De multă vreme, mass-media din România torturează populaţia acestei ţări cu imaginea falsă a ”ruşilor răi şi primitivi”, cu scopul de a sădi în subconştientul colectiv fantasma „visului european”, dar mai ales a ”visului american”. Nu numai mass-media acţionează în România în acest scop.  Cultele şi sectele neoprotestante, veritabilă ”coloană a 5-a” a Washingtonului, trimit pe străzile localităţilor româneşti cohorte întregi de „misionari” care, sub masca ”vestirii Evangheliei” şi, ulterior, prin nişte avantaje materiale, caută să  aducă ”visul american” mai aproape, în noile ”biserici” fastuoase ce au răsărit la oraşe şi sate, precum ciupercile după ploaie.

Avem plăcere de a vă anunţa un nou parteneriat al organizaţiei noastre – acela cu Russian Universe, întreprindere culturală concretizată în site-ul omonim al cărui autor şi animator este Serghei A. Armeyskov, doctorand în Studii Culturale. Periodic, veţi putea urmări o rubrică specială de civilizaţie rusă, realizată pe baza materialelor furnizate cu amabilitate de domnul Serghei A. Armeyskov.

Puteţi descoperi bannerul Russian Universe în dreapta meniului principal al site-ului ACS-RSS. De asemenea, cu amabilitate, Russian Universe ne-a inclus în pagina prietenilor săi – aici.

Sperăm  vă oferim incursiuni cît mai variate în complexul univers cultural rus, cu ajutorul noilor noştri parteneri.

В добрый путь, в добрый час!

 

Acest articol a fost scris în preziua vizitei lui Vladimir Putin în China - 18 mai 2014 - şi a fost publicat la "Vocea Rusiei"

Asistăm zilele acestea la un eveniment de o extremă importanţă – şi aceasta în nici un caz prin vreo contribuţie a mass-media de la noi, care şi-a uitat demult menirea de a informa corect, complet şi nepărtinitor. Evenimentul menţionat este întâlnirea oficială a doi preşedinţi care sunt pe cale a modifica radical harta geopolitică a lumii – Vladimir Putin şi Xi Jinping. Ţin să subliniez însemnătatea acestui summit nu dintr-o efuziune propagandistică – niciuna din ţările pe care cei doi preşedinţi le conduc nu necesită o atare contribuţie – ci dintr-o reală necesitate de informare completă şi pertinentă, nu prin „perdele de fum” sau ştiri fabricate în laboratoarele dezinformării – deja faimoasele hoax-uri cu care spaţiul virtual este infestat zilnic, ci printr-o expunere coerentă a unor fapte concrete şi a ţintelor strategice pe care le întrevăd, cât şi prin câteva concluzii pe care le propun.

Vladimir Putin şi Xi Jinping se întâlnesc pentru a pune bazele cele mai solide cu putinţă ale noii construcţii geopolitice în pregătire. Indiferent cum se va numi aceasta – noi îi vom spune, simplu, BRICS, deocamdată. Spun indiferent, deoarece un număr tot mai mare de state, de pe diferite continente (Africa, America Latină), ar dori să se alăture, din raţiuni, evident, preponderent economice, dar şi din prisma unor alianţe tradiţionale care au funcţionat aproape ireproşabil. Iar acest fapt va influenţa covârşitor configuraţia lumii viitorului şi, cel mai probabil, va schimba şi sigla sub care se va consacra această structură.

Lumea unipolară pe care angrenajul UE-NATO a creat-o şi-a dovedit din plin limitele, lipsa de viziune şi o înfricoşătoare disponibilitate de a călca pe cadavre, la modul cel mai propriu, numai în scopul unei expansiuni care să salveze, pe de o parte, neînfrânatul consumism occidental iar, de cealaltă parte, proverbiala datorie publică a SUA, aflată permanent în creştere geometrică. BRICS este o alternativă viabilă, fiind realpolitik în acţiune care pune bazele lumii multipolare, în care Eurasia va deveni centrul de greutate planetar. Este argumentul suprem prin care ţări cu economie solidă, în expansiune sau cu baze naţionale care exclud tranzacţiile speculative şi falimentele induse de competiţia incorectă vor pune capăt unei expansiuni ilogice şi iraţionale, ale cărei falii propagandistice au produs false „revoluţii” bazate pe capacitatea de manipulare a unor mase sărăcite tot de ingineriile financiare promovate de aceleaşi forţe euro-atlantiste.

Moscova este astăzi, neîndoielnic, centrul lumii. Toţi ochii sînt îndreptaţi spre ea. Şi cei binevoitori, şi cei încărcaţi de ură.  Cu fel de fel de gînduri ascunse. Sau plini de neputinţă.

