarte vechi si că are si variante. ”Дубина” inseamna “măciucă” iar “русская смекалка” s-ar traduce prin “isteţime rusească”. Pratic, este vorba de genialitatea rusului simplu, capabil să rezolve, prin mecanisme necomplicate, probleme grele pentru care astăzi se folosesc cine ştie ce tehnologii sofisticate. Pe net, cîntecul poate fi ascultat şi în interpretarea marelui Şaliapin. Am ales, însă, pentru dumneavoastră, clipul de faţă, filmat pe malul lacului Baikal, unde o …dubinushka scoate de sub gheaţă un automobil scufundat la 3 metri jumătate. Sincer, nu ştiu cui se datorează marele succes al piesei: impecabilei ei interpretări de catre trupa “Декабрь” ori admirabilei creativităţi populare… Probabil, ambelor.
A doua melodie e cântată de Saşa Yagya. El interpretează de asta data piesa alături de trupa “Belîi Ariol”. Pentru mine una, ”Nu pot (trãi) fara tine/” Без тебя не могу” este, alături de “Prosti”, balsam pentru suflet. Care femeie n-ar dori sã i se spuna: “Nu pot trăi fără tine. Fără tine mă prăpădesc..."?!
Cea de a treia piesa e de-a dreptul suavă. “Огней так много золотых” vine şi din pelicula lui Stanislav Rostotki “Дело было в Пенькове”, a cărei pemiera a avut loc in februarie 1958. In film, rolul tractoristului a fost interpretat de un alt preferat de-al meu, actorul Viaceslav Tihonov, o statuie a filmului sovietic. In clip, drăgălaşa Aliona Petrovskaia face pereche cu Elena Vaenga, într-o dulce interpretare a poveştii de iubire din Saratov. Cele doua cîntăreţe îşi coboară vocile la nivel de şoaptă, aş spune, iar sentimentul pe care îl comunică este copleşitor, deşi textul e scris pentru o interpretare masculină, după cum artistele chiar comentează, cu umor, în final.
Ca sã nu ies din registrul emotional de mai sus, am ales pentru dumneavoastaã una din piesele menestrelului Anatoli Korj, poet, compozitor si interpret cu mare prizã la rusi. Recunosc cã am oscilat în a mã opri la una din compozitiile sale însã, în final, am stabilit: -"Мне говорят" / “Imi spun” e o piesă elocventă pentru tematica poetului şi compozitorului Anatoli Korj. După calitatea clipului nu mă omor, însă. Prefer să îi văd pe cîntăreţi atunci cînd interpretează. Adică piesa să fie “jivoi zvuk”.
Cu următoarea piesă, “Я тебе не верю” a trupei ”Русский стиль“ va plimb tot pe aleile iubirii însă într-o notă dramatică mai accentuată. Piesa e bună, dar nu pot spune că rezonez perfect cu ea. După mine, nu are fineţea sufletească a repertoriului lui Yagya. Ceea ce îmi place de asta data este însă clipul, foarte veridic, fimuleţ care s-ar putea intitula şi “Ce fac bărbaţii”. Uite-acuma, chiar în această clipă…
Am lăsat pentru încheiere piesa “Smuglianka Molovanka”, într-un fel ca să fim în ton cu actualitatea…geo-politică. Dar politica e politică, iar istoria are întotdeauna şi o variantă artistică. Astfel, piesa pe care o ascultaţi  a fost scrisă în 1940 de Iakov Svedov (text) si Anatoli Novikov (muzica), în ritmul folclorului de peste Prut. Iniţial, compoziţia aparţinea unei suite dedicate lui Grigori Kotovski, conducătorul a două revolte din Basarabia (din 1905 şi din 1915) împotriva Imperiului ţarist. La vremea respectivă, autorii  primiseră aprobările politice necesare. După mai bine de 6 decenii, ”Smuglianka” se bucură şi azi de o popularitate imensă, dupa cum vedeţi şi în clip. Ruşii ovaţionează calităţile partizanilor moldoveni, în speţă cele ale femeilor partizan. Am ales anume interpretarea lui Nikolai Baskov, (deci nemilitarizată) pe scena amenajată în Piaţa Roşie din Moscova, de Ziua Victoriei. Este ilustrativă pentru ce spuneam mai înainte: istoria e istorie iar peste vreme domneşte arta. Popoarele se adună, apoi fraţii se mai şi învecinează, după cum bate vîntul intereselor economice, însă  uitaţi-i pe ruşii de azi  cu cîtă plăcere, cu cît antren cîntă ei “Bruneţica moldoveancă”! Politica trece, iar muzica rămîne în sufletele noastre... Istoria poate fi scrisă şi altfel.

N.Red. : Iar acum, vã invitãm la rubrica specialã de VOT, pentru a acorda calificativele dvs. melodiilor propuse în aceastã sãptãmînã... si pentru a le învãta versurile, de asemenea!

