Escaladarea violenţelor în Ucraina stârneşte îngrijorare în toată lumea, cu precădere în ţările vecine. Lucru firesc, căci iminenţa unui război civil în această ţară impune ţărilor vecine adoptarea unor măsuri care să preîntâmpine propagarea valului de violenţă pe teritoriul acestora.

Pe lângă măsuri sporite de protecţie şi pază, ţările în cauză trebuie să aibă grijă ca în mass-media lor să nu apară comentarii partizane faţă de elementele aflate în conflict. În cazul când există neînţelegeri vechi bazate pe litigii teritoriale sau probleme interetnice, acestea nu trebuie nicidecum scoase „la înaintare”, întrucât simpla lor menţionare poate fi o veritabilă bombă ce poate duce la escaladarea conflictului, cu consecinţe greu de prevăzut.

România, ţară vecină cu Ucraina, are motive cât se poate de serioase să evite implicarea în „viesparul” ucrainean. În primul rând fragilitatea extrem de mare a structurii sale statale, din bine-cunoscute cauze, vechi de mai bine de 25 de ani de „democraţie” şi în al doilea rând vechile litigii teritoriale cu vecinii. Numai o singura mişcare, cât de mică, făcută de România în direcţia „reparării nedreptăţii istorice faţă de vechile teritorii româneşti din Bucovina de Nord, Basarabia şi ţinutul Herţei”, tocmai în această stare tensionată, ar duce la o reacţie imediată a Ungariei vis-a-vis de Transilvania, şi, foarte probabil a Poloniei faţă de zona Lvov. Într-un cuvânt, o reacţie în lanţ greu de controlat, cu un singur câştigător: Bruxelles, care şi-ar îndeplini dorinţa acelei Europe Unite, formată din provincii în loc de state de sine stătătoare.

Vladimir Vîsoţki (Влади́мир Семёнович Высо́цкий) (25 ianuarie 1938- 25 iulie 1980) este un poet, prozator, cantautor și actor rus din perioada sovietică.

S-a bucurat de o largă apreciere în calitate de autor şi cîntăreţ. În perioada anilor '70 a secolului al XX-lea, cetățenii sovietici își cumpărau casetofoane (o achiziţie destul de costisitoare pentru acele vremuri) anume pentru a putea asculta cântecele lui Vladimir Vîsoțki. Multe dintre cîntecele sale au ajuns aproape folclor, cu alte cuvinte, erau cunoscute practic de toți oamenii sovietici.

Vîsoţki a compus în jur de 600 de poeme și tot atâtea cîntece, a jucat 30 de roluri în adaptãri cinematografice, a fost actor de teatru și a concertat aproape în toate orașele mari ale Uniunii Sovietice, chiar și în cîteva din afara granițelor URSS (Paris, New York ș.a). Întreaga cariera de actor de teatru și-a realizat-o pe scena teatrului "Taganka" din Moscova. Rolul lui Hamlet interpretat de el este și astăzi considerat ca unul dintre cele mai reușite spectacole ale teatrului "Taganka". Vladimir Vîsoţki este autorul volumului de versuri "Nerv", apărut postum, în perioada anilor optzeci. Versiunea românească a acestei cărți a apărut la editura "Univers".

Vladimir Vîsoţki (Влади́мир Семёнович Высо́цкий) (25 ianuarie 1938- 25 iulie 1980) este un poet, prozator, cantautor și actor rus din perioada sovietică.

S-a bucurat de o largă apreciere în calitate de autor şi cîntăreţ. În perioada anilor '70 a secolului al XX-lea, cetățenii sovietici își cumpărau casetofoane (o achiziţie destul de costisitoare pentru acele vremuri) anume pentru a putea asculta cântecele lui Vladimir Vîsoțki. Multe dintre cîntecele sale au ajuns aproape folclor, cu alte cuvinte, erau cunoscute practic de toți oamenii sovietici.

Vîsoţki a compus în jur de 600 de poeme și tot atâtea cîntece, a jucat 30 de roluri în adaptãri cinematografice, a fost actor de teatru și a concertat aproape în toate orașele mari ale Uniunii Sovietice, chiar și în cîteva din afara granițelor URSS (Paris, New York ș.a). Întreaga cariera de actor de teatru și-a realizat-o pe scena teatrului "Taganka" din Moscova. Rolul lui Hamlet interpretat de el este și astăzi considerat ca unul dintre cele mai reușite spectacole ale teatrului "Taganka". Vladimir Vîsoţki este autorul volumului de versuri "Nerv", apărut postum, în perioada anilor optzeci. Versiunea românească a acestei cărți a apărut la editura "Univers".

