Sâmbătă, 23 Ianuarie 2016 12:00

Gînduri de început de an

pa...  Nu cred să existe vreun pămîntean care să nu facă în preajmă de An Nou un soi de bilanţ al gîndurilor, în care să nu treacă în revistă întîmplările din trecut, realităţile prezentului pe care acestea le-au determinat şi posibilităţile în care viitorul s-ar putea contura pornind de la ele. Fiecare într-o viziune proprie, dar secondată neapărat de o succesiune coerentă şi logică, fără de care deosebirea dintre realitate şi vis ar fi practic imposibilă. Şi aici nu este vorba doar despre planuri şi aspiraţii individuale şi familiale, ci şi despre evoluţia mediului înconjurător – ca natură, societate şi umanitate – în care Omul va fi de-a pururea parte integrantă, fără putinţa de a se sustrage înainte de încheierea marii călătorii prin viaţă.

Published in Glasul - interne

Romania Rusia   Deşi pare neverosimil, istoria relaţiilor româno-ruse este întinsă pe o perioadă lungă de timp. Dacă luăm în calcul relaţiile comerciale, de schimb de mărfuri, care s-au extins invariabil în plan social, cultural şi politic, obârşia acestor relaţii trebuie căutată în Evul Mediu, în arealul cuprins între Principatele Române( cu precădere Moldova şi Ţara Românească) şi o Rusie în plină extindere.

Published in Glasul - Rusia

la mulţi ani  Acum, la cumpăna dintre ani, se cuvine să privim în urmă, la tot ceea ce a însemnat anul 2015 pentru membrii Asociaţiei de Cooperare România Rusia şi pentru toţi cei care împărtăşesc alături de noi acelaşi ţel: relaţii de prietenie şi colaborare cu Federaţia Rusă.

Published in Glasul - Rusia

Masa rotunda 1  Pe data de 10 decembrie 2015 a avut loc la Centrul rus de Ştiinţă şi Cultură din Bucureşti masa rotundă cu tema: „ Rossotrudnicestvo la a 90-a aniversare. Rolul diplomaţiei publice în întărirea relaţiilor de prietenie şi colaborare dintre Rusia şi România”. Un eveniment important, menit a strânge toate forţele benefice existente în opinia publică românească, a le uni cu forţele benefice reprezentând reprezentanţii oficiali ai Federaţiei Ruse în România, astfel încât suma vectorială a acestor forţe să fie tocmai întărirea relaţiilor de prietenie şi colaborare dintre cele două ţări.

Published in Glasul - Rusia
Miercuri, 09 Decembrie 2015 19:13

Perspective de cooperare cu Federaţia Rusă

Cooperare  Ploieşti, 09-12-2015          Valea Prahovei TV 

Oamenii de afaceri prahoveni  au fost invitaţi marţi, 08-12-2015 la seminarul intitulat „Perspective de cooperare cu Federaţia Rusă, organizat de Camera de Comerţ şi Industrie a judeţului Prahova. Postul de televiziune local „Valea Prahovei TV” a realizat un reportaj la faţa locului despre acest eveniment.

Published in Glasul - externe
Marți, 24 Noiembrie 2015 17:30

COMUNICAT

ACS RSS                                         

 

Comitetul Director al Asociaţiei de Cooperare Strategică, Diplomatică, Economică, Culturală şi Educaţională cu Rusia şi Spaţiul Slav a aflat cu surprindere şi regret vestea doborârii avionului SU -24 al armatei Federaţiei Ruse în cursul acestei dimineţi. Avionul executa o misiune de luptă împotriva obiectivelor ISIS aflate pe teritoriul Siriei şi a fost doborât de către aviaţia turcă, sub falsul motiv că ar fi pătruns în spaţiul aerian al Turciei. 

Ne exprimăm profundul regret pentru decesul piloţilor ruşi căzuţi la datorie şi suntem alături de familiile îndurerate. Dumnezeu să-i odihnească!

 Ne exprimăm acordul faţă de tot ceea ce face Federaţia Rusă pentru stârpirea acestui focar de violenţă şi barbarie care este ISIS. Succes până la victoria finală! 

 

                  Preşedinte                                                                   Vicepreşedinte,

Prof. Alexandru Mîţă                                                              Ing. Marian Rădulescu                                                                                                                                                                                                                                                        

 

Published in Glasul - Rusia

Muzeul de Artă Ploieşti, 4 noiembrie 2015. O zi superbă de toamnă târzie, cu mult soare şi cer albastru vrea parcă să cinstească un eveniment cultural ce se va desfăşura în „capitala aurului negru”: vernisajul expoziţiei „Săptămâna de artă rusească în România-Artă contemporană şi mituri”, la Muzeul de Artă „Ion Ionescu Quintus”.

Published in Glasul - Rusia
Marți, 20 Octombrie 2015 19:37

Seniori de pretutindeni, uniţi-vă!

 seniori  

Aţi văzut acest clip publicitar ?

Published in Glasul - interne

Zilele culturii ruse 

3 noiembrie
ora 19.00
Deschiderea Zilelor culturii cu spectacolul de teatru “Cîteva zile din viaţa domnişoarei Liuba Otradina”, dupa A.Ostrovski. Regia – Pavel Tihomirov
Locul: Teatrul de pe Lipscani
Biletele pot fi cumparate la casa de bilete şi pe site: bilete.ro

Published in Glasul - Rusia

   "Clubul de limba rusă”, lansat la iniţiativa profesorilor Eugenia Creţanu (profesor la Şcoala Gimnazială “V. Pârvan din Bârlad, membră a Comisiei Naţionale a Olimpiadei de limba rusă) şi Alexandru Mîţă – organizator (inspector şcolar pentru limbi moderne) şi-a desfăşurat prima şedinţă azi, 17 octombrie 2015, între orele 11:00-13:00. Tema: alfabetul chirilic, scrierea de mînă cu chirilice, verbele de grupele I şi II la indicativ prezent, conversaţie uzuală, formule de salut, genurile substantivului. Au participat elevi ai secţiilor bilingve ale Liceului Teoretic “Mihail Kogălniceanu” Vaslui. Următoarea şedinţă se va desfăşura sîmbăta viitoare, 24.10.2015, tot de la orele 11:00. Vă aşteptăm să veniţi şi îi invităm şi pe copiii lipoveni să participe! Unul din obiectivele noastre va fi reorganizarea Olimpiadei de limba rusă în judeţul Vaslui, începînd din aprilie 2016.

   O iniţiativă cât se poate de utilă, având în vedere faptul că învăţarea limbii ruse constituie o adevărată problemă în România de azi. De aceea, voi veni în sprijinul celor ce vor să înveţe limba rusă, dar nu au posibilităţile materiale de a urma un curs: le voi pune la dispoziţie un manual foarte bun. Este vorba de "Manual de conversaţie în limba rusă", care poate fi descărcat de AICI

   De asemenea, puteţi accesa "Manual popular de învăţarea limbii ruse", care poate fi descărcat de AICI

   Doritorii pot intra în legătură cu Clubul de Limba Rusă pe următoarea pagină de FACEBOOK .

   Succes organizatorilor şi SA FIE DE BUN AUGUR!

Published in Glasul - Rusia
Pagina 2 din 5