 Prima melodie - На поле танки грохотали / Tancurile vuiau pe cîmpie - este interpretată de Elena Vaenga, numită de Komsomolskaia Pravda “una dintre cele mai populare cîntăreţe din Rusia”. Elena, care este şi actriţă (colegul meu, Costantin, e leşinat după ea - o place “ca trup şi ca voce”), interpretează piese de autor, la fel, folk-rock, dar şi cîntece de război, după cum arată şi melodia de mare succes pe care tocmai v-o prezentăm. Născută la 27 ianuarie 1977 (în curînd, îi puteţi ura “La mulţi ani!”), Elena Vaenga, foarte iubită şi în Bulgaria, e o apariţie mobilizatoare, atît prin mişcarea scenică, cît şi prin vocea ei gravă, convingătoare. Clipul, filmat cu celebrul Ansamblu “Alexandrov”, probează încă o dată că al doilea război mondial a creat în Rusia un gen artistic şi o cultură: atît vîrstnicii, cît şi persoanele mai tinere, retrăiesc sau percep cu emoţie dramaticele evenimente evocate muzical. Lacrimile din ochii spectatorilor, cîntecele îngînate de aceştia, vorbesc de la sine.

 Cea de-a doua melodie e “semnată” de iubitul meu cel mai iubit, Alexandr Yagya. “Ятакхочу oбладатьэтойженщиной”/ "Cît de mult doresc să fiu cu această femeie" - e o piesă care incită şi emoţionează pe oricine. Păi cum să nu te colinde fiorul, cînd il auzi pe Saşa cu cît dor ne spune că tare ar iubi anume acea femeie?! Eu, una, parc-aş fi in locul ei…

 De Alla Pugaciova, ce să mai spun?! Cine nu o cunoaşte pe frumoasa si geniala rusoaică? Are o voce care învăluie lumea şi face să cînte marea…”Миллион Алых Роз/ Un million de trandafiri corai” este o piesă senzaţională, scrisă de celebrul compozitor leton Raimond Pauls. După mine, la fel de senzationala piesa “Arlequino” a bulgarului Emil Dimitrov, monument al estradei bulgare, a marcat prima mare etapă artistică a Allei Pugaciova. Au urmat trandafirii si…un alt bulgar, Filip Kirkorov, care s-a îndrăgostit pînă peste urechi de Alla. Cei doi s-au căsătorit şi au tot cîntat, împreună sau separat. Pe frumuşelul armean din Bulgaria, devenit mare vedetă în Rusia, îl vedeţi şi ascultaţi mai departe, cu piesa “Небоиземля/ Cer şi pămînt”. Ia, priviţi la damele din sală, cum îl sorb din ochi!

 Music band-ul Иван Купала din Sankt Petersburg, aduce cu piesa "Брови"/"Sprîncene", o veselă scenetă din viaţa la ţară în Rusia. Totul este foarte colorat: şi costumele-s vioaie, şi piesa - comico-săltăreaţă. E ca şi cum ai intra în Muzeul Satului Rusesc, într-o frumoasă duminică de vară, atunci cînd se “dau” spectacole… Ka-za-ciok!

 In fine, călătoria noastra pe note ne întoarce de unde am pornit: la amprenta muzicală a Marelui Război. De asta dată, am ales pentru dumneavoastră piesa “Плачетсолдат/Plînge soldatul” a trupei U.D.O. Să nu uităm că în trupă cîntă şi un excepţional şi vestit pînă-n America şi-ndărăt chitarist rus, Andrei Smirnov. UDO este, de fapt, chiar numele iniţiatorului acestei trupe – Udo Dirkschneider. Si iată cum un eveniment mondial de o gravitate excepţionala lasă urme ferme în artă: de la cîntecul de autor (G.Portnov), interpretat de o tînără rusoiacă, acompaniată de celebrul acordeon rusesc, pînă la interpretarea hard a unei trupe heavy metal.

Ei, cum vă place?

Noua rubricã muzicalã a site-ului Asociatiei noastre - Muzica sufletului * Музыка души poate fi urmãritã în meniul din partea stîngã a paginii web, sub rubrica Opinii * Мнения. Aceastã rubricã sãptãmînalã vã propune, pentru început, o promenadã sentimentalã prin muzica ruseascã si sovieticã din toate timpurile. Veti putea descoperi si versurile melodiilor si, de asemenea, o laturã interactivã - acordînd o notã fiecãrei melodii, veti contribui direct la stabilirea unei ierarhii a cîntecelor propuse pentru respectiva sãptãmînã.