Ca orice metropolă, Moscova are o istorie. Ea poarta pecetea veacurilor. O parte din această pecete a vremurilor a rămas impregnată în imagini şi în muzică. Alta - în arhitectură sau în alte mărturii, pe care ruşii tocmai le-au revăzut în "Noaptea muzeelor".

In ce ne priveşte, ne-am propus, la sugestia lui Alexandru Mîţă, preşedintele nostru, o scurta incursiune prin muzica ultimelor două secole. Veţi urmări, aşadar, o suită de cîntece şi de videoclipuri, în care Moscova trece de la trăsurile conduse de muscali, la automobilele de ultimă oră. De la căsuţele şi palatele de odinioară, la blocurile şi clădirile elegante de azi. În tot acest decor în schimbare, ceva rămîne neschimbat: sufletul rus.

Prima piesă pe care v-o propun - în rit de marş şi, evident, profund patriotică -  este aceea interpretată de Dmitri Horostovski. Îl ştiţi - şi cine nu-l ştie?!  Nu vă mai povestesc despre el. Piesa se numeşte "Moia Moskva". Muzica: I. Dunaevski. Regizorul concertului: Andrei Koncealovski. Leit-motivul "Daragaia maia stalita" vorbeşte de la sine. Şi, în replică, vedeţi chipurile celor din sală. Oameni cîntă deodată cu Horostovski, aplaudă frenetic, simt ruseşte.

"Pesnia starovo izvochika"/ „Cîntecul muscalului de altădată”- este un clip care îmbină interesant imaginile unui oraş fără tramvaie şi autobuze, dominat de trăsuri şi burtoşi vizitii, cu acelea ale unei Moscove care are deja un metrou, dar din care vizitii încă nu au plecat. Este Rusia stalinistă, în care trecutul încă mai adastă, dar în care viitorul a pus deja piciorul în prag. Piesa e interpretată de  Vladimir Hlinini, despre care, deşi m-am străduit mult, nu am găsit informaţii. Pot să vă spun doar atît: că filmul e creaţie a Angel Esterhazy. O excelentă reuşită artistică.

A treia piesă din grupaj se numeşte "Moskvici"/”Moscoviţii”, iar clipul e un colaj de imagini din timpul războiului şi din perioada imediat următoare. Aduce emoţie şi tristeţe. Aduce, însă, şi speranţă.

Cîntecul e interpretat de foarte vestitul la vremea lui - şi neuitat pînă azi - Mark Bernes (1911-1969), despre care s-a apreciat că ar fi un Bing Crosby în variantă rusească, dar şi un adept al chansonnetei fraceze, precum Yves Montand. Căutaţi înregistrări cu acest interpret! Or să vă placă!

"Lucishii gorod zemli"/”Cel mai grozav oras din lume” este piesa interpretată de atît de talentatul Muslim Magomaev. Piesa are ceva din tonalitatea cîntecelor lui Aurelian Andreescu sau ale lui Dan Spătaru. Sau invers. Vă precizez că acest clip e filmat în 1964. Imaginile vorbesc de la sine. Iar despre Muslim Magomaev, unul din preferaţii mei, vă pot spune că e născut în Azerbaidjan, în timpul războiului (1942) într-o adevărată dinastie artistică. Astfel, talentul vocal genetic  şi carisma au făcut din el un mare bariton şi un foarte iubit interpret de pop. S-a afirmat despre el că este Regele cîntecului şi un Sinatra sovietic. Nimic mai adevărat! Însa am şi eu o nedumerire: pentru ce marii, foarte marii artişti sovietici erau comparaţi mereu cu aceia americani ?!  Adică americanii erau, din capul locului, buni iar sovieticii - uite că ajungeau şi ei să fie ca americanii... E un subtil clasament. O mică denigrare. O greşeală, de fapt. Oare cine a dat tonul la asta?

Din aceeaşi perioadă datează şi clipul următor. Acesta a fost filmat în 1980, cu prilejul Olimpiadei de la Moscova. Autoarea compoziţiei este celebra Alexandra Pahmutova, sufletul chanson-ului rusesc. Interpreţii sînt soprana Valentina Tolkunova, devreme plecată pe curcubeu şi Artistul Poporului Lev Lescenko, doua voci calde, iubitoare. Piesa este reluată, peste ani, într-un alt videoclip. Il puteţi viziona pe net. Oi, nu v-am spus cum se numeşte piesa! "Da svidania, Moskva", aşa îi spune.