Deschidem topul de azi cu o celebră si mult îndrăgită piesă, fredonată pe tot mapamondul. E vorba de (Цыганские песни) - Очи чёрные. Ceea ce auziţi, este chiar prima variantă, din 1843, semnată de Evgheni Grebenko. Piesa e interpretată de Ivan Rebroff, un artist de operă,  la fel de celebru în intreaga lume precum bijuteria căreia îi dă glas. L-am ales anume pe el, pentru a sublinia, dacă mai era nevoie, adevărul că muzica rusă  a atras dintotdeauna interpreţi de prima mărime de pretutindeni. Ca, de pildă, şi pe Louis Armstrong. Asta şi probează calitatea ei artistică, capacitatea ei de a emoţiona.
După  cum bănuiţi, Ivan Rebroff nu este rus. Hans-Rolf Rippert, pe numele său real, artistul s-a născut in Germania. In consonanţă, însă, cu rădăcinile  sale ruseşti, Rippert a răspuns chemării sufleteşti şi s-a îndreptat spre muzica rusă. De aceea şi-a şi zis Ivan Rebroff, colindînd lumea ca ambasador al creaţiei populare, să-i zicem, din patria inimii sale. Interpretarea este, aşadar, cultă. Dar daca dumneavoastră doriţi, găsiţi pe net şi variante mai gipsy.
Imediat după Rebroff, vi-l propun pe Alexei Briantev. De ce? Ascultîndu-l, veţi înţelege. Eu, cînd l-am auzit pentru întîia  oară, am tresărit. Interpretul are o voce de operă, din clasa lui Rebroff. După mine, glasul său aduce bine si cu acela al lui Mihail Sufutinski. Iniţial, însă, alesesem pentru dumneavoastră piesa «Ты самая красивая невеста», pe care, independent de mine, a ales-o şi Constantin Lozovschi. Insă din clipul respectiv lipseşte tocmai Briantev. Or, eu voiam sa  observaţi  diferenţa uluitoare între fizionomia de copil cu botic a artistului şi vocea sa profundă, de interpret adult. E ca şi cum adevăratul Briantev si-a ales o masca pentru carnavalul lumii. In afară de asta, figura de păpuşică a lui Briantev este inexpresivă şi atunci cînd interpretează. Se vede şi pe alte clipuri.. Omul pur si simplu nu are mimică, e ca un gramofon: pui acul pe placă şi dinăuntru se aude adevăratul artist. Tocmai de aceea l-am si aşezat între Rebroff si iubitul meu, Saşa Yagya. Briantev are glas de Rebroff, dar lui îi lipseşte cu desăvîrşire ceea ce Saşa are din plin: mimica. Saşa simte  şi arată ce simte, iar Briantev  e o statuie  cu chipul zidit. Sigur că pentru el, ca artist, această imobilitate scenică e un dezavantaj. De aceea e mai bine sa-l asculţi, fără să-l vezi. Acum însă vă veţi mulţumi să îl vedeţi totuşi, demonstrativ pentru ceea ce spun, şi să ascultaţi o poveste de fiecare zi: Tu eşti măritată iar eu sînt însurat/ Ты просто замужем. N-am dat de textul cîntecului, al cărui autor  e chiar Briantev (care se pare ca are, totusi, sentimente) dar cine nu înţelege ce spune cîntăreţul?!? Tu eşti măritată iar eu sînt însurat… Asta-i viaţa!

 Prezentare generala, istoric, forma de organizare

Novosibirsk este al treilea  oras ca marime din Federatia Rusa si cel mai mare oras situat in  Siberia. La 1 ianuarie 2012, populatia rezidenta a orasului numara 1.498.000 locuitori( circa 56 % din totalul populației regiunii Novosibirsk) .La aceeasi data, orașul se întinde pe o suprafață de 502,1 kmp si are o densitate a populației de 2985 locuitori/kmp.

Novosibirsk este situat la intersecția dintre zonele naturale silvo- stepă și pădure , pe platoul Priobsk , adiacent la valea  fluviului Obi ,  la intersecția de coridoare de transport -cheie , utilizate în mod tradițional pentru conexiuni economice dintre regiuni din Rusia , atât în est - vest de direcție ( M - 51 autostrada federala Baikal ) și în direcția nord-sud ( M - 52  autostrada federala Chuisky Tract și fluviul navigabil Obi ) . Distanța de la Novosibirsk la Moscova este de 3191 km .