Iubesc ruşii si Rusia. Am mai spus asta. Am scris că iubesc şi muzica compozitorilor  sovietici/ruşi. Spiritul ei mobilizator. Poezia ei. Aleanul ei. O văd ca pe o solie culturală. De gînduri bune, daca vreţi. Alteori, ca un suport de bucurie sau de lacrimă  sufletească. Muzica rusă, de estradă, să zicem, are o linie melodică aparte, are armonie, are inimă. Are sinceritate. Si-astfel, are şi forţă.
Aşa e şi la bulgari. Au o muzică de estradă minunată. Cu  toate calităţile mai sus enumerate. Nu mă mir: sînt slavi!
Iată pentru ce mă intorc către voi azi cu o nouă rubrică ”AH, MUZICA RUSA!”. Sper ca, prin aceasta, să veniţi mai aproape de ruşi, să vă cuibăriţi şi să vă încălziţi lîngă sufletul lor cald.
Nu sînteti singuri în acest demers. Cel care ne este alãturi, se numeşte Constatin Lozovschi, un om cu caracter de colecţionar: el adună de pe net muzică, literatură, filme. Aşa am şi cunoscut trupa Belii Orel şi apoi pe Alexandr Yagya, muzicianul complex din care talentul curge - cascadă. Provenit dintr-o familie de muzicieni, Saşa cinta la sax, la flaut, la chitară şi, evident ne cîntă si nouă la urechiuşa sufletului. E un artist frumos, "чертовски красивый" (cum spunea despre el o prezentatoare) şi puternic. E fermecător! Imi place cum SIMTE ceea ce cîntă, cum face cu ochiul doamnelor din  sală, cum îi străluceşte lacrima în pupila-i întristată. Am ales pentru voi, astăzi, melodia « Prosti » (Прости - Iartă-mă), de o poezie si de o sinceritate copleşitoare. Si, dacă ar fi dupa mine, v-aş da toată ziua să ascultaţi numai Alexandr Yagya…
 In acelasi registru liric, am continuat cu doi aşi ai estradei ruse: Stas Mihailov si Mihail Sifutinski. Ruşii îi iubesc enorm. Si bulgarii. Poate că şi voi…
Am mai ales pentru voi - şi pentru mine - melodia “Pozovi menia” (Позови меня, Spune-mi pe nume) a trupei Gramofon, o alta vedetă a estradei ruse. In aceste zile, Gramofon se află in Bulgaria, la Plovdiv , unde concerteaza într-un cunoscut restaurant. Membrii trupei au adus cu ei şi-un bucătar rus, iar meniul va fi exclusiv rusesc.
Grupajul musical (în care am inclus textele ce vă pot ajuta să învăţaţi limba) se deschide şi se încheie cu două melodii, de ţară, să spunem: “Serile de la Moscova” (“Podmoskovîie vecera”) si “ A v cistom pole” (А в чистом поле/In cîmp deschis) a trupei Belii Orel. ”Serile de la Moscova” e propunerea lui Constantin. Incepem deci grupajul si îl incheiem într-o nota patriotică, de iubire si admiraţie pentru ţară. Pentru Rusia, fireşte, căci despre ruşi vorbim.
Nu vă ascund că alesesem şi cîntece de război, în interpretarea soliştilor corului Alexandrov. Mi-am zis apoi că “Serile de la Moscova”, clip care arată ca un album de artă arhitecturală (ce frumoasa e Moscova!) şi clipul “A v cistom pole” (numit şi За нами Путин и Сталинград) care încheie grupajul - clip de trecere în revistă pop-rock a realităţii politice, naţionale - dar şi internaţionale culturale ruse creează, de fapt, imaginea de ansamblu a Rusiei de ieri către azi. Continuitatea rusă. Nu mai puţin, imaginea dragostei ruşilor pentru patria lor.
Mă gîndisem, iniţial, să alcătuim un Top. Si nu am renunţat, deşi Constantin spunea că e nevoie să stabilim criterii de selecţie (şi are dreptate!). Noi, ca şi voi, doar iubim muzica din Rusia. Va fi însă rîndul vostru să apreciaţi şi să evaluaţi fiecare melodie pe care v-o propunem. Si, de ce nu, prin aceasta, să învăţaţi şi limba rusă – această metodă fiind una din cele mai plăcute şi mai eficiente de însuşire a unei limbi moderne.
Cum ziceam: Ah, muzica rusă!

...