Alături de Bulat Okudjava, vom face acum o plimbare pe Arbat, celebra stradă pietonală din centrul Moscovei. Strada, cu o lungime de 1 kilometru, este cunoscută de la  finele secolului al XV-lea, ea fiind, încă de pe atunci, centrul districtului Arbat. Numele ei nu se ştie cu precizie de unde provine. Cert este însă că întotdeauna pe această arteră au locuit mărimile, celebrităţile Moscovei. Arbat este ca o inimă, ca un motor care face Moscova să vieţuiască. Okudjava o numeşte religia mea, vocatia mea, patria mea.  Piesa se numeşte, desigur, "Pesenka ob Arbate"/”Un cîntecel despre Arbat” iar muzica e semnată de Evgeni Deviatlov. Bulat Okudjava e şi el unul din preferaţii mei, pe care îi ascultam alături de Țoi, Vîsoţki, Magomaev.

Okudjava, născut la Moscova, a fost fiul unui georgian şi al unei armence. Poet, scriitor, muzician si interpret, Bulat Okudjava, pe care îl vedeţi în clip în fotografii de familie şi în alte poze - este unul din creatorii genului "cîntec de autor". Aţi fost pe Arbat? Ei, dacă nu, invidiaţi-mă! Dar, Doamne, ce m-aş mai duce iar...

Celebrul Oleg Gazmanov, care a mai tot apărut în rubrica noastră, este şi autorul unei reuşite piese, numită, simplu, "Moskva". Si cu asta venim mai spre zilele noastre... 

Scrisă într-un ritm modern, antrenantă, piesa a cucerit ascultătorii şi a dovedit, încă o dată, că Gazmanov e un autor total, extrem de talentat. Aşa apreciază şi comentatorii clipului. Astfel, Sergei scrie despre piesă că este "luchsaia pesnia o Moskve". La asta se adaugă şi imaginile foarte bine alese de aurorakater (Nu sînt eu! :)), autorul clipului.

Cu "Ia shagaiu po Moskve"/”Colind prin Moscova”(reluare a melodiei din celebrul film omonim, care marca, în 1965, debutul cinematografic al unei speranţe a cinematografiei sovietice care avea să confirme la modul absolut toată încrederea pe care contemporanii o aveau în geniul său – Nikita Mihalkov), tînărul Vasia Oblomov (Goncearov pe numele din paşaport) ne aduce într-o Moscova care, zice el, şi-ar mai fi pierdut din farmec. Dacă vezi imaginile, mai-mai că îi dai dreptate. Insă acest cocktail de rap şi glas de copil - foarte buna găselniţă, de altminteri - ne pune în faţa percepţiei unei noi generaţii. Mai critică, poate,  mai puţin sentimentală. Insă şi aceasta, impregnată de iubirea pentru o Moscovă care mereu a fost summum. Momentul în care un trecător îl întreabă pe Vasea cît este ceasul e bine construit şi semnificativ: Vasea scoate mobilul şi îi răspunde. Apoi pleacă şi trecătorul priveşte lung în urma lui. Unde sînt ceasurile de altădată?... De fapt, aşa vede Vasea Moscova de azi: o Moscovă a telefoanelor mobile. Nu aceea a turnului cu ceas de la Kremlin.

Nu am scăpat prilejul să vi-l aduc din nou în atenţie pe Alexandr Yagia, febleţea mea. "Podmoskovnie daci"/ „Cabanele din împrejurimile Moscovei„ este şi ea o piesă de mare actualitate, un cîntecel despre oameni, cabane, toamnă, despre fuga din iureşul metropolei.  Căci, oricît ai fi de îndrăgostit de oraşul tău, o ieşire în natură e prilejul unei alte reveniri la iubirea dintîi: Moscova.

Ca să sparg norma, ca o adevărată stahanovistă, nu am să închei fără să vi-l aduc iar dinaintea ochilor pe dragul nostru Volodea Vîsoţki. Piesa "Moskva-Odessa" din acest videoclip ni-l apropie pe celebrul actor prin imagini poate inedite pentru unii. Observaţi cum este inscripţionat avionul, vedeţi şi automobilele lui Volodea, vedeţi afişe în care apare si Marina Vlady, soţia lui. Şi dacă, odată, toate drumurile duceau la Roma astăzi, cu siguranţă, ele duc la Moscova. De unde pleacă şi foarte multe avioane. Într-unul din ele se afla, deunăzi, şi vicepreşedintele Rogozin. Prilej de glume şi de bucurie... :)

P.S. Nu putea să lipsească din grupaj celebra piesa "Podmoskovskie vechera"/”Serile de la Moscova”!