Дубинушка или русская смекалка“ e un hit. Puţini ştiu, însă, că acest cîntec este foarte vechi si că are si variante. ”Дубина” inseamna “măciucă” iar “русская смекалка” s-ar traduce prin “isteţime rusească”. Pratic, este vorba de genialitatea rusului simplu, capabil să rezolve, prin mecanisme necomplicate, probleme grele pentru care astăzi se folosesc cine ştie ce tehnologii sofisticate. Pe net, cîntecul poate fi ascultat şi în interpretarea marelui Şaliapin. Am ales, însă, pentru dumneavoastră, clipul de faţă, filmat pe malul lacului Baikal, unde o …dubinushka scoate de sub gheaţă un automobil scufundat la 3 metri jumătate. Sincer, nu ştiu cui se datorează marele succes al piesei: impecabilei ei interpretări de catre trupa “Декабрь” ori admirabilei creativităţi populare… Probabil, ambelor.
A doua melodie e cântată de Saşa Yagya. El interpretează de asta data piesa alături de trupa “Belîi Ariol”. Pentru mine una, ”Nu pot (trãi) fara tine/” Без тебя не могу” este, alături de “Prosti”, balsam pentru suflet. Care femeie n-ar dori sã i se spuna: “Nu pot trăi fără tine. Fără tine mă prăpădesc..."?!
Cea de a treia piesa e de-a dreptul suavă. “Огней так много золотых” vine şi din pelicula lui Stanislav Rostotki “Дело было в Пенькове”, a cărei pemiera a avut loc in februarie 1958. In film, rolul tractoristului a fost interpretat de un alt preferat de-al meu, actorul Viaceslav Tihonov, o statuie a filmului sovietic. In clip, drăgălaşa Aliona Petrovskaia face pereche cu Elena Vaenga, într-o dulce interpretare a poveştii de iubire din Saratov. Cele doua cîntăreţe îşi coboară vocile la nivel de şoaptă, aş spune, iar sentimentul pe care îl comunică este copleşitor, deşi textul e scris pentru o interpretare masculină, după cum artistele chiar comentează, cu umor, în final.
Ca sã nu ies din registrul emotional de mai sus, am ales pentru dumneavoastaã una din piesele menestrelului Anatoli Korj, poet, compozitor si interpret cu mare prizã la rusi. Recunosc cã am oscilat în a mã opri la una din compozitiile sale însã, în final, am stabilit: -"Мне говорят" / “Imi spun” e o piesă elocventă pentru tematica poetului şi compozitorului Anatoli Korj. După calitatea clipului nu mă omor, însă. Prefer să îi văd pe cîntăreţi atunci cînd interpretează. Adică piesa să fie “jivoi zvuk”.
Cu următoarea piesă, “Я тебе не верю” a trupei ”Русский стиль“ va plimb tot pe aleile iubirii însă într-o notă dramatică mai accentuată. Piesa e bună, dar nu pot spune că rezonez perfect cu ea. După mine, nu are fineţea sufletească a repertoriului lui Yagya. Ceea ce îmi place de asta data este însă clipul, foarte veridic, fimuleţ care s-ar putea intitula şi “Ce fac bărbaţii”. Uite-acuma, chiar în această clipă…
Am lăsat pentru încheiere piesa “Smuglianka Molovanka”, într-un fel ca să fim în ton cu actualitatea…geo-politică. Dar politica e politică, iar istoria are întotdeauna şi o variantă artistică. Astfel, piesa pe care o ascultaţi  a fost scrisă în 1940 de Iakov Svedov (text) si Anatoli Novikov (muzica), în ritmul folclorului de peste Prut. Iniţial, compoziţia aparţinea unei suite dedicate lui Grigori Kotovski, conducătorul a două revolte din Basarabia (din 1905 şi din 1915) împotriva Imperiului ţarist. La vremea respectivă, autorii  primiseră aprobările politice necesare. După mai bine de 6 decenii, ”Smuglianka” se bucură şi azi de o popularitate imensă, dupa cum vedeţi şi în clip. Ruşii ovaţionează calităţile partizanilor moldoveni, în speţă cele ale femeilor partizan. Am ales anume interpretarea lui Nikolai Baskov, (deci nemilitarizată) pe scena amenajată în Piaţa Roşie din Moscova, de Ziua Victoriei. Este ilustrativă pentru ce spuneam mai înainte: istoria e istorie iar peste vreme domneşte arta. Popoarele se adună, apoi fraţii se mai şi învecinează, după cum bate vîntul intereselor economice, însă  uitaţi-i pe ruşii de azi  cu cîtă plăcere, cu cît antren cîntă ei “Bruneţica moldoveancă”! Politica trece, iar muzica rămîne în sufletele noastre... Istoria poate fi scrisă şi altfel.