Îmi este greu să scriu aceste rânduri… Tocmai când căutam să-mi fac o imagine cuprinzătoare asupra atentatului cu bombă petrecut ieri în gara din Volgograd, iată că un post TV anunţă al doilea atentat, petrecut în această dimineaţă, tot în Volgograd, într-un mijloc de transport în comun. Ca orice om normal, stau şi mă întreb: ce o fi fost în capul acelor nefericite femei care şi-au asumat rolul de bombe vii, cu scopul de a ucide cât mai mulţi oameni nevinovaţi, tocmai în ajun de An Nou şi de Crăciun rusesc, pe stil vechi? Şi de ce tocmai la Volgograd? Pentru că, iată, este al treilea atentat sinucigaş petrecut la Volgograd în decurs de trei luni! Aşadar, cine sunt autorii şi care sunt cauzele?
Referitor la autori, se ştie din surse oficiale că sunt femei din Cecenia, înregimentate în organizaţii teroriste de tip islamist, care au acceptat rolul de bombe vii pentru a răzbuna moartea bărbaţilor lor, ucişi în confruntarea cu forţele speciale ruse. Nu este o noutate, întrucât în atentatul asupra teatrului moscovit petrecut cu ani în urmă, purtătoarele de explozibil tot femei au fost! Să fie oare dorinţa de răzbunare mobilul acestor atentate? Puţin probabil, deoarece în cazul actelor de răzbunare comise de femei (mă refer la actele de anvergură, cunoscute în istorie), autoarele nu şi-au pus niciodată viaţa în joc, tocmai pentru a savura din plin satisfacţia răzbunării. Atunci, ce imbold le-a mânat pe nefericitele autoare? Şi, mai ales, cine le-a iniţiat, cine le-a înarmat, cine le-a fixat ţinta?
Dacă luăm ca bază informaţiile existente şi publicate deja în media, răspunsul nu este greu de dat: organizaţiile teroriste cecene, de unde provin atentatoarele în cauză, ca de altfel alte organizaţii teroriste ce cuprind membri de religie musulmană, sunt finanţate, instruite şi dirijate la ţintă, prin filiere saudite, de către instructorii americani din cadrul CIA. Istoria contemporană cunoaşte nenumărate exemple în care aceasta „instituţie de binefacere” s-a implicat, pe tot mapamondul, pentru impunerea „democraţiei, statului de drept”…
În realitate, pentru lărgirea sferei de influenţă a SUA, pentru câştigarea unor noi colonii, numai bune de exploatat la sânge. Şi cu utilizarea celor mai murdare metode, pe care numai o minte bolnavă le poate imagina. Cum ar fi, de exemplu, folosirea femeilor pe post de kamikaze.
De ce un „export de terorism” către Rusia, la sfârşit de an şi într-un singur loc: Volgograd? Aceasta este reacţia de răspuns a SUA la ofensiva diplomatico-economică a Rusiei din acest an, soldată cu un eşec umilitor al „licuriciului” în Siria şi Iran. Ca să nu mai vorbim de faptul că arma „revoluţiei portocalii”, folosită pe faţă şi cu maximă nesimţire în Ucraina, devine tot mai ineficientă şi consumă inutil resurse financiare, fără a da un rezultat favorabil. Enervaţi de această umilinţă perpetua, „specialistii” ciaişti nu au găsit altceva mai bun de făcut decât să se răzbune pe nişte civili nevinovaţi dintr-un oraş al Rusiei, Volgograd. Acel Volgograd care este întipărit cu litere de neşters în istoria universală sub numele de Stalingrad. Acel loc unde, exact acum 71 de ani, evoluţia celui de-al doilea război mondial a cunoscut acea cotitura hotărâtoare în favoarea Naţiunilor Unite, prin eforturile şi sacrificiile inimaginabile ale popoarelor Uniunii Sovietice!
Iată cum „specialiştii” ciaişti speră că, folosind „arma prostului” şi mânjind cu sângele unor cetăţeni nevinovaţi un loc simbolic al Federaţiei Ruse, să profaneze spiritul unei mari puteri, care a dovedit că o lume unipolară, după chipul şi asemănarea Washingtonului, nu poate şi nu va trebui să existe! Deoarece acea lume unipolară este axată pe un ideal strâmb, în care o minoritate extrem de bogată are drept de viaţă şi de moarte asupra unei majorităţi compuse din sclavi, al căror spirit individual este redus la un număr, numit pompos cod numeric personal!
Sincere condoleanţe Rusiei, familiilor îndoliate pentru pierderea celor dragi! Doresc Rusiei să fie fermă pe poziţii, să fie vigilentă, încât asemenea acte mizerabile să nu se mai repete! Iar continuarea ofensivei diplomatice şi economice, întărirea capacităţii proprii de apărare să fie cea mai dură lovitură dată inamicilor lumii fireşti, multipolare! Fii puternică, Rusia!              

Dragi membri si simpatizanti ai Asociatiei noastre,

In aceastã perioadã, a sãrbãtorilor de sfîrsit de an, vã urãm Crãciun Fericit, cu multã fericire, bucurie, cu prietenie, cu dragoste, cu succes si mai ales, cu multã sãnãtate!

Multã fericire, liniste, senin pentru aceste sãrbãtori, ca si realizarea proiectelor celor mai dragi ale voastre!

В эти зимние праздники я поздравляю вас с Рождеством,желаю огромного счастья, веселья, дружбы, Любви, успеха,а самое главное-крепчайшего здоровья.

Пусть эти праздники принесут вам счастье и спокойствие,а также воплощение самых заветных планов!

 