 

În satele româneşti de munte,se întâmplă adesea ca ursul să coboare din pădure  şi să pornească agale,tacticos pe uliţă. Toţi câinii din sat se reped pe urmele lui, lătrând înverşunat.Cu toată hărmălaia, ursul îşi vede netulburat de drum; din când în când, mormăie şi dă cu laba când câinii devin prea agresivi. Iar când această agresivitate întrece măsura, e suficient ca ursul să se ridice pe labele dinapoi, că toată haita de câini fuge schelălăind care încotro.

Situaţia creată de vizita vicepremierului rus Dimitri Rogozin la Tiraspol şi mai ales toată seria de incidente petrecute la întoarcerea sa în patrie, se aseamănă mult cu tabloul descris mai sus. Iar comportamentul autorităţilor de la Chişinău, precum şi al celor de la Bucureşti, în loc să fie unul demn de autorităţile unui stat civilizat, seamană cu al câinilor din sat la vederea ursului.

Las la o parte atitudinea autorităţilor de la Chişinău care, încălcând normele de drept internaţional, au procedat la percheziţionarea avionului vicepemierului Rogozin, căutând nişte liste cu semnăturile separatiştilor transnistreni. Sunt faptele lor, ei vor răspunde, ei vor trebui să-şi refacă imaginea terfelită. Mă refer aici la atitudinea autorităţilor române, la imaginea terfelită a statului român. Nu de ieri, de azi, ci de mai bine de douăzeci de ani de conducere dezastruoasă.

Eu ştiu aşa: că eram copil şi că ne jucam tot timpul de-a războiul. Că unii erau ruşii şi ăilalţi nemţii. Că ne băteam ca chiorii, pînă ne luau părinţii de urechi să ne ducă în casă. Ştiu că eram mereu în tabăra ruşilor. Si că n-aveam chef sa fiu cu nemţii Si mai ştiu că niciodată, absolut niciodată în jocurile noastre, nimeni nu zicea nimic de americani. Si nici de englezi. Pentru noi, războiul însemna doar ruşii şi nemţii.

Mai tîrziu, jocurile copilăriei s-au estompat şi-au apărut la orizont americanii. Pentru mine, contactul cu ceea ce înseamnă "american"  a fost oarecum inedit. Nimeni nu vorbea în casă de bombardamentele asupra Ploieştiului şi Bucureştiului. Nimeni din familie nu-i aştepta pe americani. Nimeni nu-i proslăvea, erau ca şi inexistenţi. Insă viaţa a făcut să înţeleg intr-un fel special ce carevasăzică America. Si probabil că asta m-a marcat pentru totdeauna.

Tatăl meu, Vasile Inoan, a ajuns vicepreşedintele Comitetului Român de repatriere. Si redactor-şef al organului sau de presă, Glasul Patriei. Preşedinte era un colonel - ştiţi voi de unde.

In numele organizaţiei noastre – Asociaţia de Cooperare Strategică, Diplomatică, Economică, Culturală şi Educaţională cu Rusia şi Spaţiul Slav - vă rugăm să primiţi condoleanţele noastre, împreună cu profunda expresie a compasiunii faţă de victimele tragediei de la Odessa. Ne exprimăm sprijinul moral pentru familiile victimelor, greu încercate în această gravă turnură a lumii contemporane şi ne exprimăm deplina solidaritate faţă de aceste familii, cât şi încrederea în primatul umanismului şi a înţelepciunii întru evitarea oricăror acţiuni sângeroase, aducătoare de suferinţe.

Dumnezeu să-i odihnească în pace pe eroii de la Odesa! 

Mereu, cînd sîntem într-o dilemă, eterna şi simpla întrebare pusă de fiecare om, dar consacrată într-una dintre scrierile sale de nemuritorul Lenin, anume „ce-i de făcut” ne revine în minte. Cred că pentru Romînia de azi e foarte necesar să întrebăm aşa ceva.