N.Red. : Iar acum, vã invitãm la rubrica specialã de VOT, pentru a acorda calificativele dvs. melodiilor propuse în aceastã sãptãmînã... si pentru a le învãta versurile, de asemenea!

 Prima melodie - На поле танки грохотали / Tancurile vuiau pe cîmpie - este interpretată de Elena Vaenga, numită de Komsomolskaia Pravda “una dintre cele mai populare cîntăreţe din Rusia”. Elena, care este şi actriţă (colegul meu, Costantin, e leşinat după ea - o place “ca trup şi ca voce”), interpretează piese de autor, la fel, folk-rock, dar şi cîntece de război, după cum arată şi melodia de mare succes pe care tocmai v-o prezentăm. Născută la 27 ianuarie 1977 (în curînd, îi puteţi ura “La mulţi ani!”), Elena Vaenga, foarte iubită şi în Bulgaria, e o apariţie mobilizatoare, atît prin mişcarea scenică, cît şi prin vocea ei gravă, convingătoare. Clipul, filmat cu celebrul Ansamblu “Alexandrov”, probează încă o dată că al doilea război mondial a creat în Rusia un gen artistic şi o cultură: atît vîrstnicii, cît şi persoanele mai tinere, retrăiesc sau percep cu emoţie dramaticele evenimente evocate muzical. Lacrimile din ochii spectatorilor, cîntecele îngînate de aceştia, vorbesc de la sine.

 Cea de-a doua melodie e “semnată” de iubitul meu cel mai iubit, Alexandr Yagya. “Ятакхочу oбладатьэтойженщиной”/ "Cît de mult doresc să fiu cu această femeie" - e o piesă care incită şi emoţionează pe oricine. Păi cum să nu te colinde fiorul, cînd il auzi pe Saşa cu cît dor ne spune că tare ar iubi anume acea femeie?! Eu, una, parc-aş fi in locul ei…

 De Alla Pugaciova, ce să mai spun?! Cine nu o cunoaşte pe frumoasa si geniala rusoaică? Are o voce care învăluie lumea şi face să cînte marea…”Миллион Алых Роз/ Un million de trandafiri corai” este o piesă senzaţională, scrisă de celebrul compozitor leton Raimond Pauls. După mine, la fel de senzationala piesa “Arlequino” a bulgarului Emil Dimitrov, monument al estradei bulgare, a marcat prima mare etapă artistică a Allei Pugaciova. Au urmat trandafirii si…un alt bulgar, Filip Kirkorov, care s-a îndrăgostit pînă peste urechi de Alla. Cei doi s-au căsătorit şi au tot cîntat, împreună sau separat. Pe frumuşelul armean din Bulgaria, devenit mare vedetă în Rusia, îl vedeţi şi ascultaţi mai departe, cu piesa “Небоиземля/ Cer şi pămînt”. Ia, priviţi la damele din sală, cum îl sorb din ochi!

 Music band-ul Иван Купала din Sankt Petersburg, aduce cu piesa "Брови"/"Sprîncene", o veselă scenetă din viaţa la ţară în Rusia. Totul este foarte colorat: şi costumele-s vioaie, şi piesa - comico-săltăreaţă. E ca şi cum ai intra în Muzeul Satului Rusesc, într-o frumoasă duminică de vară, atunci cînd se “dau” spectacole… Ka-za-ciok!

 In fine, călătoria noastra pe note ne întoarce de unde am pornit: la amprenta muzicală a Marelui Război. De asta dată, am ales pentru dumneavoastră piesa “Плачетсолдат/Plînge soldatul” a trupei U.D.O. Să nu uităm că în trupă cîntă şi un excepţional şi vestit pînă-n America şi-ndărăt chitarist rus, Andrei Smirnov. UDO este, de fapt, chiar numele iniţiatorului acestei trupe – Udo Dirkschneider. Si iată cum un eveniment mondial de o gravitate excepţionala lasă urme ferme în artă: de la cîntecul de autor (G.Portnov), interpretat de o tînără rusoiacă, acompaniată de celebrul acordeon rusesc, pînă la interpretarea hard a unei trupe heavy metal.

Ei, cum vă place?