         Acum, in pragul sarbatorilor ce marcheaza sfarsitul de an, se impune o scurta retrospectiva asupra activitatii redactiei in limba romana a "Vocii Rusiei", din punctul de vedere al cititorilor romani ce frecventeaza sistematic site-ul: "Vocea Rusiei". Se poate spune, fara putinta de tagada, ca activitatea redactiei a fost una rodnica si cu bune rezultate. Datorita posibilitatilor oferite de internet, dialogul dintre redactie si cititorii din Romania (si nu numai) s-a intensificat, ducand la largirea acelei platforme unde diferiti oameni isi pot prezenta  punctul de vedere, cum bine remarca d-l Andrei Bastritki, presedintele companiei de radiodifuziune "Vocea Rusiei".
       Un prim indicator al acestei rodnice activitati este evolutia numarului de aprecieri inregistrate pe pagina de Facebook a Vocii Rusiei. Daca la finele anului 2012, pe data de 30 decembrie se inregistrau 1000 aprecieri, la data cand astern aceste randuri numarul aprecierilor a atins cifra 3577. Avand in vedere existenta unui public stabil (oricine isi poate da seama de acest lucru lecturand pagina de Facebook sau comentariile la articole pe site), putem vorbi despre o crestere substantiala a audientei "Vocii Rusiei" in randurile publicului romanesc.
       Al doilea indicator, mult mai important, este cresterea numarului de cititori care au publicat in spatiul Vocii Rusiei articole extrem de interesante, analize bine documentate despre situatia economica, sociala, geopolitica si militara privind Romania, Rusia si lumea contemporana. Astfel, "veteranilor" Valentin Vasilescu si Marian Radulescu li s-au alaturat Vasile Andreescu, Gabriel Teodorescu, Bogdan Radu Herzog, Cristian Ulea, prof.dr.Nicolae Taran, Radu Toma. Articolele scrise de acestia, de o inalta tinuta profesionala, bine documentate, se bucura de aprecierea cititorilor din Romania si din afara granitelor sale. Dovada stau comentariile pertinente, obiective facute atat la fiecare articol, pe site, cat si pe pagina de Facebook. Fireste, nu ma refer la comentariile injurioase postate de"agentii de serviciu" care, oricum, reprezinta un procent infim.
      Asadar, activitatea jurnalistilor din colectivul  redactiei in limba romana al "Vocii Rusiei", unde exceleaza Valentin Mandrasescu, plus activitatea cititorilor romani deveniti veritabili colaboratori, mentionati mai sus, constituie acea platforma de interconectare intre oamenii adevarati si ideile lor minunate. Atat din Federatia Rusa, cat si din Romania si tarile in care traiesc romani. Articolele publicate primesc din ce in ce mai multe recomandari si distribuiri pe Facebook, ducand astfel la cresterea numarului de cititori ce acceseaza pagina in limba romana a "Vocii Rusiei". Din punct de vedere statistic, o analiza a accesarilor, aprecierilor si recomandarilor pe articolele pe pagina in limba romana, comparativ cu paginile in celelalte limbi in care transmite "Vocea Rusiei", ne arata cea mai mare rata a cresterii audientei la pagina in limba romana pe anul 2013!
    Se pune intrebarea: care sunt cauzele cresterii acestei audiente? In primul rand, datorita politicii ce sta la baza activitatii "Vocii Rusiei": deschiderea catre oameni, indiferent de nationalitate, origini sociale, varsta si alte criterii. Oricine poate scrie pe adresele de mail ale "Vocii Rusiei", isi poate exprima opiniile, ideile proprii, isi poate spune pasurile. Iar scrisorile primesc totdeauna raspuns; cele mai interesante sunt publicate! In Romania, aceasta posibilitate nu exista; a te adresa unei publicatii, unui post TV, unui trust de presa inseamna a scrie fara sa primesti raspuns. Singura optiune ce-i mai ramane cetateanului de rand este sa scrie pe pagina de Facebook a organizatiei in cauza. Iar cand cetateanul are opinii care deranjeaza"politica" trustului respectiv, imediat este luat in primire de postacii de serviciu, care il acopera pe bietul om cu o ploaie de injuraturi murdare si cuvinte obscene.
    Atunci sa nu se mire nimeni ca oamenii care au scris si scriu la "Vocea Rusiei" au facut-o aici si nu in mass-media din Romania! Cum se face ca toti cei care au scris si scriu la "Vocea Rusiei" sunt oameni cu studii universitare, specialisti in diverse domenii: economic, social, politic, militar,i storic? Nu cumva datorita faptului ca in mass-media si in societatea romaneasca, modelata dupa "democratia" occidentala, cuvantul lor este total ignorat? Ca in Romania trebuie sa aiba loc doar non-valorile, politrucii tradatori aserviti Vestului, asa-numitele"vedete", monumente de tupeu si prostie crasa, comentatorii balbaiti, anal-istii politici care dezinformeaza asa cum respira?! In concluzie, oamenii de valoare migreaza firesc catre un spatiu de valoare,cum este "Vocea Rusiei"!
   Dezvoltarea platformei de interconectare umana numita "Vocea Rusiei" a dus, in toamna anului 2013, la un eveniment important:crearea,in Romania, a Asociatiei de Cooperare Romania-Rusia,o rganizatie non-guvernamentala care isi propune, conform denumirii sale complete, cooperarea strategica, diplomatica, economica, culturala si educationala cu Rusia si Spatiul Slav. Asociatia este la inceput de drum, are perspective frumoase de dezvoltare si de a castiga noi adepti din randul romanilor. Accesarea site-ului Asociatia De Cooperare Romano Rusa pune la dispozitia celor doritori toate datele necesare despre activitate, membri, directiile de dezvoltare si cooperare, precum si inscrierea online.
   Nu in ultimul rand, initierea cursului online de limba rusa pentru incepatori, initiat de redactie, se bucura de succes in randul cititorilor. Cei ce doresc sa invete limba rusa sunt activi, coopereaza intre ei, fac schimb de manuale si alte materiale de studiu, cautand sa compenseze lipsa de material didactic si de profesori existenta intr-o Romanie saturata de rusofobie excesiva.
   In concluzie, redactia in limba romana a "Vocii Rusiei" a desfasurat in cursul anului 2013 o activitate sustinuta, cu rezultate foarte bune. Noi, cititorii si colaboratorii "Vocii Rusiei" din Romania, multumim intregului colectiv pentru activitatea depusa si dorim ca,in noul an 2014, aceasta activitate sa se inscrie cel putin pe acelasi trend ascendent, sa fim aproape unii de altii si sa fim tot mai multi! Intrucat prezenta voastra este tot mai necesara, drept urare de sarbatori spun asa: SA FIM TOT IMPREUNA, TOT MAI MULTI, LA ANUL SI LA MULTI ANI!

 Intâlnirea la nivel inalt de la Vilnius s-a soldat cu esecul UE in fata Federatiei Ruse.Refuzul Ucrainei de a se alatura"concertului european" cu iz de prohod a fost o lovitura dureroasa pentru Bruxelles, cu toate ca Republica Moldova si Georgia si-au bagat cu voiosie capul sub lat. Sau grumazul in jug, ca sa respectam o realitate deja existenta. Ca este un esec pentru axa Washington-Bruxelles, o dovedesc comentariile din presa occidentala. Astfel, cunoscutul cotidian "Le Monde" si site-ul postului de radio "Deutsche Welle" declara ca rezultatul de la Vilnius se datoreaza "interventiei in forta" a Moscovei asupra conducerii de la Kiev. In presa americana, evenimentul este comentat pe un ton mult mai rezervat. Astfel, "Washington Post" titreaza urmatoarele: "UE da vina pe Rusia pentru esecul acordului  cu Ucraina", neuitând sa mentioneze: "Liderii UE au reinviat vineri retorica Razboiului Rece, acuzand Rusia de agresiune asupra Ucrainei".