E clar că romînii nu sînt mulţumiţi de mersul ţării lor. Pe de altă parte, e clar că nu au cultură politică, adică nu ştiu ce să facă în situaţia în care, sub aparenţa liberei alegeri, li se fură şansele şi nu li se acordă nicio cale de a riposta democratic activ contra acestui abuz. E clar că sînt şi se lasă şi manipulaţi, datorită stresului provocat de conştiinţa neputinţei lor, autoobosindu-se şi găsindu-şi consolarea în inutilităţile de import din sfera aşa-zisei culturi şi civilizaţii de colonizaţi, care li se inoculează zilnic, vitriolat, prin toate mediile de informare accesibile şi impuse ca surse majore oficiale. E la fel de clar că, agitaţi, obosiţi, stresaţi, înfricoşaţi de a nu greşi şi a pierde şi puţinul pe care au reuşit, măcar aparent, să-l agonisească, uneori iluzoriu, romînii sînt laşi pînă la a ridica mîinile sus la jaf, neîncrezători pînă la paranoie şi dornici de sînge pentru a vedea pe cineva suferind pentru răul pe care-l percep ca sursa nefericirii lor şi pe care-l atribuie mereu altora, ei fiind mereu, invariabil, simple victime fără vină, atît la nivel colectiv cît şi individual. E clar că acei cîţiva, raportat la grosul populaţiei, care ţin frîiele, cei vizibili, păpuşile zise politicieni, cît şi cei din umbră, şefii serviciilor secrete ce deţin controlul şi poartă răspunderea principală pentru starea de azi a ţării, se bucură de situaţie şi trag tare cît pot, cît timp se poate, că lumea începe să se mişte iar prin jur şi mîine nu ştii ce răsturnare vine cu vreun crivăţ care să-i măture. Iar exemple în istoria locurilor carpato-danubiano-pontice sînt cu duiumul, chiar în perioada contemporană, fără a fi nevoie să te oboseşti să cauţi prin arhive prăfuite... Deşi romînii nu dau atenţie, spaţiul public, aspectul vizual, interacţiunea umană, adică atitudinea fiecăruia în raport cu ceilalţi în diversele situaţii, oficiale, personale, contribuie cel mai mult la menţinerea climatului nesănătos şi la agravarea bolii sociale cronicizate în care se tîrăşte populaţia din Romînia. Aici, datorită volatilităţii sale, au loc toate intervenţiile, provocările externe, aici se slăbesc şuruburile societăţii, aici se degradează moralul populaţiei, prin atitudini provocate, voite, prin aşa-zise asociaţii care, corupînd funcţionari dornici de îmbogăţire, preiau atribuţii publice care nu ar trebui să fie atinse de ele, făcînd profituri din contracte oneroase cu statul corupt în timp ce distrug coeziunea societăţii, ca nişte viruşi instalaţi pentru a distruge societatea atacată. Cum să văd altfel acţiunile de blocaj pe faţă la care se dedau aşa-zisele asociaţii de protecţie a animalelor cînd iau cîini pe care-i lasă liberi, pentru care romînii plătesc impozite pentru a fi sfîşiaţi de haitele cvasiturbate, în profitul funcţionarilor şi patronilor acestor grupări de sabotaj social (asociaţiilor respective), care continuă să distrugă mediul social?

1775. Revoluția americană. 

Principala cauză a fost scoaterea, de către regele Angliei,  în afara legii a bancnotelor, libere de dobândă, care erau emise de colonii și care circulau în colonii. Metropola obligându-le să folosească monedă emisă de banca centrală a Angliei.

De ce era aceasta o problemă foarte importantă? De ce refuzau americanii să lucreze cu o bancă centrală? 

Banca centrală este instituția care emite monedă națională pe teritoriul unei țări și are două pârghii majore: controlul ratelor dobânzii și a masei monetare (inflația). Banca centrală nu sprijină pur și simplu economia ci împrumută cu dobândă. Prin fluctuarea rezervei monetare, modifică valoarea monedei pe care o emite, prin fluctuarea masei monetare controlează inflația și cu amândouă creditarea. Singurul efect pe termen lung este DATORIA. Fiecare bancnotă emisă de banca centrală este împrumutată cu dobândă. Asta înseamnă că fiecare bancnotă introdusă reprezintă acea bancnotă și încă ceva în plus. De unde sunt banii cu care se plătește dobânda? Tot de la banca centrală și tot cu aceeași dobândă. Asta înseamnă că banca centrală trebuie să emită mereu bancnotă pentru a i se putea plăti datoria care crește asemeni unui bulgăre de zăpadă. Rezultatul final al acestui sistem fără pierderi este sclavia pentru că populația și guvernul nu va putea niciodată să plătească această datorie AUTOGENERATĂ.

”Cred că instituțiile bancare sunt mai periculoase decât armatele invadatoare. Dacă poporul american va permite băncilor private să controleze moneda, băncile și corporațiile din jurul lor vor spolia oamenii de avutul lor și copiii lor vor ajunge ai străzii, pe continentul cucerit de strămoșii lor.” Thomas Jefferson 1743 – 1926

”Dacă vreți să rămâneți sclavii bancherilor și să plătiți costurile propriei voastre sclavii, lăsați-i în continuare să facă bani și să controleze creditul întrergii națiuni.” sir Josiah Stamp 1880 -1941