 Dar la Bucuresti, niste capete infierbântate de isteria anti-rusa, au iesit cu totul din acest cadru si au lansat, in paginile ziarului "Romania Libera", o "capodopera" de articol, intitulat: "Experti: Uniunea Europeana are nevoie de armata". Iata-l:

  De câtiva ani buni, odatã cu înmultirea supermarketurilor precum ciupercile dupã ploaie, în România a apãrut un fenomen curios: asa-numita"bãtãlie pentru promotii". De regulã, la fiecare deschidere a unui supermarket, veritabilã "ctitorie a societatii democratice de consum", portile sunt luate cu asalt de cãtre o multime furibundã de oameni ce se îmbrâncesc, se calcã in picioare, numai pentru a ajunge la mult-râvnitele "promotii", adicã la produsele pentru care se aplicã reduceri substantiale de preturi. Pe o perioada limitatã, cunoscutã numai de conducerea magazinului; astfel, se poate întâmpla ca fericitul cumpãrãtor, ajuns la casa de marcat, sã constate ca a fost taxat cu un pret mai mare, deoarece "promotia a fost valabilã, dar a expirat cu trei minute in urmã". Cu toate cã oamenii ar trebui sã nu accepte aceastã mãgãrie, cei mai multi "înghit gãlusca" si plãtesc pretul cerut.

   Pentru indrazneala de a ne exprima opiniile pe site-ul Vocii Rusiei, noi, cei ce am facut acest lucru am fost nu o data atacati si jigniti in fel si chip de indivizi ce se dau mari"patrioti". Ca acesti indivizi sunt niste postaci mizerabili, platiti pentru a azvarli noroiul propagandistic asupra celor care nu vor sa fie "in rand cu lumea" (a se citi "turma"), nu este o noutate. Este un risc pe care trebuie sa ni-l asumam si care face parte din principiul democratic al luptei de idei, al schimbului de opinii. Cand ai in fata un oponent serios, care te combate cu argumente, te lupti cu acesta folosind argumentele tale, pana la gasirea solutiei comune. In schimb, cand niste trogloditi care nu stiu ce inseamna un argument te jignesc, asa, din senin, fie ii ignori, fie ii dirijezi rapid spre obarsiile lor stramosesti, pentru a se calma si a reflecta asupra tainelor dialogului bazat pe bunul simt si respect.

   Noi, cei ce ne-am exprimat si ne vom exprima in continuare opiniile pe site-ul Vocii Rusiei, am fost acuzati de lipsa de patriotism, ca ne-am uitat originile, ca aruncam cu noroi in structurile de baza ale tarii. Nimic mai fals! Iar pentru a combate astfel de acuzatii,sa pornim de la o intrebare simpla: ce este patriotismul?

   Cu ani in urma, pe vremea cand eram elev, exista in programa scolara o disciplina numita Educatie Cetateneasca. Aici am invatat ca patriotismul este dragostea fata de patrie. Ce este patria? Tara si natiunea care o locuieste. Tara este teritoriul, cu formele sale de relief, cu ape, vegetatie, fauna, bogatiile solului si subsolului plus tot ce au creat oamenii de-a lungul timpului: asezari urbane si rurale, capacitati agricole si industriale, infrastructura, monumente istorice, obiective strategice si multe altele. Natiunea este formata din oamenii care locuiesc în tara, grupati pe popoare sau etnii care trebuie sa traiasca în buna întelegere si sa munceasca împreuna pentru dezvoltarea tarii si cresterea nivelului lor de trai. De asemenea, trebuie sa apere cu hotarâre teritoriul si realizarile lor.

Timotei Rad vă este, cel mai probabil, binecunoscut, mai ales dumneavoastră, celor care răsfoiţi blogurile puţinilor globetrotteri români. Timotei este şi răsfăţatul posturilor de televiziune, care prezintă destul de des aspecte din călătoriile sale memorabile. Pe blogul său, Timotei ne descrie, într-un stil foarte personal, foarte simpatic, foarte uşor de citit, foarte condimentat chiar, uneori, aventurile pe care le trăieşte, zilnic, în decursul călătoriilor sale care, în general, se desfăşoară acolo unde poate doar cu gîndul poţi ajunge - chiar şi asa, cu mare greutate... Fiind foarte ataşat de tot ceea ce înseamnă Rusia, Timotei şi-a ales-o ca loc privilegiat al celor mai noi călătorii ale sale. Chiar şi acum, zilele acestea, el este încă ACOLO.
In calitate de proaspăt membru al Asociaţiei noastre, Timotei vă oferă, spre delectare, impresiile sale de călătorie în Rusia – ţară pe care o iubeşte din tot sufletul şi pe care v-o recomandă cu toată căldura şi aprecierea cunoscătorului, a  pionierului, a celui care a îndrăznit, pe cont propriu, să refacă un itinerar uman absolut necesar. Episoadele aventurilor lui Timotei vor putea fi citite atît pe site-ul nostru, cît şi pe blogul său.
Vă oferim azi Episodul 1 al aventurilor sale în Rusia. Doamnelor şi domnilor, Timotei Rad, călător profesionist şi membru al Asociaţiei de Cooperare România-Rusia!

Domnul Cristian Contraş, scriitor si prieten al Asociaţiei noastre, a prezentat ultima sa carte, intitulatã "Legendele Insulei Kiji" la Biblioteca "Octavian Goga" din Cluj-Napoca, în organizarea Centrului Cultural Rus si a Catedrei de Slavisticã a Universitãtii "Babes-Bolyai"; de asemenea, la Bucuresti, cartea a fost lansatã la Biblioteca "Ion Creangã", în prezenta doamnei Natalia Mujenikova, Ataşat Cultural al Ambasadei Rusiei în România.

Vă invităm să descărcaţi liber şi să citiţi două din apariţiile editoriale semnate Cristian Contraş: “Legendele Insulei Kiji” şi “Cernobîl – biserica de plumb”, de pe Portalul Banaterra – Biblioteca Banat.

Lectură plăcută!

Domnul Cristian Contraş, scriitor si prieten al Asociaţiei noastre, a prezentat ultima sa carte, intitulatã "Legendele Insulei Kiji" la Biblioteca "Octavian Goga" din Cluj-Napoca, în organizarea Centrului Cultural Rus si a Catedrei de Slavisticã a Universitãtii "Babes-Bolyai"; de asemenea, la Bucuresti, cartea a fost lansatã la Biblioteca "Ion Creangã", în prezenta doamnei Natalia Mujenikova, Ataşat Cultural al Ambasadei Rusiei în România.

Vă invităm să descărcaţi liber şi să citiţi două din apariţiile editoriale semnate Cristian Contraş: “Legendele Insulei Kiji” şi “Cernobîl – biserica de plumb”, de pe Portalul Banaterra – Biblioteca Banat.

Lectură plăcută!


Capodopera cinematografică  “Șatra” ( titlul original al filmului „O șatră urcă la cer” -în rusă Табор уходит в небо),  reprezintă apogeul colaborării regizorului Emil Loteanu cu studioul "Mosfilm". Filmul "Șatra" a fost distins cu următoarele premii: Scoica de Aur la Festivalul Internațional de film de la San Sebastian (1976); Premiul pentru cea mai bună regie la Festivalul Internațional de filme "Fest-77" din Belgrad (1977); Premiul pentru cel mai bun film la Festivalul Internațional de filme din Praga (1977); Diploma de onoare la Concursul de realizare tehnică a filmelor din cadrul Congresului UNIATEK din Paris (1979). La rîndul său, actrița Svetlana Toma a obținut mai multe premii pentru interpretarea rolului Rada din acest film : Premiul pentru cel mai bun rol feminin (Rada) la Festivalul Internațional de filme din Praga (1977); Diploma "Cea mai bună actriță a festivalului" (pentru rolul său fin filmul Șatra) la Festivalul Internațional de filme din Panama (1977); Cea mai bună actriță din anul 1976 conform topului realizat de revista de specialitate “Советский экран”.

  Nu mai este nevoie sa spun cat de necesara este dezvoltarea relatiilor economice dintre Romania si Federatia Rusa pentru scoaterea Romaniei din situatia dificila in care se afla. Eradicarea saraciei, rezolvarea problemei spinoase a locurilor de munca, asigurarea sumelor necesare pentru investitii si dezvoltare, pentru asigurari sociale, pensii, sanatate, invatamant, cultura si  toate cele necesare pentru asigurarea unui nivel de trai decent, toate acestea nu pot fi rezolvate decat prin productia de marfuri industriale, alimentare si de alta natura, care sa asigure necesarul intern si exporturile. Iar pentru exporturi, trebuie recastigata piata estica, unde cel mai mare client il constituie Federatia Rusa plus tarile ce fac parte din Uniunea Vamala, grupul BRICS si Organizatia de Cooperare de la Shanghai. Adica Asia, unde s-a mutat practic centrul de greutate al economiei mondiale, plus Africa si America de Sud. Sa fim bine intelesi, intrarea pe aceasta piata nu inseamna ruperea legaturilor cu piata unica europeana; aceasta piata trebuie pastrata si dezvoltata la nivelul maxim a ceea ce poate oferi.

Добрый день и позвольте пригласить Вас на Международную конференцию в Праге, посвященную вопросам естественного многоязычия (11-13 октября 2013 г.)
В рамках конференции также будут затронуты проблемы издания русскоязычных/ билингвальных, с русским как одним из языков публикации материалов вне России; индекса цитирования.
Подробная информация - во вложенном файле.

А также будем рады получить Ваш отзыв об издании: http://www.retorika.de/index.php/ru/abc-maerchen-ru
Это работа огромного авторского коллектива (12 авторов из 9 стран мира; более 100 иллюстраторов - дети, финалисты всемирного конкурса "Дети рисуют свой русский мир" и более 2000 иллюстраций), первое издание, рассчитаное на естественных билингвов как содержательно, так и с т.з. оформления.
5 лет безвозмездного и профессионального труда завершились изданием "Сказочного алфавита" и "Речевой палитры".

С почтением,

Dr. Ekaterina Kudrjavceva-Hentschel
Wissenschaftliche Mitarbeiterin
des Fremdsprachen- und Medienzentrums der
Universität Greifswald
17487 Greifswald

Nu trebuie sa uitam niciodata cum cateva mii de soldati sovietici si-au dat viata pentru eliberarea Transilvaniei.

В румынской Трансильвании чтят память советских солдат.

Не забывайте, что несколько тысяч советских солдатов отдали свои жизни за освобождение северной части Трансильвании от фашистской оккупации.

Эти снимки разместил на своей страничке в социальной сети  Габриел Лавринчик — молодой предприниматель из Румынии.

На этом кладбище в городе Сатул Маре - покоятся несколько тысяч советских воинов

Надписи на надгробиях четко видны. Значит, местные власти постоянно ухаживают за могилами советских освободителей.

Здесь даже можно увидеть советскую символику.Напомним: в Молдове - серп и молот победителей -запрещены.Власти приравняли их к гитлеровской свастике!
Надписи на мемориальной табличке сделаны на трех языках: русском, румынском, венгерском.
[/caption]
 

Несколько слов об авторе снимков:

Габриел  в 12 лет решил самостоятельно изучать русский язык. Для лучшего восприятия начал переписываться с советскими школьниками со всей территории бывшего СССР. За несколько лет общения получил свыше 4 000 000 писем. По этому показателю Габриэль вошел в Книгу Рекордов Гинесса 2011.
 
Как признается сам Габриел,  любовь к России и русскому языку ему привил его дед — румынский солдат, побывавший в  советском плену . « Это ли не чудо, когда пленный начинает любить тех, кто его пленил?Но чуда никакого нет. Просто невозможно не отдать свою душу таким людям, как русские, когда узнаешь их ближе. Я его очень хорошо понимаю. Так что, можно сказать, эту любовь дед мне передал по наследству», — говорит Лавринчик…Недавно Габриел выпустил в Румынии свой русско-румынский разговорник. «Чтобы передать любовь к России своим согражданам и поделиться своими знаниями», —  поясняет автор

De multa vreme asistam la o campanie de denigrare a Rusiei in media romaneasca.Tot felul de politicieni,analisti,jurnalisti se perinda prin spatiul mediatic si,in numele unui asa-zis"patriotism",folosesc la adresa Rusiei si a conducatorilor sai un limbaj suburban si o atitudine aroganta menita parca sa invrajbeasca aceste doua tari si popoare.Desi,ca raport de forte,aceasta
atitudine este ca latratul unui pechinez catre un urs grizzly,urmari nefaste pentru pozitia economica si geopolitica a tarii noastre exista si sunt intretinute.Nu atat de catre indivizii mentionati mai sus, ci mai ales de catre stapanii acestora,aflati pe la Bruxelles si Washington.
  Într-adevăr, se doreşte ca România să nu interacţioneze cu investitorii ruşi, în timp ce multe companii occidentale şi americane au colaborări de anvergură cu marile companii ruseşti. Chiar şi în ciuda faptului că, la admiterea României în NATO în anul 2002, preşedintele SUA de atunci, G.W Bush a declarat oficial că "România trebuie să fie o punte de legătură între  NATO şi Rusia". De ce nu se respectă această linie directoare?

Ghid de conversatie roman-rus semnat de un roman recordman mondial Guinness - Gabriel Antoniu Lavrincic

Articol aparut in prestigioasa revista “International Affairs” din Federatia Rusa. Aceasta este revista elitelor patronata de Ministerul de Externe din Federatia Rusa, apare lunar in 150 de tari, in limbile: rusa, engleza, franceza, germana si chineza.

Revista se dedica problemelor de politica internationala, diplomatie, economie, securitate globala, analiza si relatii internationale.

Consiliul revistei “International Affairs” este condus de dl. Sergey Viktorovich Lavrov – Ministru de Externe Federatia Rusa. Redactor sef este dl.Armen Oganesyan jurnalist - international si consilier al Ministrului de Externe din Rusia. Link articol: http://interaffairs.ru/read.php?item=9193

Daca sustii promovarea Romaniei si Limbii Romane pe plan international da un Like aici: http://www.facebook.com/GhidDeConversatieRomanRusLavrincicGabrielAntoniu?ref=hl

 

 

 

 

Vrei sa ai posibilitatea sa discuti in limba rusa cu oricine iti doresti despre aproape orice lucru?

 Vrei sa vorbesti foarte bine limba care ia amploare in relatiile comerciale internationale?

 Vrei sa vorbesti si sa intelegi limba rusa fara nici un efort, corect si avand o pronuntie de invidiat?

Acum cand LIMBA RUSA, devine instrumentul de comunicare in mediile de afaceri romanesti si straine, va prezentam Ghidul de Conversatie Roman-Rus, fara analogie pe piaţa romaneasca, nu a fost facut ca sa castige bani, ci a fost facut cu rost si folos pentru cei ce vor sa invete limba rusa, fiind realizat pentru a deveni cea mai usoara metoda de invatare a limbii ruse din Romania, pentru o vorbire fluenta cat si pentru o pronuntie de invidiat, indiferent daca ai mai studiat vreodata sau nu aceasta limba.

 Daca esti in cautarea unei metode de invatare a limbii ruse in mod rapid, usor si eficient, acest Ghid de Conversatie Roman-Rus  este solutia potrivita pentru cerintele tale.

 Acest Ghid de Conversatie Roman-Rus  este facut special pentru TINE, astfel incat sa ai rezultate excelente, foarte REPEDE si fara prea mult efort si iti va fi de mare ajutor chiar daca nu stii nici un cuvant in limba rusa.